Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fatima. O mare bucurie pentru vizita Papei Francisc

 
Fatima. O mare bucurie pentru vizita Papei Francisc
  • 12 Mai 2017
  • 3647

În cadrul pelerinajului său apostolic la Fatima, de la 12 la 13 mai 2017, papa Francisc va întâlni un preot de 104 ani, cel mai bătrân din Portugalia, care era deja născut în 1917, când Sfânta Fecioară Maria le-a apărut celor trei păstorași în localitatea Cova da Iria. Întâlnirea pontifului cu bătrânul preot va avea loc la 13 mai, cu ocazia Sfintei Liturghii de canonizare a celor doi fericiți: Francisc și Iacinta Marto.

Despre modul în care Biserica din Portugalia trăiește acest timp de așteptare al pelerinajului episcopului Romei ne-a vorbit părintele Rosário Fernandes, directorul Departamentului pentru Comunicare din cadrul patriarhatului de Lisabona:

R. F. – „Pentru noi toți, pentru toată Biserica portugheză, a-l avea pe Sfântul Părinte aproape este o mare bucurie, mai ales în acest moment în care celebrăm centenarul aparițiilor, care pentru noi portughezii este un eveniment foarte important. Știm că Papa are o devoțiune mariană puternică, se roagă deseori Sfintei Fecioare Maria; ne vorbește mult despre apropierea lui Dumnezeu, despre milostivire, pace și convertire; vorbește mult inimilor noastre și a-l avea aproape în acest moment istoric atât de dificil, de tensiuni și războaie, este foarte important. Astăzi, Fatima, mesajul său, este foarte actual și pentru noi a trăi toate acestea este o bucurie foarte mare”.

În ceea ce privește semnificația acestui centenar și vizita papei Francisc, care coincide cu canonizarea fericiților Francisc și Iacinta, părintele Fernandes a spus că centenarul este perceput ca ceva care face parte din identitatea națională a portughezilor. Directorul Departamentului pentru Comunicare vede apariția Sfintei Fecioare la Fatima ca pe „un eveniment care a marcat foarte mult istoria poporului portughez și a întregii omeniri”. „Faptul că Papa va fi aici”, a adăugat preotul, „este pentru noi o confirmare a mesajului de pace pe care Dumnezeu a dorit să ni-l dea prin intermediul Fecioarei Maria”. Referitor la caracteristica sanctuarului marian de la Fatima, părintele Rosário Fernandes a subliniat că acesta „este caracterizat de un ambient de mare seninătate, un ambient unde se respiră această pace, unde lumea reușește să găsească momente de liniște, de apropiere față de Dumnezeu”. „Lumea”, a observat preotul, „merge acolo pentru a-și oferi propria viață, greutățile, bolile, este o devoțiune populară puternică, persoanele fac promisiuni încredințându-se Sfintei Fecioare Maria”. Preotul Fernandes a spus că acest lucru se poate înțelege „din comportamentul credincioșilor în timpul celebrărilor euharistice” și a dat exemplu pelerinajele din zilele de 12 și 13 ale fiecărei luni cuprinse între mai și octombrie, când vin în pelerinaj persoane din întreaga lume. „Este de ajuns să te uiți la privirea lor pentru a înțelege modul în care trăiesc această credință”,  a mai spus preotul.

Întrebat fiind care este astăzi semnificația mesajului Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, părintele Rosário Fernandes a remarcat:

R. F. – „Este mai mult decât actual. Aceste momente pe care le trăim ne amintesc chiar mesajul de la Fatima, întrucât Sfânta Fecioară ne-a vorbit de convertire, pace și milostivire. Acesta este lucrul de care lumea are nevoie în acest moment. Este suficient să privim puțin ceea ce se întâmplă în Siria, în Coreea, crizele internaționale care implică Rusia și Statele Unite, etc… Tot ceea ce trăim ne face să ne gândim că astăzi acest mesaj este chiar actual și este ceea ce lumea are nevoie. Lumea are nevoie de pace, de a reuși să găsească milostivirea; avem nevoie de un comportament de convertire, de schimbare a vieții, de deschidere față de Dumnezeu, față de alții, care să ne facă să ieșim afară, pentru a merge în întâmpinarea celorlalți, cum ne spune de multe ori papa Francisc”.

(rv – I. Ursuleac)  

 



Sursa:ro.radiovaticana.va