Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Vecernia și Utrenia Sărbătorii Schimbării Adormirii și Înălțării cu trupul și cu sufletul la cer a Maicii Domnului

 
Vecernia și Utrenia Sărbătorii Schimbării Adormirii și Înălțării cu trupul și cu sufletul la cer a Maicii Domnului
  • 15 Aug 2016
  • 2108

Sărbătoarea Adormirii și Înălțării cu trupul și cu sufletul la cer a Maicii Domnului,

15 august 2016.

(Toate ale sărbătorii; Ap Fil 2,5-11; Ev Lc 10,38-42; 11,27-28)

 

 

Vecernia

 

Ușile Împărătești ale altarului sunt închise. Lumina în biserica este stinsă. Preotul, cu epitrahil, stând în fața Sfintei Mese, rostește cu glas înalt:

 

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Îndată:

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

 

Cântăreții citesc Psalmul 103, al Creației:

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe slugile Tale pară de foc;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.

Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;

Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.

Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adapi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;

Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;

Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.

Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.

Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.

Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.

Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.

Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

Fie gloria Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.

Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Și iarăși:

Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia!

 

În acest timp, preotul face trei închinăciuni, în fața Sfintei Mese, și iasă pe ușa dinspre miazănoapte, în fața Ușilor Împărătești și citește, în taină, cele șapte rugăciuni ale vecerniei sau ale luminilor.

 

Rugăciunea I

Doamne, îndurate și milostive, îndelung- răbdătorule și mult- milostive, ascultă rugăciunea noastră și ia aminte la glasul cererii noastre. Fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește inimile noastre, ca să ne temem de numele Tău cel sfânt, pentru că mare ești Tu și faci lucruri minunate. Tu singur ești Dumnezeu și nu este nimeni asemenea Ție, Doamne: puternic întru milă și bun întru tărie, spre a ajuta și a mângâia și a mântui pe toți cei ce nădăjduiesc întru numele Tău cel sfânt.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea II

Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerți, ci fă cu noi, după  bunăvoința Ta, doctorule și vindecătorule al sufletelor noastre. Îndreptează-ne la limanul voii Tale; luminează ochii inimilor noastre spre cunoașterea adevărului Tău; și ne dăruiește cealaltă vreme a zilei de acum și toată vremea vieții noastre în pace și fără de păcat a o petrece, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților.

Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea III

Doamne, Dumnezeul nostru, adu-Ți aminte de noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, când chemăm numele Tău cel sfânt, și să nu ne lași pe noi rușinați în așteptarea milei Tale, ci ne dăruiește, Doamne, împlinirea tuturor cererilor cele spre mântuire. Și ne învrednicește să Te iubim și să ne temem de Tine, din toată inima noastră și să facem întru toate voia Ta.

Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea IV

Cel ce cu cântări fără de tăcere și cu doxologii fără de încetare ești lăudat de Sfintele Puteri, umple gura noastră de lauda Ta, ca să dăm mărire numelui Tău celui sfânt; și ne dă nouă parte și moștenire cu toți cei ce se tem de Tine întru adevăr și păzesc poruncile Tale, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea V

Doamne, Doamne, Cel ce cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care  ești îndelung-răbdător cu noi toți și-Ți pare rău de răutățile noastre, adu-Ți aminte de îndurările Tale și de mila Ta. Cercetează-ne întru bunătatea Ta și cu harul Tău dă-ne ca, și în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, și fără de bântuială păzește viața noastră, cu harul Preasfântului Tău Spirit.

Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care ești binecuvântat împreună cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea VI

Dumnezeule cel mare și minunat, care cu bunătatea cea nespusă și cu purtarea de grijă cea multă toate le chivernisești și ne-ai dăruit bunătățile Tale cele din lume și ne-ai chezășuit împărăția cea făgăduită, prin bunătățile cele promise nouă; Cel ce ne-ai ajutat și în partea cea trecută a zilei, să fim feriți de tot răul, dăruiește-ne ca și pe cea rămasă să o săvârșim fără de prihană înaintea sfintei Tale măriri, ca să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel singur bun și de oameni iubitor.

Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VII

Dumnezeule cel mare și preaînalt, Cel ce singur ai nemurire și locuiești întru lumina cea neapropiată; care ai făcut toată zidirea cu înțelepciune; Cel ce ai despărțit lumina de întuneric și ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna și stelele spre stăpânirea nopții; care ne-ai învrednicit pe noi păcătoșii și în ceasul de acum să întâmpinăm fața Ta cu mărturisire și să-Ți aducem lauda cea de seara; Însuți, Iubitorule de oameni, îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta și o primește ca pe o mireasmă cu bun miros. Seara de acum și noaptea ce vine, liniștite dăruiește-ni-le nouă; îmbracă-ne cu armele luminii; mântuiește-ne de frica nopții și de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Și ne dăruiește somnul pe care l-ai dat spre odihna neputinței noastre, ferit de toată nălucirea diavolească. Așa, Stăpâne, dătătorule al bunătăților, ca și în așternuturile noastre umilindu-ne, să pomenim noaptea numele Tău, și cu gândul la poruncile Tale luminându-ne, să ne ridicăm întru bucurie sufletească, spre lauda bunătății Tale, aducând rugăciuni și cereri milostivirii Tale, pentru păcatele noastre și ale întreg poporului Tău, pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, întru milă îl cercetează.

Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

După ce cântăreții au terminat de citit Psalmul 103,  preotul, după ce a terminat de citit în taină rugăciunile vecerniei, de acolo, din fața iconostasului, rostește Ectenia mare.

P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.

P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.

P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

C.: Ţie, Doamne.

Exclamaţiunea:

P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C.: Amin

După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând sau pe versul prescris, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.

 

Psalmul 140, pe versul 1, propriu-zis.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!

 

Stihurile următoare se citesc.

Pune Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.

Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.

Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,

Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.

 

Psalmul 141

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: "Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii".

Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Mântuieşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

 

 

Se pun Stihirile pe 8.

4 Stihiri repetate de 2 ori, pe versul 4 propriu-zis..

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Stih:  De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

O, preamărită minune! Izvorul Vieții în mormânt se pune, și scară către Cer mormântul se face; veselește-te Ghetsimani, a Născătoare de Dumnezeu sfântă casă. Să strigăm credincioșii, pe Gavriil începătorul cetelor având: Cea plină de dar, bucură-te, căci cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă (de trei ori).

 

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Minunate sunt tainele tale, Curată: Celui de sus scaun te-ai arătat, Stăpână, și de pe pământ la cer te-ai mutat astăzi. Mărirea ta cu bună cuviință, cu daruri de lumini dumnezeiești strălucind, fecioare, cu Maica Împăratului, la înălțime suiți-vă. Cea plină de dar bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă (de trei ori).

 

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

A ta Adormire măresc: Stăpâniile, Scaunele, Căpeteniile, Domniile, Puterile, Heruvimii și Serafimii. Se bucură pământenii, înfrumusețându-se cu dumnezeiască mărirea ta. Înaintea ta cad împărații, cu Arhanghelii și cu Îngerii, cântând: Cea plină de dar, bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă (de două ori).

 

Mărire…,  Şi acum…,  se cântă pe toate cele 8 versuri.

Pe vers 1:

Cu voia cea dumnezeiască stăpânitoare, de pretutindeni purtătorii de Dumnezeu Apostoli au fost ridicați pe nori și aduși pe sus.

Pe vers 5:

Ajungând la preacuratul și de viață purtătorul tău trup, cu dragoste l-au sărutat.

Pe vers 2:

Iar puterile cerești, cele mai înalte, cu al lor Stăpân au venit.
Pe vers 6:

De Dumnezeu primitorul și preacuratul trup petrecându-l, de spaimă fiind cuprinse, frumos mergeau înainte și în chip nevăzut strigau mai-marilor cetelor celor mai de sus: Iată, Împărăteasa tuturor, dumnezeiasca Fiică, a venit.

Pe vers 3:

Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare.

Pe vers 7:

Că printr-însa, spre care a căuta nu putem, s-a făcut mântuire la tot neamul omenesc.

Pe vers 4:

Și acesteia a-i da cinstire după vrednicie cu neputință este, căci mărirea ei covârșește toată mintea.

Pe vers 8:

Pentru aceasta, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, pururea cu purtătorul de viață Împărat și Cel născut al tău viețuind, roagă-te neîncetat să păzească și să mântuiască de toată asuprirea cea potrivnică pe poporul tău cel nou. Că pe tine folositoare te-am câștigat.

Pe vers 1:

Și în veci în chip luminat te fericim.

 

 

În timp ce se cântă Stihira cu Mărire…, Și acum…, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:

Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:

Înțelepciune, drepți!

Strana cântă sau rostește imnul:

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!

Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.

Când imnul ajunge la cuvintele: lăudăm pe Tatăl…, atunci preotul cădește spre Sfânta Masă, și intră în altar.

Terminânduse cântarea imnului, preotul din Sfintele Uși, zice:

P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.

C.: Și spiritului Tău.

P.: Înțelepciune. Să luîm aminte.

 

Prohimenul şi stihul zilei, vers 1.

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieții mele (Ps 22,7).

Stih: Domnul mă va paște și nimic nu-mi va lipsi; la loc cu pășune acolo m-a sălășluit (Ps 22,1-2 ).

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieții mele .

 

Urmează cele 3 paremii.

P.: Înțelepciune.

C.: De la Facere (28,10-17), citire.

P.: Să luăm aminte.

Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran.

Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela.

Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe ea.

Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi.

Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului.

Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus".

Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: "Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!"

Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: "Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!"

 

P.: Înțelepciune.

C.: Din proorocia lui Iezechiel (43,26-27; 44,1-4), citire.

P.: Să luăm aminte.

Așa grăiește Domnul:

"Şapte zile să facă ispăşire pentru jertfelnic, să-l cureţe şi să-l sfinţească.

Iar după sfârşitul acestor zile, în ziua a opta şi mai departe, preoţii vor înălţa, pe jertfelnic, arderile de tot ale voastre şi jertfele de împăcare şi Eu Mă voi milostivi spre voi".

Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă.

Şi mi-a zis Domnul: "Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.

Cit priveşte pe rege, el se va aşeza acolo, ca să mănânce pâine înaintea Domnului; pe calea porţii va intra şi pe aceeaşi cale va ieşi".

După aceea m-a dus pe calea porţii de la miazănoapte, în faţa templului, şi am privit, şi iată slava Domnului umplea templul Domnului, şi am căzut cu faţa la pământ.

 

P.: Înțelepciune.

C.: De la Pilde (9,1-11), citire.

P.: Să luăm aminte.

Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi,

A înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa.

Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii:

"Cine este neînţelept să intre la mine!" Şi celor lipsiţi de buna-chibzuială le zice:

"Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii.

Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!"

Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara.

Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.

Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui.

Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt.

Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă.

 

Apoi, preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare.

P.: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

Doamne atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.

Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.

Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.

Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitorii sfintei bisericii acesteia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţii şi fraţii noştri dreptcredincioşi, care întru cucernicie odihnesc aici şi pretutindenea.

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea de păcate a robilor lui Dumnezeu, a fraţilor sfintei bisericii acesteia.

Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi preacinstită biserica aceasta; pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.

P.: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C.: Amin.

 

Apoi, rugăciunea:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.

Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.

Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.

Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Ectenia celor șase cereri

P.: Să plinim rugăciunile noastre cele de seara, Domnului.

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

P.: Ziua toată, desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.

C.: Dă-ne, Doamne.

Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.

Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.

Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.

Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.

Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, neînfruntat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.

C.: Ţie, Doamne.

P.: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție măriri înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

C.: Amin.

