Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 9
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc, tinerilor de la Taizé: răul nu are ultimul cuvânt al istoriei noastre

 
Papa Francisc, tinerilor de la Taizé: răul nu are ultimul cuvânt al istoriei noastre
  • 27 Dec 2016
  • 4009

Între 28 decembrie 2016 și 1 ianuarie 2017 are loc la Riga, în Letonia, întâlnirea europeană de tineret, ce reprezintă o nouă etapă a Pelerinajului de încredere pe Pământ, inițiat la sfârșitul anilor 1970 de fratele Roger, fondatorul comunității din Taizé.  

Sfântul Părinte a transmis un mesaj participanților la întâlnirea europeană ecumenică care, în acest an, pentru prima oară, se desfășoară într-unul din statele baltice .

"Exprimați prin cuvinte și acțiuni faptul că răul nu are ultimul cuvânt al istoriei noastre": este îndemnul adresat de papa Francisc tinerilor participanți la cea de-a 39-a  Întâlnire europeană, promovată de comunitatea ecumenică din Taizé. Mii de tineri din întreaga Europă – catolici, ortodocși și protestanți – sunt așteptați în acest an în capitala Letoniei pentru a petrece împreună sfârșitul de an, în rugăciune și meditație, și pentru a reflecta împreună asupra temei: "Împreună, pentru a deschide căi de speranță". "În zilele noastre" – scrie papa Francisc – "multe persoane sunt răscolite, descurajate de violență, de nedreptate, de suferință și diviziuni, având impresia că răul este mai puternic decât orice". De aceea, pontiful le repetă tinerilor ceea ce le-a transmis la încheierea Jubileului Milostivirii, în scrisoarea apostolică "Misericordia et misera": "Este timpul milostivirii pentru toți și pentru fiecare, pentru ca nimeni să nu creadă că este străin de apropierea lui Dumnezeu și de puterea blândeții sale".   

Spunând că este deosebit de apropiat sufletește de tinerii care au renunțat la statul pe divan pentru a trăi acest pelerinaj al încrederii, Sfântul Părinte adaugă: "Tineri creștini ortodocși, protestanți și catolici, prin aceste zile trăite sub semnul unei reale fraternități, exprimați dorința de a fi protagoniști ai istoriei, de a nu-i lăsa pe alții să decidă pentru viitorul vostru". Papa Francisc și-a exprimat speranța ca aceste zile să-i ajute pe tineri să nu se teamă de propriile limite, ci să-și pună tot mai mult încrederea în Isus, Cristos și Domn, care crede și speră în cei tineri. "Fie ca prin simplitatea pe care Fratele Roger a știut să o transmită, să construiți punți de fraternitate și să faceți vizibilă iubirea cu care ne iubește Dumnezeu", spune papa Francisc în Mesajul adresat tinerilor participanți la întâlnirea ecumenică de la Taizé.   

RV/AM



Sursa:ro.radiovaticana.va