Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Rugăciune în fața Crucii lui Cristos

 
Rugăciune în fața Crucii lui Cristos
  • 29 Apr 2016
  • 5106

În Vinerea Mare, după săvrșirea Căii Crucii la Coloseum, papa Francisc nu a ținut o predică ci numai o rugăciune spre Crucea lui Cristos, sau mai bine zis, o secvență de invocații spre Sfânta Cruce, în care a condensat tot răul și tot binele omului de astăzi. Simbol al iubirii divine dar și al nedreptății umane, icoană a jertfei supreme din iubire dar și a egoismului extrem din nechibzuință: iată ce este, pe scurt, lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Cristos.

Invocațiile Sfântului Părinte:

O, Cruce a lui Cristos, simbol al iubirii divine și al nedreptății umane, icoană a jertfei supreme din iubire și a egoismului extrem din ignoranță, instrument de moarte și cale de înviere, semn al ascultării și emblemă a trădării, spânzurătoare a persecuției și steag al victoriei.


O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în mâinile surorilor și fraților noștri uciși, arși de vii sau decapitați de spadele barbare și de tăcerea mișelească.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în privirile copiilor, femeilor și oamenilor epuizați și înfricoșați care fug de războaie și violențe și nu găsesc decât moartea și alți Pilați care se spală pe mâini.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în învățătorii legii și nu ai spiritului, ai morții și nu ai vieții, care în loc să învețe milostivirea și viața, amenință cu pedeapsă și moarte și condamnă dreptul.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în slujitorii infideli ai altarului care în loc să se dezbrace de propriile ambiții deșarte, îi dezbracă și pe cei nevinovați de demnitatea lor.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în inimile împietrite ale celor ce foarte ușor îi judecă pe alții, inimi gata să condamne chiar și la lapidare, fără să se uite niciodată la propria vină și la propriile păcate.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în fundamentalisme și în terorismul adepților unei religii care profanează numele lui Dumnezeu și îl folosesc pentru a-și justifica nemaiauzitele lor violențe.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei care vor să te îndepărteze din locurile publice și să te excludă din viața publică, în numele unui păgânism laicist sau chiar în numele egalității pe care tu ne-ai învățat-o.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei puternici și în vânzătorii de arme care alimentează focarele de război cu sângele nevinovat al fraților noștri și le dau de mâncare fiilor o pâine însângerată.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în trădătorii care pentru 30 de dinari dau la moarte pe oricine.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în tâlharii și corupții care în loc să apere binele comun  și etica, se vând comerțului mizerabil al imoralității.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în nechibzuiții care construiesc hambare pentru a-și conserva comorile muritoare, lăsându-l pe Lazăr să moară de foame la ușile lor.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în distrugătorii casei noastre comune care cu egoism distrug viitorul generațiilor următoare.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în bătrânii abandonați de familiile lor, în oamenii cu dezabilități și în copiii subnutriți și eliminați de societatea noastră egoistă și ipocrită.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în Marea Mediterană și în Marea Egee devenite un cimitir nesătul, imagine a conștiinței noastre insensibile și narcotizate.

O, Cruce a lui Cristos, imagine a iubirii fără limite și cale de Înviere, te vedem încă și astăzi în persoanele bune și drepte care fac binele fără a căuta aplauze sau admirația celorlalți.

O, Cruce a lui Cristos, încă te vedem în slujitorii credincioșii și umili care iluminează întunericul vieții noastre ca o candelă care se arde fără de plată pentru a ilumina viața celor din urmă.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în privirile persoanelor consacrate, buni samariteni, care abandonează totul pentru a bandaja, în tăcere evanghelică, rănile sărăciei și nedreptății.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei milostivi, care găsesc în milostivire expresia dreptății și credinței.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în persoanele simple care zilnic trăiesc  cu bucurie credința lor și observanța filială a poruncilor.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei care se pocăiesc și știu, din adâncul mizeriei păcatelor proprii, să strige: Doamne adu-ți aminte de mine în Împărăția Ta.

O, Cruce a lui Cristos, încă te vedem în fericiții și sfinții care știu să treacă prin întunericul nopții credinței fără a-și pierde credința în tine și fără a pretinde să înțeleagă tăcerea ta misterioasă.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în familiile care trăiesc cu credință și fecunditate vocația lor matrimonială.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în voluntarii care îi ajută cu generozitate pe cei nevoiași și bătuți.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei persecutați pentru credința lor și care, în suferință, continuă să dea o mărturie autentică despre Isus și Evanghelie.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei visători care trăiesc cu inimă de copil și care lucrează în fiecare zi pentru a face lumea un loc mai bun, mai uman și mai drept.

În tine, Sfântă Cruce, îl vedem pe Dumnezeu care iubește până la sfârșit și vedem ura  care stăpânește și orbește inima și mintea celor care preferă întunericul în locul luminii.

O, Cruce a lui Cristos, Arcă a lui Noe care a salvat omenirea de potopul păcatului, mântuiește-ne de rău! O, Scaun al lui David și pecete a Legământului divin și etern, deșteaptă-ne din ispite și vanitate! O, strigăt de iubire, trezește în noi voia lui Dumnezeu, a binelui și a luminii.

O, Cruce a lui Cristos, învață-ne că răsăritul soarelui este mai tare decât întunericul nopții. O, Cruce a lui Cristos, învață-ne că aparenta victorie a răului se risipește în fața mormântului gol și în fața siguranței Învierii și a iubirii lui Dumnezeu, pe care nimic nu o poate învinge, întuneca sau slăbi. Amin!

(rv – I. Ursuleac)



Sursa:ro.radiovaticana.va