DUMINICA a 5-a a PAŞTILOR,
a Femeii samarinence
Sfântul Iov, multrăbdătorul; Sfântul Dominic Savio (+1857)
6 mai 2018
(V 4; L 7; Ap Fap 11,19-30; Ev In 4,5-42)
La Vecernie
Sâmbătă seara
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
4 Stihiri ale Învierii, vers 4.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Crucii Tale celei făcătoare de viaţă neîncetat închinându-ne, Cristoase Dumnezeule, Învierea Ta cea de a treia zi o mărim; că printr-însa ai înnoit firea omenească cea stricată, Atotputernice, şi suirea la cer ne-ai arătat, ca un bun şi de oameni iubitor.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Osânda lemnului neascultării ai dezlegat-o, Mântuitorule, pe lemnul crucii de bună voie pironindu-Te; şi in iad coborându-Te, Puternice, legăturile morţii, ca un Dumnezeu, le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morţi, întru bucurie strigând: Atotputernice, Doamne, mărire Ţie.
Stih: Din adâncuri strig către Tine, Doamne: Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Porţile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, şi cu moartea Ta împărăţia morţii ai stricat; şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viaţă şi nestricăciune lumii dăruind, şi mare milă.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Veniţi, popoare, să lăudăm Învierea cea de a treia zi a Mântuitorului, prin care din legăturile iadului cele nedezlegate ne-am mântuit, şi nestricăciune şi viaţă toţi am luat, cei care strigăm: Cel ce Te-ai răstignit şi Te-ai înmormântat şi ai înviat, mântuieşte-ne cu învierea Ta, Unule, Iubitorule de oameni!
3 Stihiri ale Înjumătăţirii, vers 4.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Sosit-a înjumătăţirea zilelor, care se încep de la mântuitoarea Înviere, şi la dumnezeiasca plinire a cincizeci de zile se pecetluiesc; şi se luminează, având lumină din amândouă părţile, şi pe amândouă unindu-le; şi mai înainte arătând mărirea ce va să fie, a domneştii înălţări.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Auzit-a şi s-a veselit Sionul, binevestindu-i-se Învierea lui Cristos; iar fiii lui cei credincioşi s-au bucurat, văzându-L, şi spălând prin Spiritul întinăciunea uciderii lui Cristos; şi se găteşte ca să prăznuiască înjumătăţirea amândurora, cea de bucurie.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spereze Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Apropiatu-s-a revărsarea cea îmbelşugată a dumnezeiescului Spirit peste toţi, precum este scris; timpul cel statorit al făgăduinţei celei nemincinoase, pe care Cristos a dat-o învăţăceilor, după moartea, înmormântarea şi Învierea Sa, înjumătăţindu-se, vesteşte, adeverind arătarea Mângâietorului.
3 stihiri ale Samarinencei, vers 1.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Venit-ai la fântână, Izvorule al minunilor, în miezul zilei, să vânezi pe urmaşa Evei; că Eva întru acea oră a ieşit din rai, prin amăgirea şarpelui. Deci, s-a apropiat samarineanca să scoată apă; pe care văzându-o, Mântuitorul i-a zis: Dă-Mi apă să beau, şi Eu de apa cea vie te voi sătura. Şi în cetate alergând, înţeleapta a vestit poporului îndată: Veniţi de vedeţi pe Cristos Domnul, pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Vers 2.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)
La fântână dacă a venit Domnul, samarineanca L-a rugat pe Cel milostiv: Dă-mi apa credinţei, şi voi lua prin apele izvorului bucurie şi răscumpărare. Dătătorule de viaţă, Doamne, mărire Ţie!
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, la izvor a sosit Izvorul vindecărilor; şi o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care văzându-o Mântuitorul, a zis: Dă-Mi apă să beau, şi mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea, ca unui om grăind, iar nu ca lui Dumnezeu, nevoindu-se să ascundă, a zis: Nu am bărbat! Iar Învăţătorul a grăit către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat! Că cinci ai avut, şi cel pe care-l ai acum nu este bărbatul tău. Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, a strigat poporului, zicând: Veniţi de vedeţi pe Cristos, Care dăruieşte lumii mare milă.