P.: Pace tuturor.

C.: Și spiritului tău.

P.: Capetele noastre Domnului să le plecăm.

C.: Ție, Doamne.

Preotul spune, în taină, Rugăciunea plecării capului.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plecat cerurile și Te-ai coborât pentru mântuirea neamului omenesc, caută spre robii Tăi și spre moștenirea Ta. Că Ție, Judecătorului celui înfricoșător și iubitor de oameni, și-au plecat capetele și și-au smerit grumajii, robii Tăi, nu de la oameni așteptând ajutorul, ci nădăjduind în mila Ta și dorind după mântuirea Ta. Pe aceștia păzește-i în toată vremea, și în seara de acum și în noaptea ce vine, de tot dușmanul și de toată lucrarea cea potrivnică a diavolului, de cugete deșarte și de gânduri rele.

Apoi, cu glas înalt.

Fie stăpânirea împărăției Tale binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

C.: Amin.

 

Dacă se face Litie.

Stihirile, pe vers propriu-zis.

Vers 1:

Cu cuviință era numai văzătorilor Cuvântului și slugilor Lui, să vadă și Adormirea Maicii Lui celei după trup. Și să mărturisească taina ei cea mare de pe urmă: că au văzut nu numai înălțarea Mântuitorului de pe pământ, ci și mutarea celei ce L-a născut pe El. Pentru aceasta, de pretutindeni adunându-se cu dumnezeiască putere, la Sion au ajuns și au petrecut pe cea mai înaltă decât Heruvimii care mergea la cer. Aceleia și noi împreună cu dânșii ne închinăm, ca aceleia care se roagă pentru sufletele noastre.

Vers 2:

Ceea ce este mai înaltă decât cerurile și mai mărită decât Heruvimii, și mai cinstită decât toată făptura; cea care, pentru prea multa ei curăție, a fost locaș Ființei celei pururea veșnice, astăzi în mâinile Fiului său și-a dat preasfântul său suflet. Aceasta umple toate de bucurie și nouă ne dăruiește mare milă.

Vers 2:

Mireasa cea cu totul fără prihană și Maica bunăvoinței Tatălui; ceea ce mai înainte a fost rânduită lui Dumnezeu spre locaș prin împreunarea Lui cea neamestecată, astăzi preacurat sufletul său înaintea Făcătorului și Dumnezeu și-a pus. Puterile celor fără de trup cu dumnezeiască cuviință cuprind pe Maica Vieții care se mută cu adevărat la viață, făclia Luminii celei neapropiate, mântuirea credincioșilor și nădejdea sufletelor noastre.

Vers 3:

Veniți toate marginile pământului să fericim cinstita mutare a Maicii lui Dumnezeu; că în mâinile Fiului său sufletul său cel fără prihană și-a pus. Pentru aceasta, cu sfântă Adormirea ei, lumea la viață a fost adusă. Iar acum cu psalmi, cu laude și cu cântări spirituale, împreună cu cei fără de trup și cu Apostolii, prăznuiește luminat.

Mărire..., vers 5.

Veniți, adunarea iubitorilor de praznic, veniți să împreunăm ceată, veniți să încununăm Biserica cu cântări la Adormirea cortului lui Dumnezeu. Că astăzi cerul își desface sânurile, primind pe ceea ce a născut pe Cel neîncăput de toate. Și pământul, cel ce dă izvor de viață și binecuvântare, se împodobește cu bună frumusețe. Îngerii se împreună ceată cu Apostolii, cu frică privind cum ceea ce a născut pe Începătorul Vieții se mută din viață la viață. Toți să ne închinăm ei, rugându-ne: Nu uita, stăpână, părtășia cea de un neam cu cei ce prăznuiesc cu credință preasfântă Adormirea ta.

Și acum..., același vers.

Cântați, popoare, Maicii Dumnezeului nostru, cântați că astăzi prealuminat sufletul său l-a pus în preacuratele palme ale Celui ce s-a întrupat dintr-însa fără sămânță. Căruia se și roagă neîncetat să dăruiască lumii pace și mare milă.

Urmează Ectenia specială a Litiei.

 

Dacă nu se face Litie, îndată după Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, vers 4

Veniți să lăudăm, popoare, pe Preasfânta curata Fecioara, din care în chip de negrăit a ieșit întrupat Cuvântul Tatălui. Și să strigăm, grăind: Binecuvântată ești tu între femei; fericit este pântecele care a încăput pe Hristos. Ceea ce ți-ai dat sufletul în sfintele Lui mâini, roagă-te, Preacurată, să mântuiască sufletele noastre.

Stih: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale (Ps. 131, 8).

Preacinstită Adormirea ta, Preasfântă Fecioară curată, mulțimile îngerilor în cer și neamul omenesc pe pământ o fericim. Că Maică ai fost lui Hristos Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Pe Acesta nu înceta a-L ruga pentru noi, care, după Dumnezeu, ne-am pus nădejdile spre tine, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, ceea ce nu știi de nuntă.

 

Stih: Juratu-S-a Domnul lui David adevărul și nu-l va lepăda (Ps. 131, 11).

Cântarea lui David să cântăm astăzi popoare, lui Hristos Dumnezeu, că zice: Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei; aduce-se-vor întru veselie și bucurie, că cea care este din sămânța lui David și prin care noi ne-am îndumnezeit, în mâinile Fiului și Stăpânului său s-a dat, cu preamărire și mai presus de cuvânt. Pe aceasta, ca pe Maica lui Dumnezeu, lăudându-o, strigăm și zicem: Mântuiește-ne pe noi, cei ce te mărturisim pe tine, de Dumnezeu Născătoare, de toată primejdia și mântuiește de nevoi sufletele noastre.

 

Mărire…, Şi acum…,  vers 4.

