Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mesajul Papei Francisc la Ziua mondială a tineretului 2018

 
Mesajul Papei Francisc la Ziua mondială a tineretului 2018
  • 23 Feb 2018
  • 1100

”Domnul, Biserica și lumea așteaptă răspunsul vostru la chemarea unică pe care fiecare o are în această viață”: scrie papa Francisc în Mesajul său la Ziua mondială a tineretului 2018, care se marchează în Duminica Floriilor la nivel parohial sau diecezan. Mesajul are ca temă cuvintele îngerului de la Buna Vestire: ”Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Documentul papal a fost difuzat astăzi de Sala de presă a Sfântului Scaun. Pontiful îndreaptă atenția tinerilor spre adunarea Sinodului episcopilor din octombrie a.c., dedicat tinerilor, credinței și discernământului vocațional, și îi invită să se pregătească la ZMT din Panama, care se desfășoară în ianuarie 2019.

 

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru Mesajul Sfântului Părinte:

«”Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30)

Dragi tineri,

Ziua mondială a tineretului din 2018 reprezintă un pas înainte pe drumul de pregătire a celei internaționale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului nostru cade în anul în care este convocată adunarea Sinodului Episcopilor pe tema ”Tinerii, credința și discernământul vocațional”. Este o bună coincidență. Atenția, rugăciunea și reflecția Bisericii vor fi îndreptate spre voi, tineri, din dorința de a prinde și, mai ales, de ”a primi” darul prețios, care sunteți voi, pentru Dumnezeu, Biserică și lume.

După cum știți deja, am ales să vă fiți însoțiți în acest itinerar de exemplul și mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea pășește împreună cu noi spre Sinod și spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au călăuzit cuvintele cântării ei de laudă – ”Lucruri mari mi-a făcut Cel puternic” (Lc 1,49) – învățându-ne să facem memoria trecutului, anul acesta căutăm să ascultăm împreună cu ea glasul lui Dumnezeu care inspiră curaj și dăruiește harul necesar pentru a răspunde la chemarea sa: ”Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, o tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea.

1. ”Nu te teme!”

După cum e de înțeles, apariția neașteptată a îngerului și salutul său misterios ”Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28), au trezit o puternică tulburare în Maria, surprinsă de această primă revelație a identității și vocației sale, care îi erau încă necunoscute. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi, tremură în fața misterului chemării lui Dumnezeu, care într-o clipă o pune în fața imensității planului său și o face să simtă toată micimea ei de creatură smerită. Îngerul, citind în adâncul inimii ei, îi spune: ”Nu te teme!” Dumnezeu citește și în interiorul nostru. El cunoaște bine provocările pe care trebuie să le înfruntăm în viață, mai ales când suntem în fața alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi și ceea ce vom face în această lume. Este ”freamătul” pe care îl simțim în fața deciziilor despre viitorul nostru, despre starea noastră de viață, despre vocația noastră. În aceste momente, rămânem tulburați și suntem cuprinși de numeroase temeri.

Iar voi, tinerii, ce temeri aveți? Ce vă îngrijorează cel mai mult? Una din temerile de fundal care există în mulți dintre voi este aceea de a nu fi iubiți, îndrăgiți, de a nu fi acceptați prin ceea ce sunteți. Astăzi mulți tineri au senzația că trebuie să fie altfel decât ceea ce sunt în realitate, în încercarea de a se conforma unor standarde deseori artificiale și de neajuns. Fac în continuu modificări ale propriei imagini, ascunzându-se în spatele unor măști și false identități, devenind aproape ei înșiși un ”fake”. În mulți există obsesia de a primi cât mai multe ”Îmi place”. Și din această senzație de nepotrivire provin numeroase temeri și incertitudini. Alții se tem că nu reușesc să găsească o liniște afectivă și că vor rămâne singuri. În mulți, în fața nesiguranței locului de muncă, se strecoară frica de a nu reuși să găsească o afirmare profesională satisfăcătoare, de a nu-și vedea realizate propriile vise. Sunt temeri prezente astăzi în mulți tineri, fie în cei care cred, fie în cei care nu cred. Și nici cei care au primit darul credinței și își caută cu seriozitate vocația nu sunt desigur scutiți de  temeri. Unii se gândesc: poate că Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult, mergând pe calea pe care El mi-o arată poate nu voi fi cu adevărat fericit sau nu voi la înălțimea a ceea ce îmi cere. Alții se întreabă: dacă urmez calea pe care Dumnezeu mi-o arată, cine îmi garantează că o voi străbate până la sfârșit? Mă voi descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi în stare să fiu statornic toată viața?

