Care este secretul simpatiei de nestăpânit pe care papa Roncalli a trezit-o în bărbaţi şi femei din orice naţiune, de orice condiţie socială şi chiar de orientare religioasă sau politică diferită? Papa născut la Sotto il Monte a fascinat pe cei mari şi pe cei mici cu bunătatea sa debordantă, manifestată şi făcând gesturi de afect spontan şi emoţionant, ca atunci când în seara deschiderii conciliului a spus oamenilor din Piaţa "Sfântul Petru" să facă o drăgălăşenie copiilor lor, întorcându-se acasă, şi să le spună că era "drăgălăşenia papei". Omenirii îi este sete de bunătate, de iubire, de căldură umană şi când găsesc acest valori trăite cu intensitate care a fost proprie a papei Roncalli, admiraţia şi simpatia erup în mod spontan.
Bunătatea cu care papa Ioan al XXIII-lea a cucerit lumea a fost avantajată de un caracter fericit, senin şi optimist cum era al său, dar nu trebuie uitat că acel caracter era rezultatul unei angajări şi al unui efort continuu de virtute personală, luată din şcoala Evangheliei. Cu alte cuvinte, modul său de a fi şi de a trăi era rod al unei profunde vieţi de rugăciune şi de efort ascetic de a se îmbunătăţi pe sine însuşi, învăţate în familie în primii ani şi apoi formate şi crescute. Când era nunţiu în Bulgaria, le-a scris părinţilor săi: "De când am ieşit de acasă, cam la vârsta de 10 ani, am citit multe cărţi şi am învăţat multe lucruri pe care voi nu mi le puteaţi învăţa. Însă acele puţine lucruri pe care le-am învăţat de la voi sunt încă cele mai preţioase şi cele mai importante şi susţin şi dau valoare multor altora pe care le-am învăţat după aceea".
Bunătatea Papei Roncalli a avut apoi mare succes pentru că era însoţită de înţelepciune şi de bun simţ. A fost o bunătate luminată de o inteligenţă care a ştiut mereu să privească departe. Când Roncalli a devenit Papă, a dat naştere la iniţiative care au emoţionat lumea, prima dintre toate convocarea conciliului. El a căutat mereu să aibă raporturi de prietenie cordială şi cu persoane îndepărtate de Biserică şi de credinţa creştină. În viaţa sa a fost desigur nu un constructor de ziduri, ci de punţi. Conciliul al II-lea din Vatican este în realitate o mare punte făcută de el spre lumea modernă. Şi cele două enciclice memorabile ale sale, Mater et magistra şi Pacem in terris sunt două specii de punţi făcute spre toţi oamenii de bunăvoinţă despre temele economiei, muncii, dreptăţii sociale şi păcii. Cu bunătatea sa Roncalli - ca nunţiu apostolic, ca patriarh de Veneţia şi apoi ca papă - a reuşit să rezolve multe probleme, pentru că bunătatea sa deschidea porţile la dialog şi acest lucru ajuta să se găsească soluţiile juste. Era convins că, oricât de înclinată spre rău ar fi o persoană umană, rămânea în ea mereu o rază de bunătate şi o componentă de umanitate. În fiecare bărbat şi în fiecare femeie - spunea el - există ceva bun, şi în cei care par cei mai răi. Pentru aceasta el avea încredere nu numai în Dumnezeu, ci şi în oameni.
În timp ce Biserica îl proclamă sfânt pe papa Roncalli, din inimă apare în mod spontan aclamaţia: Cinste şi glorie acestui papă care a deschis conciliul; binecuvântat să fie acest papă care a dat lumii imaginea bunătăţii şi a indicat tuturor că singurul drum care conduce la un viitor mai bun este calea adevărului, a dreptăţii, a solidarităţii şi a iubirii. Binecuvântat să fie acest papă care a învăţat lumea că omenirea are nevoie mai ales de iubire şi de bunătate. (...)
(De Giovanni Battista Re, L'Osservatore romano)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