Când te-ai dus, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, la Cel ce S-a născut din tine în chip de negrăit, fost-au de față Iacov, fratele Domnului și întâiul ierarh, și Petru cel mai de cinste între Apostoli și vârful cuvântătorilor de Dumnezeu, și toată dumnezeiasca adunare a Apostolilor, cu adevărate învățături lăudând dumnezeiasca și minunata taină a rânduielii lui Hristos Dumnezeu. Și, îngropând trupul tău cel de Viață începător și de Dumnezeu primitor, s-au bucurat, Prealăudată. Iar de sus, preasfintele și mai marile puteri îngerești, spăimântându-se, privind unii la alții, ziceau: Ridicați porțile voastre și primiți pe ceea ce a născut pe Făcătorul cerului și al pământului și cu doxologii să lăudăm cinstitul și sfântul trup care a încăput pe Cel nevăzut de noi și Domnul. Pentru aceasta și noi, sărbătorind pomenirea ta, strigăm către tine, Prealăudată: Înalță fruntea creștinilor și mântuiește sufletele noastre.

 

Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32) :

Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și mărire poporului Tău, Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C: Amin.

 

Troparul, vers 1.

Întru naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și, cu rugăciunile tale, mântuiești din moarte sufletele noastre (de 3 ori).

 

Preotul face Încheierea.

Stând în fața Sfintei Mese, zice: Înțelepciune.

Cântăreții: Binecuvântează.

Preotul, din Sfintele Uși, zice:

Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor.

Cântăreții: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a dreptcredincioșilor creștini, și Sfântă Biserica Ta o păzește în veacul veacului.

Preotul, închinându-se spre icoana Maicii Domnului, zice:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Cântăreții: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Preotul, închinându-se spre icoana Mântuitorului, zice:

Mărire Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.

Cântăreții: Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori). Părinte, binecuvântează.

Preotul, tot din Sfintele Uși, face Dezlegarea:

Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, a cărei adormire și înălțare la cer o sărbătorim, ale Sfinților măriților și întru tot lăudaților Apostoli, ale sfinților, drepților, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, și pentru ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Cântăreții: Amin.

Preotul se întoarce spre Sfânta Masă și zice:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Cântăreții: Amin.

 

 

 

Utrenia

 

Preotul, cu epitrahil, stând in fața Sfintei Mese, Ușile Împărătești fiind închise, rostește cu glas înalt:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântăreții: Amin.

 

Îndată:

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

 

Psalmul 19

Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iaco.

Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine.

Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.

Dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească.

Bucura-ne-vom de mântuirea ta şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale.

Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său, cu puterea dreptei Sale.

Îl va auzi pe dânsul din cerul cel sfânt al Lui.

Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.

Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.

Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema.

 

Psalmul 20

Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte.

După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el.

Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă.

Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului.

Mare este slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el.

Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, îl vei veseli pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta.

Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti.

Află-se mâna Ta peste toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine.

Îi vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale;

Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul.

Rodul lor de pe pământ îl vei pierde şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor.

Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea.

Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor.

Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta, cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.

 

Apoi:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C: Amin.

Se citesc apoi troparele acestea:

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește; și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău..

Mărire…

Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.

Și acum…

Ocrotitoare neînfricată și neînfruntată, nu trece cu vederea, ceea ce ești buna, rugăciunile noastre, întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Întărește viața cea de obște a dreptcredincioșilor. Mântuiește pe cei ce i-ai rânduit să conducă, și le dă lor biruință din cer, pentru că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce ești singură binecuvântată.

 

Preotul rostește ectenia:

Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ție, auzi-ne și Te îndură spre noi.

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepsicop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.).

Încă ne rugăm pentru toți frații noștri, și pentru toți dreptecredincioșii creștini.

Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor.

C.: Amin. Întru numele Domnului binecuvântează părinte.

 

Preotul, cu glas înalt:

Mărire Sfintei, Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

C.: Amin.

Cântăreții citesc cei șase psalmi (șasepsalmul sau hexapsalmul).

Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire (de trei ori).

Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).

Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică asupra mea;

Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "

Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.

Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.

Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.

Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.

Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.

A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Și iarăși:

Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.

 

Psalmul37

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.

Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta.

Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele.

Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine.

Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam.

Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu.

Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele.

Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.

Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei şi aceasta nu este cu mine.

Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.

Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.

Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.

Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.

Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,

Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit.

Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea.

Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu;

Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.

Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea.

Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;

Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Și iarăși:

Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;

Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

 

Psalmul 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă.

Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu,

În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta.

Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda.

Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele.

Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.

De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu

Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.

Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi.

Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.

Și iarăși:

În dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu și întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.

Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.

Mărire…, Și acum…, Aliluia (de trei ori).

Preotul iese din altar și citește ultimele șase rugăciuni ale dimineții, în fața icoanei Domnului Isus Hristos. Cântăreții citesc psalmii următori.

 

Psalmul 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.

Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne,

Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.

Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morți slobod.

Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mina Ta.

Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii.

Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine.

Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor.

Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă.

Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele.

Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morți se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine?

Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat?

Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina.

Pentru ce Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine?

Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit.

Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat.

Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată.

Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea.

Și iarăși:

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.

Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea.

 

Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.

Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;

Pe Cel ce mântuiește din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;

Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.

Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.

Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.

Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,

Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.

Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.

În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;

Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.

Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.

Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,

Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui

Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.

Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

Și iarăși:

În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

 

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.

Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.

Mâhnit e spiritul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.

Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.

Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit sufletul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.

Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.

Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.

Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Și iarăși:

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău. (de două ori).

Spiritul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

Mărire…, Și acum…, Aliluia (de trei ori). Se fac trei închinăciuni mari.

 

În timpul rostirii Psalmilor, preotul citește următoarele 12 rugăciuni ale dimineții           .