Mărire…, vers 6
Lângă fântâna lui Iacob, aflând Isus pe samarineanca, a cerut apă de la dânsa, Cel ce îmbracă cerul cu nori. O, minune! Cel ce se poartă pe Heruvimi, a vorbit cu o femeie păcătoasă, apă cerând, Cel ce a întins pământul peste ape; apă căutând Cel ce revarsă izvoarele şi limanurile apelor, vrând să câştige cu adevărat, pe ceea ce era vânată de luptătorul vrăjmaş, şi să adape cu apă vie pe ceea ce era aprinsă rău de lucrarea necuvioasă, ca un îndurat şi iubitor de oameni.
Şi acum … Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 4.
Profetul David, cel ce prin tine este dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre tine a glăsuit, Celui ce a făcut ţie lucruri mari: Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta! Că pe tine, Maică, pricinuitoare a vieţii te-a arătat Dumnezeu, Cel ce fără tată din tine a se face om a binevoit, ca să îndrepteze chipul său cel stricat de patimi. Şi oaia cea rătăcită, pierdută prin munţi, aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl a adus-o, şi după a Sa voinţă, cu puterile cereşti a împreunat-o, Născătoare de Dumnezeu; şi lumea a mântuit-o, Cristos, Cel ce are mare şi multă milă.
Ieşirea cu cădelniţa. Apoi, imnul Lumină lină.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6:
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
La Stihoavnă
Stihira Învierii, antifon vers 4.
Doamne, suindu-Te pe cruce, blestemul nostru cel strămoşesc l-ai pierdut; şi coborându-Te în iad, pe cei din veac legaţi i-ai dezlegat, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim învierea Ta cea făcătoare de viaţă şi mântuitoare.
Urmează Stihirile Paştilor cu Stihurile lor, sau următoarele Stihiri ale Învierii, pe vers 4.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat; îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1).
Fiind spânzurat pe lemn, Cel ce eşti unul puternic, toată zidirea o ai clătinat; şi aşezându-Te în mormânt, pe cei ce locuiau în morminte i-ai înviat, nestricăciune şi viaţă dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea de a treia zi.
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Poporul cel fărădelege, Cristoase, dându-Te lui Pilat, Te-a judecat, să fii răstignit, către Făcătorul de bine nemulţumitor arătându-se. Ci de bună voie răbdând înmormântare, ai înviat a treia zi, cu a Ta putere, ca un Dumnezeu, dăruindu-ne nouă viaţă fără de sfârşit şi mare milă.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Cu lacrimi femeile ajungând la mormânt, pe Tine Te-au căutat; iar neaflându-Te, plângând cu tânguire, au strigat şi au zis: Amar nouă, Mântuitorul nostru, Împăratul tuturor, cum Te-au furat? În ce loc se află trupul Tău Cel de viaţă purtător? Iar îngerul le-a răspuns: Nu plângeţi, ci mergeţi de vestiţi că a înviat Domnul, dăruindu-ne nouă bucurie, ca un milostiv.
Mărire…, vers 8.
Când Te-ai arătat pe pământ, Cristoase Dumnezeule, pentru rânduiala cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, lăsat-a vasul la fântână, şi a alergat de a spus celor din cetate: Veniţi de vedeţi pe Cunoscătorul de inimi; oare nu este Acesta Cristos, pe care-L aşteptăm, Cel ce are mare milă?
Şi acum…, acelaşi vers.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, când învăţai Tu, Mântuitorule, ziceau iudeii: De unde ştie Acesta Scripturile, nefiind învăţat? Necunoscând că Tu eşti Înţelepciunea, Care a alcătuit lumea. Mărire Ţie!
După Acum slobozeşte şi Tatăl nostru, se cântă troparele.
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea învierii cea luminată, înţelegându-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor lăudându-se au zis: Prădatu-s-a moartea, sculatu-s-a Cristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire… Şi acum…, troparul Înjumătăţirii, vers 8.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele evlaviei; că tuturor, Mântuitorule, ai strigat: Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Cristoase Dumnezeule, mărire Ţie!
Duminecă dimineaţa, la Utrenie
La Dumnezeu este Domnul se cântă Troparele cu care am încheiat Vecernia.
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea învierii cea luminată, înţelegându-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor lăudându-se au zis: Prădatu-s-a moartea, sculatu-s-a Cristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire… Şi acum…, troparul Înjumătăţirii, vers 8.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele evlaviei; că tuturor, Mântuitorule, ai strigat: Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Cristoase Dumnezeule, mărire Ţie!
După Ectenia mică, prima serie de sedelne, vers 4.
