Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Pelerinajul și intrarea credincioșilor prin Poarta Sfântă a Catedralei Blajului

 
FOTO: Pelerinajul și intrarea credincioșilor prin Poarta Sfântă a Catedralei Blajului
  • 03 Apr 2016
  • 4420

„Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit” (Evrei 4,16)

Credincioșii greco-catolici din parohiile Blaj – Izvoare, Căpâlna de Jos, Șona, Galtiu, Sanmiclăuș și Cetea împreună cu păstorii lor Pr. Lucian Moșneag, Pr. Zaharie Pintea, Pr. Radu Stejar și Pr. Gheorghe Moga, în contextul celebrării „Anului Milostivirii lui Dumnezeu” în Biserica Catolică și a drumului Postului Mare din acest an, au organizat duminică, 3 aprilie 2016, un pelerinaj la Blaj.

(ALBUM FOTO)

După ce pe 12 decembrie 2015, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan Arhiepiscopul și Mitropolitul nostru împreună cu Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, având alături un număr impresionant de preoți, au deschis Porțile Sfinte în Arhieparhia noastră, acum a sosit și rândul credincioșilor să intre prin poarta sfântă pentru a lua milă și har de la Domnul îndurărilor. Pentru un asemenea eveniment, plin de încărcătură spirituală, nu se putea găsi o perioadă mai potrivită decât cea a Postului Mare, care prin excelență este un timp de pocăință, de convertire, de ispășire până la îngroparea și invierea împreună cu Cristos și nici o duminică mai nimerită decât cea a Crucii, în care însuși Fiul și icoana milostivirii Tatălui ne invită „Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Evenimentul a debutat cu o procesiune, din care n-au lipsit crucea, praporii și un frumos număr de credincioși, dinspre Castelul Mitropolitan până în fața Catedralei Sfânta Treime unde pelerinii au fost întâmpinați de Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, de Pr. Ioan Fărcaș, vicar mitropolitan și Protopop al Blajului oficiindu-se ritualul Deschiderii Porții Sfinte și intrarea credincioșilor. A urmat Sfânta Liturghie prezidată de Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian Pop la care, ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu pentru atâta îndurare, răspunsurile au fost date de credincioșii din Galtiu, Blaj – Izvoare, Șona și Cetea, culminând cu pricesnele specifice perioadei pe care o trăim, interpretate de Veta Biriș, credincioasă a parohiei Căpâlna de Jos.

 

Pr. Zaharie Pintea