Rugăciunea I

Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, Care ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre și ai pus în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm și să chemăm numele Tău cel Sfânt; și să ne rugăm îndurărilor Tale, pe care pururea le ai pentru viața noastră. Trimite și acum ajutorul Tău peste cei ce stau înaintea feței măririi Tale celei sfinte și așteaptă de la Tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind Ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea Ta cea negrăită. Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II

Dis de dimineață aleargă sufletul nostru la Tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ. Înțelepțește-ne să facem dreptate și sfințenie întru frica Ta; că pe Tine Te mărim, Cel ce ești cu adevărat Dumnezeul nostru. Pleacă urechea Ta și ne auzi pe noi; pomenește Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea Ta; binecuvântează poporul Tău și sfințește moștenirea Ta; pace dăruiește lumii Tale, bisericilor Tale, preoților, conducătorilor noștri, și tot poporului Tău. Că s-a binecuvântat și s-a preamărit preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III

Dis de dimineață aleargă sufletul nostru la Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale; învață-ne, Dumnezeule dreptatea Ta, poruncile Tale și îndreptările Tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată, în păcate, spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne soarele dreptății și păzește fără bântuială viața noastră, cu pecetea Sfântului Tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să dimineața aceasta și ziua întru bucurie, ca să-Ți înălțăm rugăciunile de dimineață. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV

Stăpâne Dumnezeule, Cel ce ești sfânt și necuprins, Care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, Cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății Tale, înduplecându-Te de însăși milostivirea Ta; primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm Ție și după putință îți mulțumim și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii și ai zilei și moșteni ai bunătăților Tale celor veșnice. Pomenește Doamne, întru mulțimea îndurărilor Tale, și pe tot poporul Tău ce este de față și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri care sunt pe uscat, pe mare și în tot locul stăpânirii Tale, care au trebuință de iubirea Ta de oameni; și tuturor dăruiește mila Ta cea mare. Ca mântuiți cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele Tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Rugăciunea V

Vistierule al bunătăților, Izvorule cel nesecat, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpânitorule, toți ne închinăm și ne rugăm Ție, chemând milele Tale și îndurările Tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii Tăi și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre, ale tuturor, ca o tămâie înaintea Ta, și nu socoti pe nici unul din noi nevrednic; ci pe toți ne păzește cu îndurările Tale. Pomenește Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea Ta și a unuia născut Fiului Tău și Dumnezeului nostru și a Sfântului Tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru cel mai pe sus de ceruri și înțelegătorul Tău altar. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI

Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre binele vieții noastre, pentru ca totdeauna la Tine să privim, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit în vremea nopții ce a trecut și ne-ai ridicat din așternuturile noastre și ne-ai pus la închinarea cinstitului Tău nume. Pentru aceasta ne rugăm Ție, Doamne, dă-ne har și putere, ca să ne învrednicim a cânta Ție cu înțelegere și a Te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului Tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către Tine noaptea; auzi-i pe dânșii și-i miluiește; și sfarmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și împotrivă luptători. Că Tu ești împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VII

Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii, dă-ne har spre deschiderea gurii noastre și primește mulțumirile noastre cele după putință, și ne învață dreptățile Tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui Tu, Doamne, cu Spiritul Tău cel Sfânt. Pentru aceasta ne rugămȚie: ori ce am greșit până în ceasul acesta, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voie și fără voie, slăbește, lasă, iartă. Că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este mântuirea. Tu ești singur sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre și Ție pururi cântăm. Fie stăpânirea împărăției Tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai depărtat de la noi trândăvia somnului și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre și să ne mărturisim Ție, după judecățile dreptății Tale, primește rugăciunile noastre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte și ne dăruiește, Dumnezeule, credință neînfruntată, nădejde tare, dragoste nefățarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile noastre; și ne dă să ajungem la începuturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei Tale celei negrăite. Că s-a binecuvântat preasfânt numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX

Strălucește în inimile noastre iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoașterii Dumnezeirii Tale, și deschide ochii minții noastre, spre înțelegerea evangheliceștilor Tale propovăduiri. Pune în noi frica fericitelor Tale porunci, pentru ca toate poftele trupului călcând, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună plăcerea Ta să gândim și să săvârșim. Că Tu ești sfințirea și luminarea noastră și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin pocăință ai dăruit iertare oamenilor și pildă spre cunoașterea păcatelor și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare, însuți, Stăpâne pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluiește-ne după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre. Că Ție am greșit, Doamne, Cel ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și care singur ai putere de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi și cu spirit stăpânitor întărindu-ne și bucuria mântuirii Tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața Ta; ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-Ți aducem jertfă de dreptate și prinos, întru sfintele Tale altare. Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului Tău, cu care împreună ești  binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce ai așezat puteri cuvântătoare și înțelegătoare cu vrerea Ta, pe Tine Te rugăm și înaintea Ta cădem: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor Tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății Tale; că Ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea Ta cea neajunsă, pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. Că pe Tine Te laudă toate puterile cerești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII

Te lăudăm, îți cântăm, Te binecuvântăm și îți mulțumim, Dumnezeule al părinților noștri, că ne-ai trecut umbra nopții și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății Tale: fii milostiv pentru păcatelor noastre și primește rugăciunea noastră întru mare mila Ta; că la Tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește întru inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății Tale; luminează mintea noastră și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua, cu bunăcuviință în calea poruncilor Tale, să ajungem la viața cea veșnică, pentru că la Tine este izvorul vieții, și să ne învrednicim a ajunge întru desfătarea luminii Tale celei neapropiate. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Preotul rostește Ectenia mare:

P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.

P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-nsele, Domnului să ne rugăm!.

P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.

P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.

P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

C.: Ţie, Doamne.

Exclamaţiunea:

P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C.: Amin

 

Îndată cântăreții încep să cânte pe melodia troparului versului  1:

Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă ; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

În unele locuri, mai ales în parohiile mari, unde pregătirea Darurilor de Liturghie necesita mai mult timp, acum, preotul iese în fața iconostasului și face rugăciunile și închinăciunile prescrise în Liturghier.

 

Troparul, vers 1.

Întru naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și, cu rugăciunile tale, mântuiești din moarte sufletele noastre (de 3 ori).

