Duminică, 21 mai 2017, în Catedrala din Blaj, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit Consfințirea la Inima Neprihănită a Mariei. S-a cântat Imnul de la Fatima, moment ce marchează – și pentru Arhieparhia noastră – Centenarul aparițiilor Maicii Domnului la Fatima, în Portugalia.
Statuia Maicii Domnului de la Fatima va rămâne în Catedrală până pe 13 octombrie. În fiecare zi de 13 a lunilor care urmează, se poate obține Indulgența plenară în condițiile cerute.
De asemenea, tot în această zi, a fost evocată în Catedrala Blajului, figura Episcopului Ioan-Inocențiu Micu care, în urmă cu 280 de ani ”întemeia” Blajul ecleziastic și românesc. Cu această ocazie, Preasfintia Sa Claudiu, a rostit predica omagială, iar părintele profesor Ion Buzași a vorbit adunării despre figura marelui Episcop vizionar și a prezentat cartea ”Vlădica Inochentie – Antologie istorico-literară”. S-a făcut apoi și pomenire la mormântul Episcopului aflat în latura dreaptă a iconostasului Catedralei.
Răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie celebrată cu ocazia împlinirii a 280 de ani de la ”descălecarea” episcopului Ioan-Inocențiu Micu de la Făgăraș la Blaj, au fost oferite de Corul ”Magnificat” al Catedralei Greco-Catolice din Cluj-Napoca, dirijat de domnul profesor Alexandru Suciu.
Pr. Prot. Ioan Fărcaș