A fost răpit de teroriştii Al-Qaeda. A fost electrocutat, bătut, însetat şi înfometat pentru singura vină de a fi propovăduit creştinismul. Dar a supravieţuit şi a fost obligat să trăiască în exil. Vorbim despre Saad Hanna, episcopul creştinilor irakieni din Europa, aflat în aceste zile în vizită în România.
Înainte să îmbrace haina preoţească, episcopul Saad Hanna a studiat ingineria aeronautică. Este inginer, filosof şi poliglot. Pentru Al-Qaeda, însă, a fost doar un preot creştin incomod, care nu le împărtăşea ideologia. În vara lui 2006, l-au prins într-o biserică de la periferia Bagdadului. L-au legat, l-au bătut şi l-au chinuit.
Saad Hanna, episcopul irakienilor creştini din Europa: „Toate cele 28 de zile au fost foarte grele pentru mine. A fost foarte dificil. Am trăit clipe foarte rele. Mă mutau dintr-un loc în altul. Dar sincer să fiu, nu am ştiut unde sunt, pentru că ochii mi-erau acoperiţi, iar mâinile încătuşate tot timpul. La început nu m-au lovit, dar în ultimele 15 zile, au început să mă lovească, să mă ameninţe, să mă tortureze câteodată. Tortura însemna că te loveau cu un cablu electric sau te puneau în situaţii foarte dificile.”
Răpitorii au cerut răscumpărare Bisericii Romano-Catolice din Irak. Au vrut să-l crucifice în piaţa publică, aşa cum au făcut cu mii de irakieni creştini. Cazul său a devenit public. Iar patriarhul Bisericii Catolice Caldeene a admis, la vremea aceea, că teroriştii au cerut bani în schimbul vieţii preotului Saad Hanna.
Saad Hanna: „M-am gândit că voi muri, că acesta îmi este sfârşitul. La început, mi-a fost puţin teamă, dar nu pentru că nu am credinţă. Am, dar mi-a fost frică de ce se întâmpla şi de motivul pentru care se întâmpla acel lucru. Nu am putut înţelege de ce. Dar am zis: dacă acesta este momentul, sunt pregătit.”
Despre momentul răpirii îşi aminteşte şi prietenul său, Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti.
Francisc Doboş: „Când îmi aduc aminte şi acum mi se face pielea... E ca şi cum îţi ia pe cineva din familie! Noi nu ştiam exact ce se întâmplă. Ştiam doar că lipseşte. Şi că a fost răpit. În situaţii limită, nu ştim ce se poate întâmpla, chiar şi cu un om care are credinţă.”
Cei doi se ştiu de 20 de ani. Au studiat împreună la Roma şi au trăit acolo tensiunea războiului declanşat în Irak în 1998.
Francisc Doboş: „Mergeam seara să ne uităm la telejurnal. Pentru mine, cu el lângă, privind la acelaşi telejurnal, şi el privind şi aşteptând veşti de la familie, să-i simtă întregi şi vii... Telejurnalul ăla...”
Războiul din Irak s-a terminat, dar va mai trece mult timp până când acolo va fi cu-adevărat pace. Episcopul Saad Hanna a scăpat de prigonire. Nu mai este nici hăituit, nici curentat şi nici înfometat. Este respectat. Însuşi Papa Francisc l-a primit ca pe liderul comunităţii creştine irakiene din Europa.