 

Apoi, preotul spune Ectenia mică:

Iară și iară, cu pace , Domnului să ne rugăm

C.: Doamne, îndură-Te spre noi.

Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește Dumnezeule, cu darul Tău.

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

C.: Ţie, Doamne.

Exclamaţiunea:

P.: Că a Ta este stăpânirea, și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui şi a  Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

C.: Amin

 

După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, vers 1.

Preacinstita împreunare a înțelepților Apostoli s-a adunat în chip minunat să îngroape cu preamărire trupul tău cel preacurat, de Dumnezeu Născătoare, prealăudată. Cu aceia împreună au cântat mulțimile îngerilor, lăudând cu cinste mutarea ta, pe care cu credință o mărim.

Mărire…, Și acum…, tot aceasta.

 

Ectenia mică, cu exclamațiunea:

Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.

 

Apoi  a doua serie de Sedelne, vers 3.

Întru nașterea ta, zămislirea a fost mai presus de fire; întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune; minune îndoită întru minune s-a adunat, de Dumnezeu Născătoare. Că în ce chip, neștiind de bărbat, ai fost hrănitoare de prunc, curată fiind, și cum Maică lui Dumnezeu fiind, ca o purtătoare de moarte, miresme răspândești. Pentru aceasta, cu îngerii grăim către tine: Bucură-te, ceea ce ești plină de dar.

Mărire…, Şi acum…, tot aceasta.

 

Îndată se cântă Polieleul.

Psalmul 134, pe antifonul versului 4: 

Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul, Aliluia! 

Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru. 

Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul; cântaţi numele Lui, că este bun. 

Că pe Iacob şi l-a ales Domnul, pe Israel spre moştenire Lui. 

Că eu am cunoscut că este mare Domnul şi Domnul nostru peste toţi dumnezeii. 

Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. 

A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut; El scoate vânturile din vistieriile Sale. 

El a bătut pe cei întâi-născuţi ai Egiptului, de la om până la dobitoc. 

Trimis-a semne şi minuni în mijlocul tău, Egipte, lui Faraon şi tuturor robilor lui. 

El a bătut neamuri multe şi a ucis împăraţi puternici: 

Pe Sihon împăratul Amoreilor şi pe Og împăratul Vasanului şi toate stăpânirile Canaanului. 

Şi a dat pământul lor moştenire, moştenire lui Israel, poporului Său. 

Doamne, numele Tău este în veac şi, pomenirea Ta în neam şi în neam. 

Că va judeca Domnul pe poporul Său şi de slugile Sale se va milostivi. 

Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. 

Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea. 

Urechi au şi nu vor auzi, că nu este suflare în gura lor. 

Asemenea lor să fie toţi cei care ii fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei. 

Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul; 

Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul; cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul. 

Binecuvântat este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim, Aliluia!

 

Psalmul 135, pe antifonul versului 8: 

Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. 

Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, că în veac este mila Lui. 

Lăudaţi pe Domnul domnilor, că în veac este mila Lui. 

Singurul Care face minuni mari, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a făcut cerul cu pricepere, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui. 

Soarele, spre stăpânirea zilei, că în veac este mila Lui. 

Luna şi stelele spre stăpânirea nopţii, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a bătut Egiptul cu cei întâi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui. 

Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, că în veac este mila Lui. 

Cu mână tare şi cu braţ înalt, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a despărţit Marea Roşie în două; că în veac este mila Lui. 

Şi a trecut pe Israel prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui. 

Şi a răsturnat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustiu, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a bătut împăraţi mari, că în veac este mila Lui. 

Cel ce a omorât împăraţi tari, că în veac este mila Lui. 

Pe Sihon împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui. 

Şi pe Og împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui. 

Şi le-a dat pământul lor moştenire, că în veac este mila Lui. 

Moştenire lui Israel, robul Lui, că în veac este mila Lui. 

Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că în veac este mila Lui. 

Şi ne-a mântuit pe noi de vrăjmaşii noştri, că în veac este mila Lui. 

Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui. 

Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui. 

 

Îndată Stihurile alese din psalmi cu Mărimurile (Pripelele) polieleului.

Stih 1: Strigaţi Domnului tot pământul, lăudaţi şi vă bucuraţi şi cântaţi (Ps 97,6).

Pripeală: Cântare de ieşire aducem ţie, Marie, că te-ai mutat de la cele pământeşti, zicând: la veşnicele locaşuri.

(Această pripeală se repetă după fiecare stih).

Stih 2: Lucruri preamărite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu (Ps 86,2).

Stih 3: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ți-a făcut ție bine (Ps 114,7).

Stih 4: În mâinile Tale îmi voi da sufletul meu (Ps 30,5).

Stih 5: Casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7).

Stih 6: Pomeni-voi numele Tău în tot neamul și neamul (Ps 44,20).

Mărire…, a Treimii.

Mărire Ție, Treime Sfântă, Părinte, Cuvinte şi Spirite Sfinte, zicând: Mărire Ție, Dumnezeule.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu

Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine, zicând: Și prin tine cu noi.

Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule.

 

În timpul cântării Polieleului și a Pripelelor, preotul cădește altarul și toată biserica.

Urmează Ectenia mică, cu Exclamațiunea:  Că s-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

După Ectenia mică,  Sedealna Polieleului, vers 4.

Strigă Davide: Ce sărbătoare este acesta, pe care o ai lăudat oarecând în cartea psalmilor: Că pe fiica, Maica lui Dumnezeu și Fecioara, a mutat-o, la locașurile cele de acolo, Hristos, Cel ce S-a născut dintr-însa mai presus de fire? Pentru aceasta, se bucură maicile, fecioarele și miresele lui Hristos, grăind: Bucură-te, ceea ce te-ai mutat la împărăția cea de sus.

Mărire..., Și acum....,  tot aceasta.

