(Duminica Slăbănogului)
În ebraică, numele scăldătoarei din evanghelia de astăzi înseamnă "Casa Milostivirii", menită să fie un loc în care îndurarea lui Dumnezeu atinge suferințele și bolile umanității rănite de păcatul strămoșesc, un spațiu în care Îngerul Domnului aduce un dram de Paradis ce să aline prea multele lacrimi ale obrajilor noștri, un colț de Rai menit să ne învețe și pe noi căile Milostivirii. Oamenii în schimb pervertesc sensul scăldatoarei în exact opusul semnificației ei spirituale, totul fiind transformat într-un nemilos concurs. Ne putem imagina privirile avide ale celor care căutau cu disperare să prindă cea mai mică unduire a apei pentru a fi siguri că sunt primii și în fond singurii care beneficiază de vindecare. Cel din dreapta sau din stânga, cel mai slab sau neajutorat nu mai contează câtuși de puțin. Singurul care se vindecă este cel care reușește să-i blocheze pe ceilalți și să intre el primul. Altfel spus, cel mai tare dintre cei slabi. Așa se face că omul nostru așteaptă ani buni de zile fără nici o șansă de reușită.
De câte ori nu transformăm și noi religia și viața spirituală, chiar pe Dumnezeu câteodată, în același fel, într-o piscină privată? Contaminați de lumea în care trăim, în sufletele noastre se strecoară cu ușurință inumane reguli, în care contează doar binele meu, fericirea mea, și de ce nu, mântuirea mea.
Isus intră într-o astfel de realitate pentru a ne învăța din nou regulile Raiului. Bolnavul din evanghelie este înconjurat de o mulțime de semeni și totuși de nici un om. O spune el însuși lui Isus, transformând cuvintele în rugăciune: "Doamne, nu am om..." Într-o astfel de lume, în care omul nu mai este om pentru semenii lui, Dumnezeu vine și se face om în locul nostru. Mântuitorul devine îngerul ce tulbură apele nu doar pentru unii, ci pentru toți cei bolnavi și năpăstuiți.
Să ne deschidem deci sufletele înspre școală iubirii pentru a învăța regulile Raiului. Fiecare picătură de apă nouă ce se va vărsa din sufletele noastre în această lume, o va impregna tot mai mult cu acel ocean de vindecare și îndurare numit Împărăția Cerurilor.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 5,1-15
În zilele acelea era o sărbătoare a iudeilor şi Isus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Isus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Isus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Isus este Cel ce l-a făcut sănătos.
