(Duminica vindecării slugii sutașului)
Rusaliile ne deschid un nou orizont: suntem toți împreună Biserica lui Cristos și fiecare dintre noi devenim temple ale Spiritului Sfânt. Duminicile care urmează acestei mari sărbători încercau să ne introducă pas cu pas în această nouă realitate. Prima duminică este cea dedicată Tuturor Sfinților și ne aduce aminte că la acea sfințenie pe care o contemplăm în chipurile de pe iconostas suntem și noi chemați. Chemați precum primii ucenici pe care îi regăsim în duminica a doua, înțelegând astfel că sfințenia noastră este o consecință a sfințeniei Spiritului Sfânt pe care începem să o trăim cu adevărat atunci când mergem pe urmele lui Cristos. Ce înseamnă apoi să abandonăm și noi zi de zi mrejele noastre și ale lumii în care trăim, înțelegem cu adevărat atunci când contemplăm evanghelia celei de-a treia duminici după Rusalii. Suntem introduși în lumea guvernată de Providența Divină, diferită de cea pagână în care trăim. O lume în care iubirea și îndurarea lui Dumnezeu ne învăluie la fiecare pas și ne este revelată în cele mai mici și mai banale aspecte ale vieții printr-o contemplație a armoniei creației din jurul nostru. Crinii câmpului și păsările cerului sunt tot atâtea exemple ce ne vorbesc de grija părintească a Tatălui Ceresc pentru fiecare dintre noi.
O lume așadar în care Providența lui Dumnezeu ne însoțește în fiecare clipă. Happy end, deci? Da, dar nu încă! Duminica de astăzi ne vorbește despre felul în care intrăm sau nu, acceptăm sau nu, ne încredem sau nu, în această luminoasă realitate. Dacă astăzi îl contemplăm pe centurionul roman care aduce Providența în casa lui prin credință, tot evangheliile ne prezintă cazul celor din Nazareth, care prin neîncrederea și necredința lor în Cel pe care îl consideră doar fiul lui Iosif tâmplarul, rămân cu buzele umflate. De aceea și noi ca și creștini, suntem chemați zi de zi. Și zi de zi putem să deschidem ușa inimii noastre pentru a primi toate darurile Cerului sau să ne lăsăm cuprinși de neîncredere, ferecându-ne în noi înșine. Aici contează prea puțin dacă suntem înscriși în registrul de botez. Contează cu adevărat dacă răsadurile pe care le-am primit atunci au rodit la lumina credinței. Fiindcă nici centurionul nu este nimic altceva decât un păgân care prin credință mănâncă pâinea fiilor, în timp ce fiii care se îndoiesc, se reîntorc la cepele Egiptului păgân.
Totul este un dar în viața noastră, însă și darurile au nevoie de două mâini și o inima care să le primească.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 8,5-14
Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L si zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Isus: venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: du-te, şi se duce; şi celuilalt: vino, şi vine; şi slugii mele: fă aceasta, şi face. Auzind, Isus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Isus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.