 

Apoi, se cântă prima serie a antifonului, vers 4.

Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine; ci Însuţi mă sprijineşte, Mântuitorul meu, şi mă mântuieşte.

Cei ce urâţi Sionul, ruşinați veţi fi de Domnul; că precum iarba, de foc veţi fi uscaţi.

Mărire…,

Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază şi prin curăţie se înalţă; luminează-se prin Unimea Treimii, cu sfinţenie de taină.

Şi acum…,

Prin Spiritul Sfânt izvorăsc râurile darului, care adapă toată făptura, spre rodire de viaţă.

 

Prohimen, vers 4.

Pomeni-voi numele Tău, în tot neamul și neamul (Ps. 44, 20).

Stih: Ascultă fiică și vezi, și pleacă urechea ta (Ps. 44, 12).

Pomeni-voi numele Tău, în tot neamul și neamul.

 

Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Cântăreții, pe versul 4:

Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)

Toată suflarea să laude pe Domnul!

Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!

Lăudaţi pe Domnul întru sfinții Lui! (Ps 148,1).

 

Preotul:

Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.

Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).

P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.

C.: Și spiritului tău.

P.: Din Sfânta Evanghelie după Luca (1,39-49 și 56), citire.

C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.

Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda.

Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.

Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Spirit Sfânt,

Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.

Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?

Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.

Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.

Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.

Şi s-a bucurat soiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,

Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.

Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa.

C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.

 

Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.

 

Îndată, Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta 

Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. 

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. 

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. 

Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. 

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. 

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. 

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. 

Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. 

Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. 

Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. 

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. 

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă. 

Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. 

Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. 

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. 

Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi. 

Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. 

Atunci bineplăcută îţi va fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei. 

 

Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis :

Mărire…,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum…, tot aceasta.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Apoi, pe versul 6, propriu-zis :

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.

Stihira: Când mutarea preacuratului tău trup se gătea, atunci Apostolii, stând împrejurul patului, cu cutremur te vedeau. Și unii, căutând spre trup, de spaimă erau cuprinși, iar Petru cu lacrimi a grăit către tine: O, Fecioară! Te văd limpede întinsă pe pat pe tine, viața tuturor, în care S-a sălășluit îndulcirea vieții celei ce va să fie și mă minunez. Ci o, Preacurată, roagă-te cu dinadinsul Fiului și Dumnezeului tău să păzească cetatea ta nevătămată.

 

Preotul rostește Ectenia :

Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări; înalță fruntea creștinilor dreptcredincioși, și trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria;, a cărei adormire și înălțare la cer o sărbătorim astăzi, cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri; cu rugăciunile  cinstitului, măritului prooroc înaintemergător și botezător Ioan; cu ale sfinților, măriților și întru tot lădaților Apostoli Petru și Pavel; cu ale celor între sfinți părinților noștri și mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; cu ale sfinților, măriților și bine învingătorilor Mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri; cu ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, și cu ale tuturor sfinților, rugămu-Te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și Te îndură spre noi.

Cântăreții : Doamne, îndură-Te spre noi  (de trei ori).

Preotul, cu glas înalt :

Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântăreții : Amin.

 

Urmează cântarea Canonului, vers 1.

Catavasia I

Cea împodobită cu dumnezeiasca mărire, sfântă şi lăudată Fecioară, pomenirea ta pe toţi credincioşii la veselie i-a adunat; și, începând Mariam, cu timpane și cu hore, cântă Unuia-Născut al tău, căci cu mărire s-a preamărit.

Catavasia III

Cel ce eşti înţelepciunea făcătoare şi cuprinzătoare a toate, şi puterea lui Dumnezeu cea neclintită şi nemişcată, Hristoase, întăreşte Biserica, Cel ce însuți ești Sfânt și întru sfinți Te odihnești.

 

Ectenia mică, cu Exclamațiunea:

Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.

 

Ipacoiul, vers 5.

Fericimu-te pe tine toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Că întru tine, Cel neîncăput, Hristos Dumnezeul nostru, a binevoit a încăpea. Fericiți suntem și noi, folositoare pe tine avându-te. Că ziua și noaptea te rogi pentru noi, iar tăria poporului tău cu rugăciunile tale se întărește. Pentru aceasta, lăudându-te, grăim ție: Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Domnul este cu tine.

 

Catavasia IV

Graiurile și nepătrunsele vorbe ale proorocilor au vestit întruparea Ta cea din Fecioară, Hristoase. Lumina strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieși, și va striga Ție adâncul cu veselie: Mărire puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Catavasia V

Dumnezeiasca şi nespusa frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, voi spune: că din veşnica mărire Rază împreună vieţuitoare şi ipostatică strălucind, din pântece fecioresc întrupându-Te, celor dintru întuneric şi din umbră Soare le-ai răsărit.

Catavasia VI

Focul cel dinlăuntru al chitului celui născut în luciul mării a fost închipuirea îngropării Tale celei de trei zile, căreia Iona prooroc s-a arătat; că, mântuit fiind, precum s-a şi spus mai înainte, nevătămat a strigat: Ție voi jertfi cu glas de laudă, Doamne.

 

Ectenia mică, cu Exclamațiunea:

Că Tu ești Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi, Condacul , vers 2.

Pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce este în rugăciuni neadormită, și folosințe, nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea nu au ținut-o. Căci, ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

Icos

Întărește-mi gândurile mele, Mântuitorul meu, să îndrăznesc a lăuda pe Preacurata Maica Ta, zidul lumii; în măreția cuvintelor mă întărește și în locașurile gândurilor mă fă puternic. Că Tu strigările și cererile celor ce cer cu credință le plinești. Deci dăruiește-mi mie limbă bine grăitoare și cuget nerușinat. Că toată darea strălucirii de la tine se trimite, Dătătorule de lumină, Cel ce Te-ai sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

 

Catavasia VII

Mâniei celei fără de ruşine şi focului, împotrivindu-se dumnezeiasca dragoste,  focul l-a răcorit, iar de mânie şi-a râs; și cu vioara cuvioşilor cea de Dumnezeu cuvântătoare și însufleţită, cea cu trei cântări, împotriva organelor de cântări ale păgânilor în mijlocul văpăii răsunând, au cântat: Preamărite Dumnezeule al părinţilor şi al nostru, ești binecuvântat.

