Duminică, 10 septembrie 2017, Preasfinția Sa Mihai a sfințit altarul și bisericuța ce poartă hramul „Schimbării la Față” și cel al Sfântului Anton de Padova. Pe lângă părintele paroh Dan Popescu, au fost prezenți mai mulți preoți, printre care protopopul de București, pr. Liviu Oțoiu și vicarul general al episcopiei, pr. Constantin Oltean. Credincioșii au umplut mica biserică și curtea.
A fost un moment de mare emoție, mai ales prin faptul că evenimentul reprezintă finalul unui drum în care Providența a condus mereu, discret, suav, luminos, istorii personale și comunitare. Textul înscrisului pus în altar redă succint acest traseu, sugerând în câteva cuvinte bucuria, dificultățile, speranțele ce au marcat evoluția locașului. Familia pr. Grigore Oană a donat casa în 1990 pentru a fi folosită ca loc de celebrare. Între 2008 și 2013 s-au desfășurat lucrări de renovare și amenajare, prin grija și stăruința părintelui Dan Popescu. Persoane de bunăvoință și organizații caritabile au susținut moral și material aceste lucrări. Pentru Biserica greco-catolică bucureșteană preocupată în mod firesc de aflarea locurilor de cult, capela „Schimbarea la Față” este fără îndoială un dar ceresc pentru nevoia de misiune.
În acest sens, PS Mihai spunea în omilia sa că această biserică nu este „un capriciu”, o răsplată pentru niște merite. În logica lui Dumnezeu, harul lucrează doar acolo unde „îi permitem lui Dumnezeu să transforme imposibilitățile noastre în harul putinței sale.” Proiectele ecleziale nu trebuie să urmeze viziuni cantitative, prognoze optimiste sau pesimiste, și nici măcar sentimente sau sensibilități. Inițiativa îi aparține lui Dumnezeu, care ne transformă prin Cruce, sfințindu-ne prin Spiritul Sfânt, mai presus de toate în Sfânta Liturghie. „Sfânta Liturghie ni-l dă pe Isus, ajutându-ne să devenim Isus” – spunea arhiereul. „Noi în El și El în noi. Este un loc al reînnoirii. Ce este reînnoirea? Că eu scad și crește Isus! Fără să-ți judeci intențiile, să-ți purifici inima, fără să asumi încercările care vin dinspre ceilalți – partea crucii zilnice care te face asemănător cu Hristos – fără să renunți la calcule sau comoditate, este imposibil să primești schimbarea vieții. Iar schimbarea vieții este că mergem în direcția voinței lui Dumnezeu.”
În definitiv, sfințirile de biserici nu sunt operațiuni prin care se oferă o sacră protecție unui monument istoric, un fel de parfum cu supranatural peste un triumf natural, peste o operă umană, făcută să dureze și să depună o mărturie mută despre truda unei generații, ci semnele vizibile ale tainei seminței care dă rod doar dacă moare. Iar rodul este mântuirea sufletelor prin jertfă, compasiune, răbdare, iubire indiferent de preț. Aici se află pregustarea eternității; doar aceste lucruri rămân dincolo de moarte. Mulțumind celor care s-au ostenit pentru ridicarea acestui locaș, PS Mihai a amintit însă că „Biserica nu începe cu noi și nici nu se termină cu noi”, iar unicul obiect al laudei noastre trebuie să fie Crucea lui Hristos, „prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal 6:14)
Pe lângă liturghiile celebrate în zilele de marți, joi și duminică, merită amintit că în fiecare joi intervalul orar 12:00-16:00 este dedicat adorației euharistice.
