La invitația președinților Conferințelor Episcopale din Franța, Germania și Elveția, un grup de episcopi din aceste trei țări – printre care și mulți Părinți sinodali – s-au întâlnit pe 25 mai cu teologi, colaboratori din cadrul Curiei romane și jurnaliști pentru o zi de studiu dedicată temei familiei, la Universitatea Pontificală Gregoriana, din Roma.
Continuând lucrările întâlnirii anuale a reprezentanților conducerii celor trei episcopate, ce s-a desfășurat în Franța, la Marsilia, cei 50 de participanți au discutat teme din agenda apropiatului Sinod dedicat familiei, cu desfășurare în luna octombrie și cu obiectivul de a îmbogăți reflecția privitoare la fundamentele biblice și teologice ale căsătoriei și familiei și de a focaliza atenția asupra chestiunilor aflate în centrul dezbaterii privitoare la acestea.
Sensul cuvintelor lui Isus despre divorț
Prima parte a zilei a fost dedicată interpretării biblice din perspectivă catolică a cuvintelor lui Isus despre divorț: s-a discutat despre sensul intrinsec al acestor cuvinte și în contextul mai amplu al vestirii Împărăției lui Dumnezeu și a Tradiției Bisericii, în lumina Constituției conciliare "Verbum Dei", potrivit căreia înțelegerea creștină a Tradiției se dezvoltă în istorie pe baza discernământului din partea credincioșilor a realităților spirituale și prin învățătura Magisteriului.
Dialogul dintre teologie și științele despre om
Cea de-a doua parte a întâlnirii a fost dedicată reflecției asupra teologiei iubirii și, în mod special, asupra sexualității ca limbaj al iubirii și ca dar prețios de la Dumnezeu. S-a evidențiat faptul că această teologie se află în așteptarea unor noi propuneri rod al unui dialog mai intens dintre teologia morală tradițională și cele mai importante contribuții din partea antropologiei contemporane și a științelor despre om.
Provocările pastorației familiei în zilele noastre
În ultima parte a întâlnirii de lucru a episcopilor din Franța, Germania și Elveția, participanții s-au oprit asupra dificultăților tot mai mari cu care se confruntă omul în parcursul de construire responsabilă a propriei vieți, în contextul pluralist complex al societății contemporane, edificare devenită tot mai dificilă din cauza abandonării valorilor tradiționale și a intensificării importanței și a impactului reprezentat de proiectele personale și de hotărârile luate în baza propriei conștiințe. S-a evidențiat importanța și efectul avut de acești factori asupra înțelegerii morale a vieții și provocările pe care le reprezintă în zilele noastre pentru pastorației familiei și căsătoriei.
Prezentările și dezbaterile au reliefat diferite sensibilități, însă au pus în lumină faptul că dezbaterea teologică despre viitorul căsătoriei și al familiei este necesară și promițătoare.