Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Exorciștii trag un semnal de alarmă: „Suntem doar 400 în întreaga lume”

 
Exorciștii trag un semnal de alarmă: „Suntem doar 400 în întreaga lume”
  • 07 Noi 2016
  • 6821

de Andrea Zambrano

 

În întreaga lume mai sunt doar 400 de exorciști. Prea puțini pentru slujirea la care sunt chemați. Prin urmare, Asociația Internațională a Exorciștilor care s-a reunit la Roma pe 23 octombrie, pentru tradiționala conferință, a tras un semnal de alarmă: „Avem nevoie de noi exorciști”.

„Posedarea este una dintre cele trei acțiuni extraordinare ale diavolului. Prin aceasta diavolul pune stăpânire pe trupul persoanei, fără ca aceasta să poată reacționa. Totul dispare de îndată prin rugăciunea exorcizării”, a explicat purtătorul de cuvânt al Asociației, Pr. Paolo Carlin, amintind că „toți suntem atacați de diavol prin intermediul ispitelor. Dacă acestea nu sunt deservite, nu reprezintă păcat și, prin urmare, nu sunt o ofensă împotriva lui Dumnezeu. Atunci când atacul celui rău este de natură extraordinară - adică cu obsesii (gânduri recurente în minte), hărțuiri (semne sau răni care se manifestă în trup), boli ale căror cauză nu poate fi explicată și nici nu se găsește vreun remediu, posedări (persoana nu mai este stăpână pe trupul său) și infestarea locurilor - cauzele pot fi multiple și favorizate de lipsa raportului strâns de comuniune cu Isus”.

Care este cel mai bun raport pentru ca aceste riscuri să fie evitate? „Un raport care se manifestă printr-o viață de credință întemeiată pe ascultarea frecventă și repetată a Evangheliei, pe rugăciunea constantă, pe întâlnirea cu Isus în Sfintele taine ale Reconcilierii și Euharistiei. Dacă nu există o viață de credință trăită se recurge la operatorii oculți sau ezoterici, în căutatea unor puteri dincolo de capacitățile naturale ale omului”.

Exorciștii amintesc că „o viață îndepărtată de harul sacramental, trăită în ofensă împotriva lui Dumnezeu și a învățăturilor Sale, este puternic expusă riscului. Pe lângă aceasta, sunt supuși riscului cei care au ales să se închine Satanei prin pacte sau înscrieri în secte, care au ales să recurgă sau să utilizeze magia, ocultismul, ezoterismul; care caută puteri sau facultăți prin practici energetice sau spiritism; New Age; relații incestuoase, adultere; carieră cu orice preț; tot ceea ce se face cu răutate”.

Fiind întrebat care este principala dificultate a exorciștilor în lumea de astăzi, Pr. Carlin a răspuns: „Este greu de găsit preoți dispuși să combată în prima linie împotriva diavolului. Cauza constă în faptul că nu există un curs de formare în seminare despre îngeri și demoni, iar preoții nu cunosc dușmanul și se găsesc în dificultate în fața cazurilor în care persoanele se confruntă cu probleme spirituale”.

Pe scurt, capcanele sunt multe. Ereziile, pierderea simțului de păcat și al respectului pentru sacru „reprezintă un indicator al culturii satanice. Trăim într-o cultură a minciunii și a diviziunii, care în numele unui progres fals anihilează orice criteriu absolut și infailibil și consolidează criteriul subiectiv și relativ, iar Satana exploatează situația”.

Dar există, de asemenea, și ideologiile de astăzi ca cea de gen sau homosexualitatea. Despre aceasta Pr. Carlin afirmă: „Ideologia de gen apare ca un progres, dar distruge ordinea naturală. Contracarează familia naturală și toate referințele la Dumnezeu și la universal, lăsând loc eu-lui, relativului. Confuzia și punerea în discuție reprezintă acțiunea sa. Chiar și diavolul confundă și pune în discuție, respinge pe Dumnezeu și universalul, se divinizează și vede centrul în el însuși. Concluzia o trageți singuri...”

În cadrul exorcismului, Satana poate chiar să și mintă că Isus sau Fecioara Maria îi impun să spună adevărul. Odată a fost forțat să spună cum intenționează să distrugă Biserica. A răspuns: „Încep prin distrugerea familiei”.

 

Traducere: Liviu Ursu

  



Sursa:lanuovabq.it

Știri din aceeași categorie