Ectenia umilinței

Rugăciunea cardinalului Merry del Val

Al doilea fiu al marchizului Raffaele și al contesei Josephine de Zulueta, Raffaele Merry del Val s-a născut la 10 octombrie 1865 la Londra, unde tatăl său era atunci secretar al Ambasadei Spaniei. În venele sale, având în vedere diferitele naționalități ale strămoșilor săi, curgea sângele unor familii ilustre din Irlanda, Spania, Anglia, Scoția și Țările de Jos: în special, sângele familiei tatălui, înnobilat de moartea glorioasă a înaintașilor, dintre care amintim martiriul Sfântului Dominguito del Val, ucis în catedrala din Zaragoza de către evrei în semn de ură față de credința lui Cristos, eveniment petrecut în Vinerea Mare a anului 1250.

De la o vârstă fragedă nu a avut nicio îndoială referitoare la vocația bisericească, Providența Divină manifestându-se întru-un mod foarte intens. Împlicat în diferite Misiuni Pontificale încă de la vârsta de 22 de ani, cu titlul de "Monsenior" înainte de a fi hirotonit preot; Președintele Academiei Pontificale Ecleziastice la vârsta de 34 de ani, Arhiepiscop la 35 ani, Cardinalul secretar de stat la vârsta de 38 de ani și mereu alături de un papă, era destinat să ajungă un gigant în istoria Bisericii. În ciuda renumelui, Raffaele Merry del Val a urmat calea ascultării, iar visul său poate fi rezumat în epigraful dorit de acesta pentru a fi sculptat pe mormântul său: «Da mihi animas, coetera tolle(dammi le anime prenditi tutto il resto)»(Dați-mi sufletele şi apoi luaţi tot ceea ce a mai rămas) semn al devotamentului său pentru apostolatul primit.

Zelul pentru convertirea protestanților, în special al anglicanilor, l-au dus până în fața alegerii studiului la Colegiului Scoțian din Roma, dar Leon al XIII-lea primindu-l într-o audiență îi indică ferm: "Nu! nu la Colegiul Scoțian ci la Academia Pontificală Ecleziastică. Viitorul cardinal Merry del Val ascultă dorința Papei, iar în această ascultare găseşte perfecțiunea față de chemarea sa. Aproape de sfârșitul vieții pământești, încheie una din scrisorile sale din 28 octombrie 1928: "Cum au zburat anii! ... Patruzeci de ani de preoție, douăzeci și opt de ani de când sunt episcop și alți douăzeci și cinci de cardinaliat… Cum a fost viața mea, atât de diferită de ceea la care am sperat și pentru care m-am rugat! A fost voia Domnului."

Leon al XIII-lea a intuit virtuțile și capacitățile tânărului cleric, care avea să devină indispensabil în timpul pontificatului său. În conclavul care a urmat după moartea lui Leon al XIII-lea, voturile Colegiului Sacru s-au îndreptat spre Cardinalul Giuseppe Sarto, Patriarhul Veneției, iar în timp ce în tăcerea Capelei Pauline implora Divinitatea să-l elibereze de marea responsabilitate a pontificatului, viitorul Sfânt Pius al X-lea vede o figură care se profilează de partea sa: era Monseniorul Merry del Val, secretar al Conclavului, care îi șopteste aceste cuvinte simple: "Curaj, Eminență".

A doua zi, Patriarhul de la Veneția a urcat pe scaunul Sfântului Petru, cu numele Pius X-lea. Seara, noul Papă a acordat prima sa audiență Monseniorului Merry del Val. Plasarea mâinii pe umărul tânărului prelat îl face să întrebe: Doriți să plec? Nu, nu rămâi, rămâi cu mine. Nu m-am decis înca cu nimic. Nu știu ce voi face. Pentru moment stai cu mine ca secretar de stat, apoi vom vedea. Fă-mi acestă favoare".

În această primă întâlnire s-a decis soarta celor doi oameni atât de diferiți prin educație și temperament, dar atât de uniți într-o singură minte și inimă asemenea unui desen misterios al Providenței.

La data de 18 octombrie 1903 prin scrisoarea sa, Sf. Pius al X-lea îl numește pe Monseniorul Merry del Val secretar de stat și cardinal. Când Mons. Merry del Val primește această veste îl imploră pe Papă spre a se orienta către altcineva pentru această poziție. După ce a auzit motivele, Sf. Pius al X-lea pur și simplu răspunde: "Nu sunteți de accord?! Este voia lui Dumnezeu. Vom lucra și suferi împreună pentru dragostea Bisericii."

În curtea Vaticanului s-a stârnit o oarecare surprindere că Papa a dorit să colaboreze cu un astfel de prelat, atât de tânăr și în plus nu italian. Unui cardinal care si-a permis sa facă o observație timidă referitoare la vârsta tânără a Monseniorului Merry del Val, Pius al X-lea îi răspunde cu aceste cuvinte: "L-am ales pentru că este un poliglot. Născut în Anglia, educat în Belgia, cetățenia spaniolă, a trăit în Italia, fiul unui diplomat și un diplomat el însuși, cunoaște problemele din toate țările. Este foarte modest, este un sfânt. Vine aici în fiecare dimineață și mă informează referitor la toate problemele lumii. Nu trebuie sa mai fac nicio observație. Și în plus, nu a făcut niciodată niciun compromis".