În momentele în care dubiile și temerile dau năvală în inima noastră, devine necesar discernământul. Acesta ne permite să punem ordine în confuzia gândurilor și sentimentelor noastre ca să acționăm în mod just și prudent. În acest demers, primul pas pentru depășirea temerilor este identificarea acestora cu claritate pentru a nu ajunge să pierdem timpul și energiile după închipuiri fără față și fără consistență. De aceea, vă invit pe toți să vă uitați în interiorul vostru și ”să dați un nume” temerilor voastre. Întrebați-vă: astăzi, în situația concretă în care trăiesc, ce mă neliniștește, care este temerea mea cea mai mare? Ce mă blochează și mă împiedică să merg mai departe? De ce nu am curajul de a face alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să vă uitați cu onestitate la temerile voastre, să le recunoașteți drept ceea ce sunt și să vă confruntați cu ele. Biblia nu neagă sentimentul uman al fricii, nici numeroasele motive care o pot trezi. Lui Abraham i-a fost teamă (cf. Gen 12,10), lui Iacob i-a fost teamă (cf. Gen 31,31; 32,8). La fel lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69) și apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26, 56). Isus însuși, deși la un nivel incomparabil, a simțit teama și neliniștea (cf. Mt 26, 37; Lc 22,44).

”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” (Mc 4,40). Această dojană pe care Isus o adresează discipolilor ne face să înțelegem că deseori obstacolul credinței nu este necredința, ci frica. Munca de discernământ, în această privință, după ce am identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depășim deschizându-ne la viață și înfruntând cu seninătate provocările pe care le prezintă. Pentru noi, creștinii, în special, teama nu trebuie să aibă niciodată ultimul cuvânt, dar trebuie să fie ocazia de a săvârși un act de credință în Dumnezeu... și chiar în viață! Aceasta înseamnă că trebuie să credem în bunătatea fundamentală a existenței pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, să avem încrederea că El conduce către un scop bun chiar și prin circumstanțe și vicisitudini care pentru noi sunt adesea misterioase. Dacă, în schimb, alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înșine, să ne baricadăm pentru a ne apăra de tot și de toți, rămânând ca și paralizați. E necesar să reacționăm! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de 365 de ori expresia ”Nu te teme”, cu toate variantele sale. Ca și cum în fiecare zi de peste an Domnul ne vrea liberi de teamă.

Discernământul devine indispensabil când e vorba de căutarea propriei vocații. Aceasta, într-adevăr, de cele mai multe ori nu este nemijlocit de clară sau cu totul evidentă, dar este înțeleasă încet-încet. În acest caz, discernământul pe care trebuie să-l facem nu trebuie înțeles ca un efort individual de introspecție, în care scopul este acela de a cunoaște mai bine mecanismele noastre interioare ca să ne întărim și să ajungem la un anumit echilibru. Persoana, în acest caz, poate să devină mai tare, dar rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităților și pozițiilor sale. Vocația, în schimb, este o chemare de Sus și discernământul în acest caz constă mai ales în a se deschide Celui care cheamă de sus. Este necesară, atunci, tăcerea rugăciunii ca să ascultăm glasul lui Dumnezeu care răsună în conștiință. El bate la ușa inimilor noastre, cum a făcut cu Maria, din dorința de a face prietenie cu noi prin rugăciune, de a ne vorbi prin Sfintele Scripturi, de a ne oferi milostivirea sa în sacramentul Reconcilierii, de a se face una cu noi în Împărtășania euharistică.

