Biserica ne invită astăzi să celebrăm cel mai mare mister al credinţei noastre, mister central, ce trebuie să stea mereu în faţa privirilor noastre de credinţă şi de contemplaţie, mister de meditat şi imitat, pentru că este şi scopul ultim al vieţii noastre: misterul Sfintei Treimi.
Sfântul Grigore din Nazians scria în una dintre operele sale, cu privire la Sfânta Treime: „Îndată ce cuget la Cel Unul, mă şi învăluie strălucirea Celor Trei; îndată ce îi deosebesc sunt trimis înapoi la Cel Unul”.
Misterul Sfintei Treimi este mister de credinţă în Dumnezeul cel viu, unic în fiinţă şi întreit în persoane: Dumnezeu Tatăl (Creatorul), Dumnezeu Fiul (Răscumpărătorul) şi Dumnezeu Spiritul Sfânt (Sfinţitorul). Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veşnicie din Tatăl în mod pur spiritual, iar în timp s-a născut din Fecioara Maria; Spiritul Sfânt purcede sau este suflat de la Tatăl şi de la Fiul. Aceasta este doctrina Bisericii, dar oare taina Sfintei Treimi nu este prea mare, prea greu de înţeles, prea copleşitoare, prea opacă pentru noi, nişte bieţi muritori cu un orizont al minţii şi al inimii atât de îngust? Specialiştii în pictură spun că pentru a reprezenta misterul, taina inefabilă, culoarea indicată nu este nicidecum cea neagră, ci nuanţele de gri, ceea ce înseamnă că misterul poate fi întrezărit. De asemenea, Origene ne încurajează, spunând că viaţa noastră de credinţă pe pământ se aseamănă cu aceea a unui pictor care, înainte de a-şi picta tabloul în culori, face mai întâi o schiţă în creion. Acest exemplu este valabil mai ales cu privire la noi şi la misterul Sfintei Treimi, mister atât de mare şi profund, încât noi, pe pământ, abia reuşim să schiţăm înţelegerea şi trăirea lui. Şi totuşi, comuniunea noastră cu Tatăl, cu Fiul şi cu Spiritul Sfânt începută la botez este reală şi este menită să crească chiar începând din această viaţă. Dar cel mai mare ajutor pentru a nu ne descuraja în abordarea unui asemenea mister ne vine din partea lui Dumnezeu însuşi, care s-a revelat în Vechiul Testament, apoi în Noul Testament, în persoana Cuvântului întrupat, şi ni-l trimite pe Spiritul Sfânt, Spiritul înţelepciunii şi al înţelegerii, care să ne înveţe tot adevărul.
În prologul Evangheliei după sfântul Ioan putem citi că a doua persoană dumnezeiască, Cuvântul, „s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Un alt mod de a traduce acest verset ar fi acesta: „Cuvântul şi-a stabilit cortul între noi”. Dumnezeu şi-a fixat cortul între noi, pentru ca apoi să-l stabilească în noi. Dumnezeu s-a făcut om pentru a-l îndumnezei pe om. El a rămas în mod sacramental, dar real, în sfânta Euharistie, pentru ca astfel fiecare om din orice veac să se poată întâlni cu Dumnezeu în mod personal în sfânta Împărtăşanie. Când Cristos vine în noi, prezenţa sa nu este pasivă, ci împreună cu întreaga noastră fiinţă îl adoră, îl preamăreşte pe Dumnezeu. Unirea pe care noi o avem cu Sfânta Treime a început la Botez, a fost întărită la Mir şi ajunge la desăvârşire prin participarea noastră la sfânta Liturghie şi, mai ales, la sfânta Împărtăşanie. Doctrina Bisericii ne învaţă că în sfânta Euharistie este prezent Isus Cristos cu trupul şi sângele său, cu sufletul şi dumnezeirea lui. Deseori în Evanghelie Cristos afirmă că el este în Tatăl şi Tatăl este în el şi că Spiritul Sfânt este mereu asupra lui. Iată de ce putem afirma cu toată convingerea că Isus Cristos este sacramentul Tatălui, şi chiar sacramentul Sfintei Treimi, iar cei care au fericirea de a participa la ospăţul euharistic, de fapt, se unesc cu întreaga Sfântă Treime.
Sfântul Augustin, în tratatul său Despre Sfânta Treime, tratat la care a lucrat între anii 399-421, îl consideră pe om ca fiind o imagine, o icoană vie a Sfintei Treimi. De altfel, ne este cunoscut chiar din prima carte a Bibliei, că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa. Unii sfinţi părinţi, atunci când citesc la începutul Cărţii Genezei: „Şi a zis Dumnezeu: «Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră»” (Gen 1,26), interpretează acest plural („să-l facem”) ca o aluzie la pluralitatea persoanelor în Dumnezeu, ca o aluzie la Sfânta Treime. Dat fiind şi faptul că iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele sunt ca două uşi care se pot deschide (şi, din păcate, se pot şi închide) doar împreună.
Să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu, iar după cum îi îndeamnă sfântul Paul pe credincioşii din Corint, să fim uniţi în acelaşi cuget, să trăim în pace, şi astfel, Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi. Să căutăm să medităm mai des asupra misterului primordial al credinţei noastre, pentru că Preasfânta Treime este alfa şi omega vieţii omului; de la ea venim şi spre ea ne îndreptăm. Să-l imităm pe Moise care, pentru a se întâlni cu Dumnezeu, s-a trezit dis-de-dimineaţă şi nu s-a dat înapoi de la efortul de a urca pe munte. Să ne lăsăm pătrunşi de speranţa că Dumnezeu însuşi vine în întâmpinarea acelora care îl caută şi li se arată.