Căutând la intrarea mormântului şi văpaia îngerului nerăbdându-o, purtătoarele de mir cu cutremur s-au mirat, zicând: Oare s-a furat Cel ce a deschis tâlharului raiul? Oare s-a sculat Cel ce şi mai înainte de patimă a vestit învierea? Cu adevărat a înviat Cristos Dumnezeu, dăruind celor din iad viaţă şi înviere.
Mărire…
Înviat-ai din mormânt ca un nemuritor, Mântuitorule; împreună ai ridicat lumea Ta, cu învierea Ta, Cristoase Dumnezeul nostru; zdrobit-ai întru putere tăria morţii; arătat-ai, Milostive, tuturor Învierea. Pentru aceasta Te şi mărim, Unule iubitorule de oameni.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de buna voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
După Ectenia mică, a doua serie de Sedelne, vers 4.
Din înălţimile cele de sus coborându-se Gavriil, şi venind la piatra unde era Piatra vieţii, cu haine albe fiind îmbrăcat, a strigat celor ce plângeau: Încetaţi strigarea cea cu plângere, cele ce aveţi pururea compătimire; îndrăzniţi, că Cel pe care-L căutaţi plângând, cu adevărat a înviat. Pentru aceasta spuneţi Apostolilor, că a înviat Domnul.
Mărire…
Cu sfatul Tău cel de bună voie crucea ai răbdat, Mântuitorule, şi în mormânt nou oamenii cei muritori Te-au aşezat, pe Tine, Cel ce cu cuvântul marginile le-ai orânduit. Pentru aceasta, legându-se moartea cea străină, cumplit s-a prădat, şi cei din iad toţi au strigat Învierii Tale, celei de viaţă purtătoare: Cristos a înviat, Dătătorul de viaţă, rămânând în veci!
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Spăimântatu-s-a Iosif, cele mai pe sus de fire văzându-le, şi şi-a adus aminte de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea mai presus de fire, de Dumnezeu Născătoare; de rugul cel nears în foc; de toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit; şi mărturisind logodnicul şi păzitorul tău, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară!
Îndată se cântă Binecuvântările Învierii, vers 5.
Stih: Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale! (Ps 118,12).
(Acest stih se repetă înaintea fiecărui tropar).
Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi slobozindu-i.
Pentru ce miruri, prin milostivire cu lacrimi amestecaţi, o, uceniţelor? Grăit-a îngerul, cel ce a strălucit la mormânt către mironosiţe. Vedeţi voi mormântul şi înţelegeţi că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se, dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci apostolilor spuneţi Învierea.
Mironosiţele femei cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns, iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.
Mărire…,
Închinămu-ne Tatălui şi Fiului acestuia şi Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt! Sfânt! Sfânt eşti Doamne!
Şi acum…,
Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia! Aliluia! Aliluia! Mărire Ţie, Dumnezeule!
După Ectenia mică, se cântă,
Ipacoi, vers 4.
Cele ce s-au întâmplat, la preamărită Învierea Ta, mai înainte alergând purtătoarele de mir, Apostolilor le-au vestit, Cristoase: Că ai înviat ca un Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Îndată, cele trei serii de Antifoane, vers 4:
Antifonul I
Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine; ci Însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu.
Cei ce urâţi Sionul, veţi fi ruşinaţi de Domul; că precum iarba, de foc veţi fi uscaţi.
Mărire… Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază şi cu curăţia se înalţă; luminează-se întru unimea Treimii, cu sfinţenie de taină.
Antifonul II.
Strigat-am către Tine, Doamne, cu căldură, din adâncul sufletului meu: Şi pe mine să mă asculte dumnezeieştile Tale urechi!
Spre Domnul nădejdea tot cel ce şi-a câştigat, mai înalt este decât toţi cei ce-l întristează.
Mărire… Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt izvorăsc izvoarele darului, care adapă toată făptura, spre rodire de viaţă.
Antifonul III.
Inima mea către Tine, Cuvântule, să se înalţe, şi nimic din plăcerile lumii să nu mă amăgească, spre pofta celor de jos.
Precum are cineva dragoste spre maica sa, spre Domnul cu mai fierbinte dragoste suntem datori.
Mărire… Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt este bogăţia cunoştinţei de Dumnezeu, a învăţăturii şi a înţelepciunii; că întru Dânsul toate poruncile Tatălui le descoperă Cuvântul.
Prohimen.
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne mântuieşte pe noi pentru numele Tău (Ps 43,28).
Stih: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă (Ps 43,1).
