Un moment pe care seminariștii și preoții studenți din Colegiile pontificale din Roma îl vor uita cu greu. Pentru întâlnirea pe care au avut-o ieri - 16 martie 2018 - în Aula Paul al VI-lea s-au pregătit îndelung prin cântece, rugăciuni și lecturi, iar când Sfântul Părinte a intrat în aula audiențelor generale, primirea a fost cu adevărat sărbătorească. După salutul card. Beniamino Stella, prefectul Congregației pentru cler – care în cursul serii a început o vizită pastorală de trei zile în dieceza romano-catolică de Iași – a început dialogul cu papa Francisc pornind de la cinci întrebări despre formarea și spiritualitatea sacerdotală. Pontiful a oferit multe îndrumări și puncte de meditație, dar a fost la fel de generos în replici, glume și zâmbete.
Prima întrebare a fost pusă de un seminarist francez, reprezentând în mod simbolic colegii săi de pe Bătrânul continent. Cum pot fi păstrate împreună, a întrebat el, slujirea preoțească și umilința tipică celui chemat să fie discipol și misionar. Preotul – a răspuns Sfântul Părinte – trebuie să fie un om întotdeauna pe cale, un om în ascultare și niciodată singur: trebuie să aibă umilința de a se lăsa însoțit.
De o importanță fundamentală în această privință este discernământul, în centrul unei întrebări pusă de un seminarist sudanez, pentru a înțelege cum se poate merge înainte, ce merge și ce nu merge. Două sunt condițiile necesare pentru un adevărat discernământ: să aibă loc în cadrul rugăciunii, înaintea lui Dumnezeu, și să fie făcut raportându-se la un altul, la o călăuză capabilă să asculte și să orienteze. Când în viața preoțească nu există discernământ, a spus mai departe pontiful, încep rigiditatea și cazuistica, incapacitatea de a merge înainte. Totul devine închis, Spiritul Sfânt nu poate să lucreze. Papa a recomandat preoților să-l ia pe Spiritul Sfânt ca însoțitor de drum, spunând că deseori unul se teme de Spiritul Sfânt, pe care ar dori mai degrabă să-l închidă în colivie. Nu este îndeajuns să fii bun și, în același timp, să trăiești ca și cum Spiritul Sfânt nu ar exista.
Un preot mexican, în numele celor din America Latină, l-a întrebat pe Sfântul Părinte cum se poate salva echilibrul integral al preotului de-a lungul întregului parcurs al vieții. Papa a răspuns subliniind importanța formării umane a preotului. E necesar – a afirmat - să fim persoane normale, umane, capabile de a se bucura cu ceilalți, de a râde, de a asculta în tăcere un bolnav, de a duce mângâiere celor mâhniți. Trebuie să fim ”părinți”, capabili de a aduce roade, de a da viață celorlalți. Preoți părinți, nu funcționari ai sacrului sau angajați ai lui Dumnezeu.
Un diacon din Statele Unite ale Americii a pus o întrebare cu privire la trăsăturile spiritualității preotului diecezan, care nu se raportează la învățăturile unui fondator sau la altceva. Papa a răspuns punând în prim plan legătura preotului cu dieceza. Aceasta înseamnă că preotul trebuie să cultive raportul cu propriul episcop, chiar dacă ar fi un om dificil, cu frații săi în preoție și cu oamenii parohiei sale, care sunt fiii săi. Dacă veți lucra pe aceste trei fronturi, a spus pontiful, veți deveni sfinți.
Ultima întrebare, exprimată de un preot din Filipine, s-a referit la formarea permanentă. Papa a recomandat preoților să se îngrijească de propria formare: umană, pastorală, spirituală, comunitară. Formarea permanentă se naște din conștiința propriei slăbiciuni. Important este să-ți recunoști limitele. Apoi, să te raportezi la cultura contemporană, să te întrebi cum se trăiește comunicarea virtuală, cum se folosește telefonul mobil, să te pregătești pentru a înfrunta ispitele împotriva castității – care vor veni, asigură pontiful – și, în fine, pentru a se păzi de mândrie, de atracția banului, a puterii și a comodității.
(rv - A. Masotti - A. Dancă)