Catavasia VIII

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.

Văpaia răcorind pe cei cuvioşi, iar pe necredincioşi arzând, a arătat pruncilor Îngerul cel preaputernic al lui Dumnezeu, şi izvor de viaţă începător a făcut pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce izvorăşte stricarea morţii şi viaţa, celor ce cântă: Pe Făcătoru1 singur să-L lăudăm cei mântuiți şi să-L preaînălţăm, întru toţi vecii.

 

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Se cântă troparele Cântării a 9-a a Canonului, vers 1:

Neamurile toate te fericesc pe tine, singura de Dumnezeu Născătoare.

Se biruiesc rânduielile firii întru tine, Fecioară curată; că naşterea nu strică fecioria şi moartea arvuneşte viaţa. Ceea ce după naştere ești fecioară, şi după moarte vie, mântuieşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.

Spăimântatu-s-au puterile îngerești, văzând în Sion pe Stăpânul lor, luând pe mâini suflet de femeie. Căci, către ceea ce L-a născut întru curăție, El ca un fiu a strigat: Vino, curată și, cu Fiul și Dumnezeul tău, împreună te preamărește.

Așezat-a ceata Apostolilor trupul tău cel de Dumnezeu primitor, cu frică văzându-l și cu glas mare vestind. Și în cereștile cămări, la Fiul tău mergând, mântuiești pururi, Fecioară, moștenirea ta.

Îngerii văzând adormirea Fecioarei s-au spăimântat: cum Fecioara de pe pământ se înalță la cele de sus.

Tot neamul omenesc să salte fiind luminat cu spiritul; și să sărbătorească toată firea minților celor fără de trupuri, cinstind sfințita adormirea a Maicii lui Dumnezeu și să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururi fecioară.

Veniți în Sion, în muntele cel dumnezeiesc și glasul lui Dumnezeu cel viu auzind, să ne bucurăm văzând că pe Născătoarea de Dumnezeu la cortul cel foarte bun și dumnezeiesc, în sfintele sfinților, ca pe Maica Sa, Hristos a mutat-o.

Veniți credincioșii să ne apropiem de mormântul Maicii lui Dumnezeu; și să-l cuprindem cu inima, cu buzele, cu ochii și cu fața, curat atingându-ne de el. Și să luăm daruri prisositoare de vindecări, care izvorăsc din izvorul cel pururi curgător.

Primește de la noi cântarea de petrecere, Maica Dumnezeului celui viu. Și, cu darul tău cel dumnezeiesc și de lumină purtător, ne umbrește și iubitorului de Dumnezeu popor pace, iertare și sufletelor mântuire dăruiește.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!

Catavasia IX

Se biruiesc rânduielile firii întru tine, Fecioară curată; că naşterea nu strică fecioria şi moartea arvuneşte viaţa. Ceea ce după naştere ești fecioară, şi după moarte vie, mântuieşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.

 

Ectenia mică, cu Exclamațiunea:

Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi ți în vecii vecilor. Amin.

 

Apoi Luminătoarea, pe melodie specială.

Apostoli de la margini adunându-vă aici, în satul Ghetsimani, îngropați trupul meu; și Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește spiritul meu (de trei ori).

 

Îndată, pe versul 4, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.

Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

 

Stih : Ca să facă între dânșii judecată scrisă ; mărirea aceasta este a tuturor cuvioșilor Lui ( Ps 149,9).

Stih : Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui ; lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).

 

Se pun Stihirile pe 4, vers 4.

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).

Întru mărită Adormirea ta, cerurile se bucură și oștile îngerești se veselesc; și tot pământul se bucură, cântarea de îngropare glăsuind ție, Maicii Stăpânului tuturor, ceea ce nu știi de nuntă, Preasfântă Fecioară, care ai mântuit neamul omenesc de osândirea strămoșilor (de două ori).

 

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).

De la margini s-au adunat cei mai aleși dintre Apostoli, cu dumnezeiasca voie, să te îngroape. Și, de pe pământ la înălțime ridicată văzându-te, glasul lui Gavriil cu bucurie a strigat ție: Bucură-te, vasul a toată dumnezeirea; bucură-te, singura care ai împreunat cu nașterea ta cele de pe pământ cu cele de sus.

 

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6).

Ceea ce ai născut Viața la viața cea fără de moarte ai trecut, prin cinstită Adormirea ta, înconjurându-te Îngerii, Domniile și Puterile, Apostolii și Proorocii și toată făptura. Iar Fiul tău a primit cu preacurate mâinile Sale sufletul tău cel fără prihană, Fecioară Maică, Mireasă dumnezeiască.

 

Mărire..., Și acum…, vers 6.

La Adormirea ta cea fără de moarte, Născătoare de Dumnezeu, Maica Vieții, norii au purtat pe Apostoli prin văzduh, și pe cei împrăștiați în lume, i-a adunat la un loc, înaintea preacuratului tău trup. Aceștia, îngropând cu cinste trupul tău, au auzit glasul lui Gavriil, cântând: Bucură-te, cea plină de dar, Fecioară-Maică, ceea ce nu știi de mire, Domnul este cu tine. Cu aceia împreună, ca pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

 

Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::

Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Cântăreții: Doxologia mare.

Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.

Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.

Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.

Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.

Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.

Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Puterile cerurilor strigă Ție:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.

 

Cântăreții: Troparul Sărbătorii, vers 1.

Întru naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și, cu rugăciunile tale, mântuiești din moarte sufletele noastre.

Text pregătit de pr. Ioan Fărcaș