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne mântuieşte pe noi pentru numele Tău.
Catavasiile Paştilor
Catavasia I
Ziua învierii, să ne luminăm, popoare!* Paştile Domnului, Paştile!* Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,* Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,* cei ce cântăm cântare de biruinţă.*
Catatavasia III
Veniţi să bem băutură nouă,* făcătoare de minuni,* nu din piatră seacă, ci din izvorul nestricăciunii,* din Cristos, Cel ce a răsărit din mormânt,* întru Care ne întărim.*
După Ectenia mică, Condac, vers 4.
Sărbătoarea legii înjumătăţindu-se, Făcătorule a toate şi Stăpâne, către cei ce erau de faţă ai zis, Cristoase Dumnezeule: Veniţi şi scoateţi apa nemuririi! Pentru aceasta la Tine cădem şi cu credinţă strigăm: Milele Tale dăruieşte-ni-le, că Tu eşti Izvorul vieţii noastre!
Icos
Sufletul meu cel înţelenit în fărădelegile greşelilor, adapă-l cu şuvoaiele sângiuirilor Tale, şi arată-l roditor de fapte bune. Că Tu ai zis tuturor să vină la Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu Preasfinte, şi să scoată apa cea vie a nestricăciunii, care spală păcatele celor ce laudă preamărita şi dumnezeiasca Ta Înviere, dând, Bunule, celor ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu, puterea Spiritului, Care cu adevărat s-a coborât de sus peste ucenicii Tăi, că Tu eşti Izvorul vieţii noastre.
Sedealna samarinencei, vers 4.
Să se bucure cerul şi să salte cele pământeşti! Că Cristos, din Fecioara, ca un om arătându-se, a mântuit din stricăciune toată firea omenească cu moartea Sa; iar cu minunile strălucind, femeii samarinence care cerea apă, i-a dat izvorul vindecărilor, ca Cel ce singur este fără de moarte.
Mărire…, Şi acum…
Dătătorule de înţelepciune şi Stăpâne, la sărbătoarea legii ai venit şi în templu şezând, ai învăţat zicând aşa către toţi: Veniţi cei însetaţi, de beţi apa pe care Eu o dau acum, prin care vă veţi îndulci de viaţă şi de desfătarea cea dumnezeiască, toţi oamenii.
Catavasia IV.
La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi,* şi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat:* Astăzi este mântuirea lumii,* că a înviat Cristos ca un atotputernic.*
Catavasia V.
Să mergem foarte de dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului,* şi să vedem pe Cristos, Soarele dreptăţii,* tuturor viaţă răsărind.*
Catavasia VI.
Coborâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului* şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice,* care ţineau pe cei legaţi, Cristoase;* iar a treia zi, precum Iona din chit,* ai înviat din mormânt.*
După Ectenia mică, Condac, vers 8.
Cu credinţă venind la fântână samarineanca Te-a văzut pe Tine, apa înţelepciunii, din care bând din destul, cea vrednică de laudă, a moştenit pentru vecie împărăţia cea de sus.
Icos.
Să-l ascultăm pe Ioan, cel ce ne învaţă pe noi despre cinstitele taine, care s-au făcut în Samaria: Cum a vorbit Domnul cu femeia, apa cerând, Cel ce a adunat apele întru adunările lor; Cel ce este împreună şezător cu Tatăl şi cu Spiritul. Că a venit să caute chipul Său, ca Cel ce este în veci lăudat.
Catavasia VII.
Cel ce a mântuit pe tineri din cuptor,* făcându-se om, pătimeşte ca un muritor;* şi prin patimă, pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii,* Cel unul binecuvântat,* Dumnezeul părinţilor noştri, şi preamărit.*
Catavasia VIII.
Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii,* împărăteasă şi doamnă,* praznic al praznicelor este şi sărbătoare este a sărbătorilor,* întru care binecuvântăm pe Cristos în veci.*
Catavasia IX.
Îngerul a stirgat către cea plină de har:* Curată Fecioară, bucură-te!* Şi iarăşi zic: Bucură-te!* Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt* şi pe morţi i-a ridicat.* Popoare, veseliţi-vă!*
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime,* că mărirea Domnului peste tine a strălucit.* Saltă acum şi te bucură, Sioane,* iar Tu, curată Născătoare de Dumnezeu,* veseleşte-te intru învierea Fiului tău.*
După Ectenia mică, Luminătoarele
Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându-o; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.
