Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Ce înseamnă să fii preot al lui Cristos

 
Ce înseamnă să fii preot al lui Cristos
  • 12 Dec 2022
  • 713

Papa Francisc: Discurs adresat comunităţii Seminarului din Barcelona (10 decembrie 2022)

Stimate rector,

Dragi studenţi din Seminarul Conciliar din Barcelona,

Vă mulţumesc din suflet pentru cuvintele voastre şi vă urez bun venit în această casă a lui Petru, care este casa întregii Biserici. Ştiu că aţi dorit mult această întâlnire şi i-aţi cerut cu insistenţă arhiepiscopului vostru să fie aici. Vedeţi, rugăciunea stăruitoare dă roade, nu uitaţi asta niciodată. De asemenea, este important să invocaţi mijlocirea Bisericii, aşa că nu încetaţi să cereţi rugăciunile păstorilor voştri şi ale credincioşilor, pentru ca Dumnezeu să vă dea perseverenţă pe calea binelui.

Când se vorbeşte cu aceia care sunt în formare există două tentaţii, aceea de a se concentra asupra celor rele, ţinând cont doar de experienţele negative, şi aceea de a se încerca să se prezinte o lume idilică şi ireală. De aceea, rămânând pe această temă a rugăciunii cu care am început, mi s-a părut interesantă o cărticică a unui sfânt episcop din ţara voastră, Sfântul Manuel González, care povesteşte într-un rozariu sacerdotal binele şi răul care ne interoghează, făcând din aceasta o rugăciune pe care, prin mijlocirea Mamei noastre Neprihănite, o prezentăm lui Dumnezeu.

Amintiţi-vă că, atunci când sunteţi preoţi, prima voastră obligaţie va fi o viaţă de rugăciune care să se nască din recunoştinţă pentru acea iubire preferenţială pe care v-a arătat-o Dumnezeu chemându-vă în slujba lui. Acesta este primul mister bucuros din care se naşte totul. În această fază de formare în care vă aflaţi, v-ar face bine dacă în rugăciunea voastră veţi putea să vă confruntaţi cu atitudinile Sfintei Fecioare, întrebându-vă: cum era ea când a chemat-o Dumnezeu?, şi eu cum eram? Cu ce râvnă socotesc viitoarea mea viaţă sacerdotală? Mă voi ridica - spune Sfântul Manuel - ca o bulă într-o oală care clocoteşte de iubire, ca să-l duc pe Dumnezeu în lume? Îl voi duce până pe munţi, în locurile cele mai grele şi dureroase?

Preotul "nu este stăpânitor de suflete pentru argint şi aur... bogăţia lui, puterea lui, este doar virtutea numelui lui Isus", adică făcându-l prezent în Euharistie, în sacramente, în cuvânt, ca să se nască în inimile oamenilor, să fie în toate şi mereu instrumentul lor. Pentru aceasta ne oferim, asemenea lui Isus, în templu, ca victime, pentru mântuirea lumii. Şi, în ultimul mister plin de bucurie există o idee foarte importantă pentru toată viaţa ta, să nu o lăsaţi niciodată, mă refer la Isus pierdut în templu, acel Isus pe care trebuie să mă întorc mereu să-l caut în tabernacol. Pierdeţi-vă acolo cu El, ca să-i aşteptaţi pe credincioşii voştri: «preotul cel bun ştie foarte bine că, atâta timp cât nu are ochi care să plângă, mâini cu care să se mortifice şi trup care să sufere, nu are dreptul să spună că a făcut tot ce trebuia să facă pentru sufletele care îi sunt încredinţate».

Această încredinţare prefigurează ceea ce puteţi medita în misterele de durere. Dumnezeu ne cere jertfă, jertfă a inimii, predare a voinţei noastre, aşa cum ne propune el în Ghetsemani; jertfă a sensibilităţii, în asceza pe care o contemplăm în biciuire; jertfă a onoarei, atât de spaniolă, crezând - cum cântă în imnul din Postul Mare - că a căuta laurii nobilimii, ai titlului academic, ai elogiului lumesc, ne îndepărtează de Dumnezeu şi, mai degrabă, trebuie să aspirăm la coroanele de spini care ne identifică cu Domnul. Aici este jertfa de a asuma propria cruce şi de a începe un drum, adesea de abandonare, este jertfa vieţii. Privind la cruce, ridicăm ochii la cer şi ne vedem destinul. Vă pare greu? Nu este, sunt de ajuns lucruri simple: patul tare, camera îngustă, masa slabă şi săracă, nopţile la căpătâiul celor muribunzi, trezirea dimineaţa devreme deschizând biserica înaintea barurilor şi a aştepta, însoţindu-l pe Isus singur, pe păcătoşi şi pe cei răniţi pe calea vieţii.

Şi ajungem la misterele de slavă, care sunt mulţumirea noastră pentru Liturghia lui Isus pe cruce. După triumful învierii, Isus a intrat în sanctuarul cerului şi de acolo perpetuează această continuă aducere de mulţumire. Văzându-l aşezat la dreapta Tatălui, ne cheamă la speranţă şi ne umple de bucurie, pentru că el ne asigură paradisul. Pentru aceasta, Dumnezeu trimite pe Duhul Sfânt, singurul care ne poate învăţa aceste mistere şi, într-o zi, vă va da darul de a fi preoţi ai lui Cristos. Nu încetaţi niciodată să vă bucuraţi şi să vă amintiţi de această iubire preferată care se revarsă şi se va revărsa din belşug în inima voastră, la hirotonirea voastră şi în restul zilelor voastre. Nu stingeţi niciodată acel foc care vă va face predicatori îndrăzneţi ai evangheliei, împărţitori ai comorilor divine. Uniţi-vă trupul cu cel al lui Isus, ca Maria, pentru a vă oferi cu el în jertfa euharistică şi, de asemenea, în slava triumfului tău.

Dragi seminarişti, luaţi-vă rozariul şi rugaţi-o pe Maria, Regina şi Maica milostivirii, să vă ajute să dezvăluiţi misterele preoţiei la care vă cheamă Dumnezeu, contemplând misterele Fiului său, acceptând că bucuria urmării şi a identificării perfecte în cruce sunt singura cale către glorie. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 


Sursa:ercis.ro