Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Isus vrea să ne vindece de lepra păcatului și a corupției

 
Isus vrea să ne vindece de lepra păcatului și a corupției
  • 11 Feb 2018
  • 3258

Nu boala, ci păcatul împiedică relația omului cu Dumnezeu atunci când ne lăsăm stăpâniți de egoism, mândrie și corupție; prin sacramentul spovezii, lepra păcatului dispare, iar noi dobândim din nou plinătatea vieții înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor: este, pe scurt, alocuțiunea papei Francisc, comentând evanghelia duminicii, de la rugăciunea «Angelus» recitată duminică, 11 februarie 2018, împreună cu credincioșii din Piața Sfântul Petru. La saluturile finale, Sfântul Părinte a dat startul la înscrierile online pentru Ziua mondială a tineretului din Panama în 2019, a salutat milioanele de persoane care sărbătoresc Anul Nou lunar și a menționat că astăzi se marchează Ziua mondială a bolnavului.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea Sfântului Părinte:

«În aceste duminici Evanghelia, după relatarea lui Marcu, ni-L prezintă pe Isus care vindecă bolnavii de tot felul. În atare context se situează bine Ziua mondială a bolnavului, care se marchează chiar astăzi, 11 februarie, comemorarea Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes. De aceea, cu privirea inimii îndreptată spre Grota Massabielle, îl contemplăm pe Isus ca adevăratul medic al trupului și al sufletului, pe care Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume ca să vindece omenirea marcată de păcat și de urmările acestuia.

Pagina Evangheliei de astăzi (cf. Mc 1,40-45) ne prezintă vindecarea unui om bolnav de lepră, o patologie care în Vechiul Testament era considerată o impuritate gravă și comporta separarea leprosului de comunitate: trăiau în izolare. Starea lui era cu adevărat apăsătoare, pentru că mentalitatea timpului îl făcea să se simtă necurat și înaintea lui Dumnezeu, nu doar înaintea oamenilor. De aceea, leprosul din Evanghelie îl roagă cu insistență pe Isus cu aceste cuvinte: ”Dacă vrei, poți să mă cureți!” (v. 40).

Auzind acestea, lui Isus i s-a făcut milă (cf. v. 41). Este foarte important să fixăm atenția asupra acestei rezonanțe interioare a lui Isus, cum a făcut de-a lungul Jubileului milostivirii. Nu se înțelege lucrarea lui Cristos, nu este de înțeles Cristos însuși dacă nu se intră în inima sa plină de compasiune și de milostivire. Aceasta îl face să-și întindă mâna spre acel om bolnav de lepră, să-l atingă și să-i spună: ”Vreau, curăță-te!” (v. 41). Faptul cel mai tulburător este că Isus îl atinge pe cel lepros, pentru că așa ceva era absolut interzis de legea mozaică. A atinge un lepros însemna să fii contagiat și în interior, în spirit, adică să devii necurat. Dar în acest caz, influența nu merge dinspre lepros spre Isus pentru a-i transmite contagiul, ci de la Isus la lepros pentru a-i dărui curățirea. În această vindecare noi admirăm, pe lângă compasiune și milostivire, și îndrăzneala lui Isus care nu se îngrijorează nici de contagiere, nici de prescripții, dar este mișcat numai de voința de a-l elibera pe acel om de blestemul care îl copleșea.

Frați și surori, nicio boală nu este motiv de necurăție: boala implică desigur întreaga persoană, dar în niciun fel nu afectează sau nu împiedică raportul său cu Dumnezeu. Dimpotrivă, o persoană bolnavă poate să fie și mai unită cu Dumnezeu. În schimb, păcatul, acesta da, ne face necurați! Egoismul, mândria, intrarea în sfera corupției, acestea sunt boli ale inimii de care este nevoie să fim curățați, adresându-ne lui Isus asemenea leprosului: ”Dacă vrei, poți să mă cureți!”.

Acum, să facem tăcere câteva clipe și fiecare dintre noi – voi toți, eu, cu toții – poate să se gândească la inima sa, să vadă înăuntru și să vadă propriile necurății, propriile păcate. Fiecare dintre noi, în tăcere, dar cu vocea inimii, să-i spună lui Isus: ”Dacă vrei, poți să mă cureți!”. Să o facem cu toții în tăcere.

De fiecare dată când ne apropiem de sacramentul spovezii cu inima căită, Domnul repetă și pentru noi: ”Vreau, curăță-te!”. În acest fel, lepra păcatului dispare, începem din nou să trăim cu bucurie relația noastră de fii cu Dumnezeu și suntem primiți din nou pe deplin în comunitate.

Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Maica noastră neprihănită, să-i cerem Domnului care a adus sănătate celor bolnavi să vindece și rănile noastre interioare prin milostivirea sa nemărginită ca să ne dăruiască din nou speranța și pacea inimii».

După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa Francisc a salutat grupurile de pelerini din Italia, Spania și Portugalia și a menționat câteva aspecte importante din actualitatea Bisericii și a societății:

 

Înscrierile la Ziua mondială a tinerilor din 2019

«Astăzi încep înscrierile la Ziua mondială a tineretului care se va desfășura în Panama în ianuarie (22-27: n.r.) 2019. Mă înscriu și eu, în prezența a doi tineri, prin intermediul Internetului [papa a făcut click pe tabletă]. Iată, acum m-am înscris ca pelerin la Ziua mondială a tineretului. Trebuie să ne pregătim. Îi invit pe toți tinerii din lume să trăiască cu credință și entuziasm acest eveniment de har și fraternitate fie mergând în Panama, fie participând în propriile comunități».

Anul nou lunar

«În 15 februarie, în Extremul Orient și în diferite părți ale lumii, milioane de bărbați și femei vor sărbători Anul Nou lunar. Transmit salutul meu cordial tuturor familiilor, însoțit de urarea ca în acestea să se trăiască tot mai mult solidaritatea, fraternitatea și dorința de bine, contribuind la crearea unei societăți în care orice persoană este primită, ocrotită, promovată și integrată. Vă invit să ne rugăm pentru darul păcii, comoară nestemată de dobândit prin compasiune, clarviziune și curaj. Pe toți vă însoțesc și vă binecuvântez».

Salutul adresat imigranților congolezi din Roma

«Salut comunitatea congoleză din Roma și mă alătur rugăciunii acesteia pentru pace în R. D. Congo. Amintesc că această intenție va prezentă în mod deosebit în Ziua de rugăciune și post pe care am proclamat-o pentru 23 februarie».

11 februarie, Ziua mondială a bolnavului

«Îmi îndrept gândul în mod deosebit spre cei bolnavi care, în orice parte a lumii, pe lângă lipsa sănătății, suferă deseori din cauza singurătății și a marginalizării. Fecioara Preasfântă, Tămăduitoarea bolnavilor, să-l ajute pe fiecare să găsească alinare în trup și în suflet, grație unei adecvate asistențe sanitare și carității fraterne care știe să se traducă în atenție concretă și solidară».

Primiți acum Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

 

(rv – A. Dancă)

 



Sursa:ro.radiovaticana.va