Dar este importantă, de asemenea, raportarea la ceilalți și dialogul cu ceilalți, frații noștri și surorile noastre în credință care au mai multă experiență și ne ajută să vedem mai bine și să alegem dintre diferitele opțiuni. Tânărul Samuel, când aude glasul Domnului, nu-l recunoaște imediat și de trei ori aleargă la Eli, bătrânul sacerdot, care în cele din urmă îi sugerează răspunsul potrivit pe care trebuie să-l dea la chemarea Domnului: ”Dacă te va chema, să spui: Vorbește, Doamne, căci robul tău ascultă!” (1Sam 3,9). În dubiile voastre, să știți că puteți conta pe Biserică. Știu că există preoți buni, consacrați și consacrate, credincioși laici, mulți dintre care sunt tineri la rândul lor, care, ca frați și surori mai mari în credință, vă pot însoți. Înflăcărați de Spiritul Sfânt, ei vor ști să vă ajute în a descifra îndoielile voastre și în a citi planul vocației voastre personale. ”Celălalt” nu este doar călăuza spirituală, dar și cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogățiile nesfârșite ale existenței pe care ne-a dat-o Dumnezeu. E necesar să deschidem spații în orașele și comunitățile noastre ca să creștem, să visăm și să vedem noi orizonturi! Să nu pierdem niciodată gustul întâlnirii și al prieteniei, gustul de a visa împreună, de a merge pe cale împreună cu alții. Creștinii autentici nu se tem să se deschidă față de alții, să împartă spațiile lor de viață transformându-le în spații de fraternitate. Nu lăsați, dragi tineri, ca licăririle tinereții să se stingă în bezna unei camere închise în care unica fereastră pentru a vedea lumea este computerul și smartphone-ul. Deschideți larg ușile vieții voastre! Spațiile și timpii voștri să fie plini de persoane concrete, relații profunde cu care să puteți împărtăși experiențe autentice și reale în viața voastră de zi cu zi.

2. ”Marie!”

”Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,21). Primul motiv pentru care nu trebuie să ne temem este chiar faptul că Dumnezeu ne cheamă pe nume. Îngerul, mesagerul lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A pune nume este tipic pentru Dumnezeu. În lucrarea facerii, El cheamă la existență orice făptură cu numele ei. În spatele numelui se află o identitate, ceea ce este unic în fiecare lucru, în fiecare persoană, acea esență profundă pe care numai Dumnezeu o cunoaște până la capăt. Această prerogativă divină a fost, apoi, împărțită cu omul, căruia Dumnezeu i-a dat voie să pună nume animalelor, păsărilor și chiar fiilor săi (Gen 2,19-21; 4,1). Multe culturi împărtășesc această profundă viziune biblică recunoscând în nume revelația misterului cel mai adânc al unei vieți, semnificația unei existențe.

Când cheamă o persoană pe nume, Dumnezeu îi revelează în același timp vocația ei, planul său de sfințenie și de bine prin care acea persoană va deveni un dar pentru ceilalți și care o va face unică. Când Domnul vrea să lărgească orizonturile unei vieți, alege să dea persoanei chemate un nume nou, cum face cu Simon, chemându-l ”Petru”. De aici a venit uzanța de a-și lua un alt nume când unul intră într-un ordin religios, un nume care să arate o nouă identitate și o nouă misiune. Fiind personală și unică, chemarea dumnezeiască cere de la noi curajul de a ne desprinde de presiunea uniformizantă a locurilor comune pentru ca viața noastră să fie cu adevărat un dar original și irepetabil pentru Dumnezeu, Biserică și ceilalți.

Dragi tineri, a fi chemați pe nume este, așadar, un semn al marii noastre demnități în ochii lui Dumnezeu, al predilecției sale față de noi. Dumnezeu îl cheamă pe nume pe fiecare dintre voi. Voi sunteți un ”tu” al lui Dumnezeu, prețioși în ochii săi, demni de stimă și iubiți (cf. Is 43,4). Primiți cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, această chemare pe care El v-o adresează spunându-vă pe nume.

3. ”Ai aflat har la Dumnezeu”

Motivul principal pentru care Maria nu trebuie să se teamă este pentru că a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul ”har” ne vorbește de iubire gratuită, nu datorată. Ce mult ne încurajează faptul de a ști că nu trebuie să merităm apropierea și ajutorul lui Dumnezeu prezentând dinainte un ”curriculum de excelență”, plin de merite și succese! Îngerul îi spune Mariei că a aflat deja har la Dumnezeu, nu că îl va dobândi pe viitor. Însăși formularea cuvintelor îngerești ne face să înțelegem că harul dumnezeiesc este continuativ, nu ceva trecător sau momentan, și de aceea nu va înceta niciodată. Harul lui Dumnezeu va exista întotdeauna și în viitor ca să ne sprijine, mai ales în clipele de încercare și întuneric.

