Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

La Papa Francisc, reprezentanții Asociațiilor de Familii Catolice din Europa

 
La Papa Francisc, reprezentanții Asociațiilor de Familii Catolice din Europa
  • 31 Mai 2017
  • 3541

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființare, Federația europeană a asociațiilor de familii catolice (FAFCE) va avea o întâlnire joi, 1 iunie, cu papa Francisc: au anunțat la Radio Vatican președintele Federației, Antoine Renard, și responsabilul acesteia pentru relațiile internaționale, Nicola Speranza. Audiența privată la papa Francisc, au spus liderii Federației, reprezintă o importantă ocazie de a-și exprima gratitudinea pentru exortația ”Amoris laetitia” și enciclica ”Laudato si”, documente pe care le consideră complementare.

Federația este formată din asociații de familii catolice din 14 țări europene și se bucură de un statut participativ pe lângă Consiliul Europei. Sărbătoarea celor 20 de ani de la înființare este marcată prin manifestări organizate la Roma pe parcursul a trei zile, printre care face parte și Veghea mariană de rugăciune, programată miercuri, 31 mai, în bazilica Santa Maria Maggiore. ”Faptul însuși de a fi primiți în audiență de Sfântul Părinte”, a spus la Radio Vatican Nicola Speranza, ”este un mare semn de încurajare și în acest moment tocmai de acest lucru avem nevoie, un moment în care deseori familia este considerată o povară, o greutate, inclusiv la nivel politic, nu doar educativ și cultural”.

Pe plan european, a recunoscut Nicola Speranza, ”este cu siguranță foarte greu să treacă mesajul familiei”. ”Se vorbește întotdeauna de modelul familiei în numeroase chestiuni antropologice, în dezbateri care uneori sunt ideologice, dar ceea ce noi vrem să facem este să propunem familia ca model, familia ca model al relațiilor în interiorul statelor dar și între state. Aceasta este propunerea noastră pe care o concretizăm vorbind de politici serioase în favoarea familiei, dar și de relațiile dintre state, dacă ne gândim la Europa ca la o familie de familii”.



Sursa:ro.radiovaticana.va