de Robert Mcteigue SJ
Viața umană a fost întotdeauna ceva incert și riscant. Poate acum suntem mai siguri de incertitudinea noastră, deoarece suntem informați instantaneu despre tragediile care se petrec în întreaga lume și suntem subiecții problemelor de neimaginat anterior - reactoare nucleare care se defectează sau aeronave care sunt lansate împotriva clădirilor zgârie-nori.
Cu toții suntem predispuși la pierderi, la violență și la moarte. Viața noastră personală poate fi dată peste cap într-o clipă: când medicul ne spune „cancer”, sau când partenerul spune „divorț”, când șeful spune „concediat”, sau când fiica noastră adolescentă spune „însărcinată”. În acele momente avem senzația că fundamentele noastre se destramă, iar strigătele „Unde este Dumnezeu? sau „Cum a putut Dumnezeu permite să se întâmple asta?” par inevitabile.
În fața acestor întrebări chinuitoare, nu este de ajuns doar o bună dispoziție. Nu este suficient să spunem: „Nu-ți face griji, știu că totul va fi bine!”. În acele momente, banalitățile goale ale dorințelor pioase vor face mai mult rău decât bine. Speranța supranaturală este ceea ce avem nevoie.
Josef Piper ne poate ghida în acest sens: „... nu există alte cuvinte în Sfânta Scriptură sau în discursurile umane în general, care pot să amintească într-un mod atât de trimfător atitudinea unei persoane care rămâne neclintită în speranță împotriva tuturor distrugerilor, cum sunt cele ale lui Iov: „Chiar dacă mă va ucide, tot mă voi încrede în El”. Nu este greu să ne imaginăm că și Isus pe cruce, simțindu-se ca și cum Tatăl său L-ar fi abandonat, a reamintit cuvintele lui Iov (Mt 27, 46).
Cu câteva zile în urmă am sărbătorit canonizarea Sfintei Tereza de Calcutta. În urmă cu mai puțin de 10 ani, o parte din corespondența sa privată a fost făcută publică. Unele scrisori au indicat faptul că itinerariul ei de credință a fost adesea un lung drum în obscuritate, cu puține sau cu nicio consolare. Cu toate acestea, a mers mai departe - a continuat să iubească, să slujească, să dea mărturie și să se roage. Luptele sale au amintit de credincioșia lui Iov și a lui Isus.
Definind disperarea ca opusul speranței și „păcatul cel mai periculos”, Sfântul Toma de Aquino avertizează că „nimic nu este mai odios ca disperarea, deoarece omul care este afectat își pierde constanța atât în strădania de zi cu zi a vieții sale și, lucrul cel mai rău, în lupta credinței”. În epoca noastră haotică și în experiențele noastre particulare de pierdere și de dislocare, cum evităm disperarea și prin ce mod reușim să ne agățăm de speranță?
Din Sfintele Scripturi și din Sfinți putem învăța trei lecții: a aminti, a rezista, a decide. Amintiți-vă credincioșia lui Dumnezeu din Revelație și din istoria Bisericii. Rezistați în fața iluziilor - în special în fața acelora pentru care durerea actuală este permanentă și pentru care lumea aceasta este adevărata și unica casă. Decideți să acționați bazându-vă mai degrabă pe adevăr decât pe sentimente - adevărul este că Isus Cristos a biruit păcatul și a învins moartea, iar victoria Sa o va împărtăși cu poporul Său credincios.
Traducere: Liviu Ursu
