Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

După ce fetița ei cu Sindrom Down a împlinit un an, mama i-a scris un mesaj emoționant medicului care îi propusese avortul

 
După ce fetița ei cu Sindrom Down a împlinit un an, mama i-a scris un mesaj emoționant medicului care îi propusese avortul
  • 20 Oct 2016
  • 5091

La 15 luni după nașterea fetiței sale, Emersyn (foto), Courtney Baker, din statul Florida, SUA, i-a scris o scrisoare emoționantă și dureroasă medicului care cândva îi propusese să-și avorteze fetița pentru că era diagnosticată in utero cu Sindrom Down.

O prietenă a lui Courtney care era însărcinată în aceeași perioadă a primit același diagnostic cu privire la copilul ei, dar de la alt medic, care a abordat situația cu totul altfel, spunându-le părinților că aveau un copil perfect.

Iată scrisoarea lui Courtney Baker, devenită virală pe rețelele de socializare, după ce mămica a postat-o și pe pagina de Facebook a medicului:

Ne-ați întrebat în mod repetat dacă înțelegem că acest copil va avea o calitate a vieții foarte slabă cu Sindrom Down. Ne-ați sugerat să ne reconsiderăm decizia de a duce sarcina la termen.

Mă întristează. Mă intristează că bătăile inimioarelor pe care le ascultați zilnic nu vă umplu permanent de venerație. Mă întristează că nu zăboviți nicio clipă în fața detaliilor minuțioase și a miracolului acelor degețele, plămâni, ochi și urechi minuscule. Mă întristează că v-ați înșelat când ne-ați spus că un copil cu Sindrom Down ne „va scădea calitatea vieții” și nouă. Mi se frânge inima când mă gândesc că poate i-ați spus exact același lucru unei alte mămici chiar azi. Dar cel mai mult mă întristează că nu veți avea privilegiul de a o cunoaște pe fiica mea, Emersyn.

Și mă rog ca, atunci când veți mai vedea alt copil cu Sindrom Down adăpostit cu dragoste în pântecele mamei sale, când o veți privi pe mamă, să mă vedeți pe mine și să-i spuneți adevărul: „Copilul dumneavoastră e perfect”.



Sursa:stiripentruviata.ro