Gândiți-vă la o lume în care nimeni nu divorțează. Gândiți-vă la familii care nu se separă și copiii nu trec prin suferințele despărțirii părinților.
Căsătoria este vocația care cere cea mai mare implicare, iar divorțurile cresc pretutindeni, dar există un oraș în Europa care face excepție de la aceasta.
În Siroki Brijeg, în Bosnia și Herțegovina, nu au fost niciodată divorțuri sau familii separate între cei 26.000 de locuitori!
Care poate să fie secretul acestui succes?
Răspunsul este frumoasa tradiție a căsătoriei de la Siroki Brijeg. Tradiția începe să ajungă în restul Europei și în SUA, în primul rând între catolicii practicanți care și-au dat seama de binecuvântările pe care le oferă.
Populația din Siroki Brijeg a suferit multe secole deoarece credința creștină a fost mereu amenințată, mai întâi de turcii musulmani, apoi de comuniști. Locuitorii au învățat că mântuirea vine prin crucea lui Cristos, nu din ajutoarele umanitare, tratatele de pace sau cele a dezarmării, chiar dacă acestea pot să aducă unele beneficii.
Aceste persoane au o înțelepciune ce le permite să nu fie păcălite în chestiuni de viață și de moarte, și din această cauză au legat indisolubilitatea căsătoriei de crucea lui Cristos, care dă viața divină.
Când logodnicii merg în biserică pentru cununie, poartă cu ei un crucifix. Preotul îl binecuvântează, și în loc să zică mirilor că au găsit un partener ideal cu care să împartă viața zice: „V-ați găsit crucea! E o cruce pe care să o iubiți, să v-o asumați. O cruce care nu o puteți arunca, ci să o păstrați în inimă”.
Când mirii pronunță jurămintele, mireasa pune mâna dreaptă pe crucifix, iar mirele mâna dreaptă peste mâna ei. Sunt uniți între ei și uniți în cruce. Preotul acoperă mâinile mirilor cu stola (patrafir), în timp ce ei își promit să se iubească în bucurie și în durere, proclamând cu fidelitate propriile promisiuni conform cu ritualurile Bisericii. Apoi cei doi sărută crucea. Dacă unul îl abandonează pe celălalt, abandonează pe Cristos pe cruce. Îl pierde pe Isus! După ceremonie, mirii trec poarta casei pentru a pune crucifixul într-un loc de onoare. Devine punctul de referință a vieții lor, și locul de rugăciune în familie. Tinerii cred cu fermitate că familia ia naștere din cruce.
În momentele dificile și de neînțelegere, care apar în orice tip de relație umană, nu merg la vre-un avocat, la terapeut sau astrolog, ci la cruce. Soții îngenunchează, varsă lacrimi de penitență și își deschid inima, cerând forță să se poată ierta reciproc și implorând ajutorul Domnului. Aceste practici sunt învățate din copilărie.
Copiii sunt învățați să sărute cu demnitate crucifixul în fiecare zi și să mulțumească Domnului pentru ziua care a trecut înainte de a merge să doarmă. Copiii dorm știind că Isus îi ține în brațe și că nu au de ce să se teamă. Friciile lor dispar când sărută pe Isus de pe cruce.
Familia rămâne indisolubil unită cu crucea lui Isus.
Să fie vorba de o înțelepciune pe care puțini în lumea noastră modernă reușesc să o înțeleagă?
Catehismul învață că iubirea trebuie să fie permanentă, altfel nu e iubire adevărată. Nu e un sentiment care vine și pleacă, ci o forță de a se dărui care supraviețuiește și când sentimentele pier.
În căsătorie nu putem depinde de puteriile noastre umane. Ispita pătrunde în orice căsătorie într-un fel sau altul. În ziua căsătoriei noastre e dificil să ne imaginăm vre-o situație în care să nu fie ceva perfect. Tinerele suflete își dau seama cu mare greutate că pleacă într-o aventură ce va ajunge în cele mai înalte culmi și în cele mai profunde adâncuri, și e tocmai în această călătorie când vor avea nevoie de o implicare eroică pentru a râmăne pe cale. Uneori va fi nevoie ca unul dintre soți să-l readucă pe celălalt care poate devia de la căsătorie.
Cine trece sau deja a trecut prin asemenea situație recunoaște necesitatea harului pentru a persevera în timp de furtună sau de liniște. Vor fi zile în care totul pare pierdut, dar în acele momente harul poate să reînnoiască iubirea și vitalitatea relației, reînnoind și raportul sacramental. În aceste clipe de mare dificultate soții pot să pună în practică adevăratul sens al cuvintelor care astăzi sunt adăugate la cununii: „Poți săruta crucea”.
Traducere: AMR