De atunci, și timp de unsprezece ani, în unire intimă și profundă a gândirii și a inimii, fără întrerupere și fără incertitudine, Cardinalul Merry del Val a fost alături de Pontif, în toate încercările, începând cu epica bătălie împotriva modernismului. "Unsprezece ani-observă Mons. da Val - "Cor Unum et anima una" cu Papa și suveranul Lui, cu Maestrul său și Tatăl său, în fiecare caz și situație, în bucurie și în tristețe, între chinul din Ghețimani și slava Învierii, între triumful efemer al dușmanilor Bisericii și generozitatea unei singure credințe și a unei singure sperante nemuritoare".

În seara zilei de 19 august 1914, Cardinalul Merry del Val se găsește în fața ultimelor clipe de mângâierea și de suflare a Papei care era pe moarte. Sfântul Pontif, care își pierduse puterea de a mai vorbi dar cu discursul bine ținut în minte, lucid, îi strânse cu mâinile sale lungi pe secretarul său de stat, iar astfel prin acest gest dorea să-și exprime tăcut toată recunoștința pentru devotamentul nelimitat tronului papal. Până în ziua morții neașteptate de 26 februarie 1930, zi în care se găsea în puterea forțelor sale, Cardinalul Merry del Val a rămas în cadrul Bisericii punct de referință al tuturor celor care au fost atrași de iluminatul pontificat al Papei Pius al X-lea.

Cardinalul Merry del Val a fost un exemplu perfect de aristocrat adevărat, nu numai de sânge, dar mai ales în spirit. În el, se găsea tipicul de noblețe adevărată, splendoarea și mărețiea asociată cu simplitatea profundă și cu umilința. Trecând pe străzile din Roma - academicianul din Franța, René Bazin, notează - "a fost obiectul de admirație universală: l-am privit cu interes, si l-am întâmpinat cu simpatie"; atunci când apărea în splendida Bazilică a Vaticanului, persoana sa emana un farmec irezistibil".

Ceremoniile liturgice celebrate de el până la moarte, în calitate de rector al Bazilicii Vaticanului cu atât de multă precizie și demnitate incomparabilă îngrămădea mulțimi de romani dar și străini precum la un mare eveniment. El a întruchipat în demnitatea sa, splendoarea Bisericii Romane. Această splendoare era într-adevăr rezultatul vieții sale interioare. "Liturghia piosului cardinalul - mărturisește un prelat - a fost descoperirea vieții sale interioare și sufletul apostolatului său." O prințesă poloneză spunea, "O singură dată l-am văzut pe Cardinalul Merry del Val rugandu-se în San Pietro. Lui îi datorez întoarcerea mea la Biserica Catolică".

Ectenia umilinței pe care o citea zilnic, asemenea unei cămași de păr purtată sub sutană lui, a fost o expresie a spiritului catolic adânc, care se manifestă în negarea totală pentru el însuși pentru a oferi toată dimensiunea și slava Bisericii, în abandon perfect în Providența Divină.

În oferta din fiecare dimineață, înainte de a celebra Sfânta Liturghie se ruga asa: "Eu sunt dispus Doamne, să accept din mâinile Tale, și în felul în care îţi dorești, sănătatea sau boala, averea sau sărăcia, viața lungă sau o viața scurtă, onoarea sau dezonoarea, prieteniile sau antipatiile, alegând numai la ceea ce este în conformitate cu mărirea Ta. În fața Ta, care ești atât de bun să mă chemi îndeaproape și intim în sărăcie, rușine și suferință, dragă Isus, eu sunt prezent în fața Ta. "

Ectenia umilinței a cardinalului Merry del Val

În acest timp al Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, merită să medităm Ectenia Umilinței slujitorul lui Dumnezeu Rafael Merry del Val (1865-1930), secretar de stat și colaborator fidel al Sf. Pius al X-lea:

O Isus! blând și smerit cu inima! Ascultați-mă.

De dorința de a fi stimat - Eliberează-mă, Isuse.

De dorința de a fi iubit - Eliberează-mă, Isuse.

De dorința de a fi lăudat - Eliberează-mă, Isuse.

De dorința de a fi onorat - Eliberează-mă, Isuse.

De dorința de a fi preferat altora - Eliberează-mă, Isuse.

De dorința de a fi consultat - Eliberează-mă, Isuse.

De dorința de a fi aprobat - Eliberează-mă, Isuse.

De teama de a fi umilit - Eliberează-mă, Isuse.

De frica de a fi disprețuit - Eliberează-mă, Isuse.

De teama de a suferi respingeri - Eliberează-mă, Isuse.

De frica de a fi calomniat - Eliberează-mă, Isuse.