Inima omului este un mister. Felul în care în ea, libertatea noastră se împletește cu viața concretă, cu trăirile noastre, cu sentimentele noastre, cu durerile și bucuriile noastre, pentru a da naștere credinței, îl face chiar și pe Dumnezeu să se minuneze!
Suntem și noi ca acest păgân din Evanghelie. Ca și el, majoritatea dintre noi nu aparținem după sânge poporului ales. Tot ca și el, nu vedem miracolul atunci când se produce, ci ne încredem. Auzim de miracolele lui Isus, fără să le fi văzut, la fel ca el. Și prin credință, devenim ca și el, adevărați fii!
Iată un adevărat model de credință! Un om care a înțeles totul. A auzit de Isus, de minunile lui și îi este de ajuns. Nu are nevoie să vadă un miracol. A înțeles cine este Cel capabil de asemenea semne și îi cere ajutorul în modul cel mai natural cu putință.
Să reținem și noi două lucruri esențiale:
1. Minunile sunt semne ce ne indică adevărata cale. Dacă ne oprim doar la semne, pierdem esențialul. E ca și cum am vedea un semn de circulație ce ne indică direcția înspre Ierusalim și noi ne-am opri mulțumiți și am spune: "am ajuns la Ierusalim!". Sau ca și cum am primi un cadou și am închide ușa în nas celui care ni l-a dăruit.
2. Sutașul înțelege că nu este vrednic de Dumnezeu. Că niciodată nu suntem demni de prezența divină. Dar asta nu îl întristează, ci îl face mai încrezător. Înțelege că la Dumnezeu nu mergem să ne cerem drepturile, ci să primim în dar. Fiindcă suntem fii, nu slujbași. Și totul este un dar al Cerului.
Vreți să-l vedeți pe Dumnezeu minunându-se? Credeți-l pe cuvânt atunci când vă spune cât de mult vă iubește: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea..."
PS Claudiu
Episcopul Curiei