Prezența continuă a harului dumnezeiesc ne încurajează să îmbrățișăm cu încredere vocația noastră, care cere un angajament de fidelitate ce trebuie reînnoit zi după zi. Drumul vocației nu este, într-adevăr, lipsit de cruci: nu doar îndoielile inițiale, dar și tentațiile frecvente care se întâlnesc pe cale. Sentimentul de nepotrivire îl însoțește pe discipolul lui Cristos până la sfârșit, dar el știe că este asistat de harul lui Dumnezeu. Cuvintele îngerului coboară asupra temerilor umane dizolvându-le cu tăria veștii bune pe care o poartă: viața noastră nu este o pură cauzalitate și o simplă luptă pentru supraviețuire, dar fiecare dintre noi este o poveste iubită de Dumnezeu. Faptul de ”a afla har în ochii săi” înseamnă că Creatorul întrezărește o frumusețe unică în ființa noastră și are un plan magnific pentru existența noastră. Această conștiință nu rezolvă, desigur, toate problemele și nu șterge incertitudinile vieții, dar are forța de a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezervă ziua de mâine nu este o amenințare întunecoasă la care trebuie să supraviețuim, ci un timp prielnic care ne este dat ca să trăim unicitatea vocației noastre personale și să o împărtășim cu frații noștri și surorile noastre în Biserică și în lume.

4. Curajul în prezent

Din certitudinea că harul lui Dumnezeu este cu noi, provine tăria de a avea curaj în prezent: curajul pentru a duce mai departe ceea ce Dumnezeu ne cere aici și acum, în orice domeniu al vieții noastre; curajul pentru a îmbrățișa vocația pe care Dumnezeu ne-o arată; curajul pentru a trăi credința noastră fără să o ascundem sau să o reducem. Da, când ne deschidem la harul lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. ”Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge prezentul vieții voastre, vă ”înșfacă” așa cum sunteți, cu toate temerile și limitele voastre, dar revelează și planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi, tinerii, aveți nevoie să simțiți că cineva are cu adevărat încredere în voi: să știți că papa are încredere în voi, că Biserica are încredere în voi! Iar voi, să aveți încredere în Biserică!

Tinerei Maria i-a fost încredințată o îndatorire importantă tocmai pentru că era tânără. Voi, tinerii, aveți puteri, treceți printr-o fază a vieții în care nu lipsesc desigur energiile. Folosiți aceste puteri și aceste energii pentru a face lumea mai bună, începând cu realitățile care sunt mai aproape de voi. Doresc ca în Biserică să vă fie încredințate responsabilități importante, să existe curajul de a vă lăsa spațiu, iar voi, pregătiți-vă să asumați aceste responsabilități!

Vă îndemn să contemplați și iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamică, concretă. O iubire plină de îndrăzneală și îndreptată cu totul spre dăruirea de sine. O Biserică impregnată de aceste trăsături mariane va fi întotdeauna o Biserică în ieșire, care merge dincolo de propriile limite și frontiere pentru a face să se reverse harul primit. Dacă ne vom lăsa inspirați de exemplul Mariei, vom trăi concret acea caritate care ne face să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de toate și de noi înșine, să iubim persoanele cu care împărțim viața de fiecare zi. Și îl vom iubi chiar și pe cel care, de la sine, ar putea să ne apară mai puțin demn de a fi iubit. Este o iubire care devine slujire și dăruire, mai ales față de cei mai slabi și mai săraci, care transformă fețele noastre și ne copleșește de bucurie.

Aș vrea să închei cu frumoasele cuvinte ale Sfântului Bernard dintr-o celebră omilie despre misterul Bunei Vestiri, cuvinte care exprimă așteptarea întregii omeniri după răspunsul Mariei: ”Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli și vei naște un fiu. Ai auzit că aceasta se va întâmpla nu prin lucrare omenească, dar prin lucrarea Spiritului Sfânt. Îngerul așteaptă răspunsul. Așteptăm, Stăpână, un cuvânt de compasiune și noi. Prin scurtul tău răspuns, noi trebuie să fim reînnoiți și readuși la viață. Lumea întreagă este în așteptare, prosternată la picioarele tale. O, Fecioară, dă repede răspunsul” (Om. 4,8; Opera Omnia, ed. Cisterc.4, 1966, 53-54).

Dragi tineri, Domnul, Biserica și lumea așteaptă și răspunsul vostru la chemarea unică pe care fiecare o are în această viață! În timp ce se apropie ZMT din Panama, vă invit să vă pregătiți la această întâlnire cu bucuria și entuziasmul celui care vrea să fie părtaș la o mare aventură. ZMT este pentru cei curajoși, nu pentru tineri care caută numai comoditatea și care dau înapoi din fața greutăților. Acceptați provocarea?»

 

Din Vatican, 11 februarie 2018,

a VI-a Duminică din Timpul de peste an,

comemorarea Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes

 

(rv - A. Dancă)

 



Sursa:ro.radiovaticana.va