Mărire…
În Samaria ai venit, Mântuitorule al meu atotputernice, şi cu femeia vorbind, ai cerut apă să bei, Cel ce ai izvorât evreilor apă din piatra cea netăiată; pe care, la credinţa Ta o ai adus, şi acum se bucură pururi de viaţă, în ceruri.
Şi acum…
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, venit-ai, Iubitorule de oameni, în templu, şi ai zis: Cei cuprinşi de sete, veniţi la Mine şi scoateţi apă vie şi săltătoare, prin care vă veţi sătura toţi de mâncare, şi de darul vieţii celei nemuritoare.
La Laude
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Punem Stihirile pe 8, vers 4.
Ale Învierii 4.
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).
Cel ce ai suferit Crucea şi moartea, şi ai înviat din morţi, Atotputernice Doamne, mărim Învierea Ta.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Cu Crucea Ta, Cristoase, din blestemul cel de demult ne-ai slobozit; şi cu moartea Ta, pe diavolul, care muncea firea noastră, l-ai surpat; şi întru Învierea Ta, de bucurie toate le-ai umplut. Pentru aceasta, strigăm către Tine: Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, mărire Ţie!
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Cu Crucea ta, Cristoase Mântuitorule, povăţuieşte-ne la adevărul Tău, şi ne scapă din cursele vrăjmaşului; Cel ce ai înviat din morţi, ridică-ne pe noi cei căzuţi în păcat, întinzând mâna Ta, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunea sfinţilor Tăi.
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
De sânurile Părintelui Tău nedespărţindu-Te, Unule Născut, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe pământ, pentru iubirea de oameni, ai venit, om făcându-Te neschimbat; şi Crucea şi moartea ai răbdat cu trupul, Cel ce eşti fără patimă cu dumnezeirea, şi înviind din morţi, nemurire ai dăruit neamului omenesc, ca un Atotputernic.
2 stihiri ale lui Anatolie.
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Moarte ai luat cu trupul, nemurire câştigându-ne, Mântuitorule; şi în mormânt Te-ai aşezat, ca să ne slobozeşti din iad, împreună înviindu-ne cu Tine; pătimind ca un om, dar înviind ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Mărire Ţie, Dătătorule de viaţă, Doamne, unule iubitorule de oameni!
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6)
Pietrele s-au despicat, Mântuitorule, când Crucea Ta în locul Căpăţânii s-a împlântat; înfricoşatu-s-au portarii iadului, când ai fost aşezat în mormânt, ca un mort; pentru că, stricând puterea morţii, tuturor celor morţi nestricăciune ai dăruit, cu învierea Ta, Mântuitorule, Dătătorule de viaţă Doamne, mărire Ţie.
2 stihiri ale Samarinencei, vers 3
Stih: Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi împărăţeşte, pentru adevăr, blândeţe, dreptate (Ps 44,5b-6a).
Să se bucure astăzi luminat cerul şi pământul, că Cristos s-a arătat întrupat, ca un om, ca să scoată pe Adam din blestemul cu tot neamul, şi s-a făcut vestit prin minuni. Şi venind în Samaria a vorbit cu femeia, cerând apă, Cel ce îmbracă apele cu nori. Pentru aceasta, toţi credincioşii să ne închinăm Celui ce a sărăcit de bună voie pentru noi, după sfatul Său cel îndurat.
Vers 6.
Stih: Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea (Ps 44,9a).
Acestea zice Domnul către samarineancă: De ai şti darul lui Dumnezeu, şi cine este Cel ce-ţi zice: Dă-mi apă să beau, tu ai cere de la Dânsul, şi ţi-ar da să bei, ca să nu mai însetezi în veac, zice Domnul.
Mărire…, vers 6.
Izvorul începerii vieţii, Isus Mântuitorul nostru, venind la fântâna patriarhului Iacob, cerut-a apă să bea, de la femeia samarineancă. Iar ea zicând, că ei nu au împărtăşire cu iudeii, Înţeleptul Ziditor a îndrumat-o cu cuvinte pline de blândeţe, mai ales spre cererea apei celei veşnice; pe care şi luându-o, tuturor a vestit, zicând: Veniţi de vedeţi pe Cunoscătorul celor ascunse şi Dumnezeu, Care a venit cu trupul să mântuiască pe om.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin Cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a slobozit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!
După Doxologia mare, troparul Cristos a înviat din morţi… (de trei ori).
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș
