De Salvatore Cernuzio
Istoria sa a înduioşat Italia şi chiar lumea. Istoria unei mame care a preferat să amâne îngrijirile unei tumori care o chinuia de doi ani pentru a duce înainte sarcina. Al treilea copil al său după ce primii doi au murit la puţin timp după naştere. Un salt în întuneric, într-un anumit sens, dictat de marea credinţă care i-a caracterizat mereu viaţa. La şase ani de la moarte, Dieceza de Roma face primul pas spre procesul care o va duce la cinstea altarelor pe Chiara Corbella Petrillo, decedată la numai 28 de ani la 13 iunie 2012, cu publicarea edictului care anunţă deschiderea cauzei de beatificare şi canonizare.
Despre document, care poartă data de 2 iulie 2018 şi semnătura cardinalului vicar Angelo De Donatis şi a notarului Marcello Terramani, dă ştirea situl postulaturii ordinului carmelitanilor desculţi căruia a fost încredinţată cauza (postulatorul este părintele Romano Gambalunga). Edictul va fi afişat în următoarele ore - probabil deja mâine - la porţile vicariatului de Roma şi va rămâne acolo următoarele două luni, în timp ce se continuă cu adunarea documentaţiei necesare pentru ca să poată fi demarat procesul. Pentru deschiderea sa formală se aşteaptă "nihil obstat" al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor care ar trebui să vină în scurt timp.
Ştirea era aşteptată de mulţi, foarte mulţi. De familia sa, desigur, care în aceşti ani n-a încetat să participe la evenimente pentru a face cunoscută mărturia lui Chiara, dar şi de toţi cei care au cunoscut-o personal - în parohie, în spital, în numeroasele sale pelerinaje la Assisi - sau prin cărţi, articole de ziar, situl internet dedicat sau pe YouTube unde filmarea intervenţiei sale într-o biserică împreună cu soţul Enrico Petrillo înregistrează astăzi peste 230 de mii de vizualizări.
Acelaşi lucru pentru materialul video al înmormântării, care a fost un eveniment atunci pentru oraşul Roma, zguduit de viaţa acestei femei aşa de tinere, pasionată de muzică, ce făcuse un gest pe care numai alte femei proclamate după aceea sfinte de Biserică l-au făcut înainte de ea. Între cei care-i lăudau curajul şi credinţa şi cei care îi criticau extremismul şi inconştienţa, în acea zi de 13 iunie în urmă cu şase ani, la ceremonia din parohia "Sfânta Francesca Romana", în zona Ardeatina din Roma - aproape de Sanctuarul Iubirii Divine unde Chiara obişnuia să se roage şi unde în aceşti ani s-au desfăşurat celebrări în amintirea sa - erau sute de mii de persoane.
O sărbătoare, nu o liturgie funebră: aşa şi-o aminteşte cel care era prezent, formată din muzică, cântece şi cuvinte emoţionate. Cele ale soţului Enrico care citea scrisoarea lăsată de Chiara fiului Francesco care în acea epocă nu avea nici măcar un an, cele ale cardinalului vicar emerit, Agostino Vallini, care a avut ocazia s-o cunoască în ultima fază a vieţii sale şi care a definit-o "o a doua Gianna Beretta Molla", cele ale franciscanului Vito D'Amato, cunoscut la Assisi, care a asistat spiritual pe Chiara şi familia sa în ultima perioadă după ce medicii au declarat-o "bolnavă terminală", mutându-se şi în casa lor şi care cu acea ocazia a amintit rugăciunile recitate împreună cu tânăra nu pentru vindecarea sa ci "pentru ca persoanele mai apropiate să poată trăi aceste momente de boală şi suferinţă în pace".
Chiara Corbella murea după o suferinţă de circa doi ani datorită unei tumori rare la limbă, pe care ea a încercat s-o îngrijească iniţial pentru a se opri după aceea odată ce a aflat că terapia ar fi putut dăuna vieţii lui Francesco al ei. Pentru Chiara şi Enrico orice copil era un dar. Chiar dacă era bolnav, chiar dacă a trăit puţin mai mult de jumătate de oră, aşa cum s-a întâmplat cu Maria Grazia, zămislită la puţin timp după căsătorie, căreia încă din primele ecografii a reieşit o malformaţie congenitală. O anencefalie datorită căreia fetiţa s-a născut parţial lipsită de encefal. Perechea a primit noua viaţă fără ezitare şi împotriva oricărei păreri medicale, bucurându-se de toate cele 30 de minute cât a durat şi celebrând şi botezul fetiţei.
Acelaşi lucru l-au făcut cu Davide, o nouă sarcină şi aceasta ameninţată de prevestiri negative: micuţul avea să se nască fără membrele inferioare. "Incompatibil cu viaţa", era sentinţa medicilor. Însă nimeni nu ester incompatibil cu "viaţa cerească", spunea Chiara căreia îi plăcea să repete: "Ne-am născut şi nu vom mai muri niciodată" (titlul biografiei sale), deci şi în acel caz a decis să nu avorteze. Davide s-a născut la 24 iunie 2010 şi a murit după câteva minute după ce a fost botezat, în timp ce părinţii se rugau pentru a-i spune adio.
În pofida celor două traume Chiara şi Enrico n-au încetat niciodată să dorească un copil. Şi astfel, după câtva timp, a venit Francesco. Ecografiile îi confirmă sănătatea bună, însă în a cincea lună de sarcină "dragonul" - cum îl definea tânăra - a decis să se năpustească împotriva ei. O leziune a limbii, o primă intervenţie şi apoi confirmarea celei mai rele dintre ipoteze: un carcinom.
Chiara Corbella n-a avut niciodată răzgândiri, cum le destăinuia prietenilor şi rudelor sale, cu privire la alegerea de a amâna îngrijirile deşi aşteptarea avea să le compromită eficacitatea. Soţul însuşi, cum a povestit în diferite ocazii, era îndoielnic în această privinţă. Ea nu. Acel copil trebuia să se nască. Şi aşa a fost la 30 mai 2011; numai după naştere tânăra s-a supus unei intervenţii chirurgicale mai radicale şi după aceea ciclurilor următoare de chimioterapie şi radioterapie. Care, totuşi, n-au fost îndeajuns: după un an, consumată în trup ajungând să-şi piardă şi vederea la ochiul drept, dar spiritual puternică încât a decis să plece cu toată familia, inclusiv unchii şi verişorii, la Medjugorje pentru un ultim pelerinaj împreună, Chiara a murit în casa sa la Pian della Carlotta, la Manziana.
"Laică şi mamă de familie, soţie şi mamă cu mare credinţă în Dumnezeu", se citeşte în edictul care va fi afişat în Vicariat, "oferirea sa rămâne ca un far de lumină a speranţei, mărturie a credinţei în Dumnezeu, Autor al vieţii, exemplu al iubirii mai mari decât frica şi decât moartea". "Crescând, cu trecerea anilor, faima sa de sfinţenie şi cerându-se formal să se înceapă cauza de beatificare şi canonizare a slujitoarei lui Dumnezeu - continuă documentul - aducând la cunoştinţa comunităţii ecleziale, dieceza de Roma îi invită pe toţi credincioşii şi pe fiecare în parte să ne comunice direct sau să trimită la Tribunalul Diecezan al Vicariatului de Roma toate acele ştiri, din care să se poată argumenta în vreun mod elemente favorabile sau contrare faimei de sfinţenie a slujitoarei lui Dumnezeu".
În săptămânile următoare trebuie apoi predate la Tribunalul Diecezan - în copie originală sau corespunzător autentificată - toate scrierile atribuite tinerei, nu numai "lucrările tipărite", adunate deja de Postulatură, ci "manuscrisele, jurnalele, scrisorile şi orice altă scriere privată" pe care tânăra mamă le-a scris în cei 28 de ani în care a trăit.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
