Ajunge la 2,5 milioane de dolari, echivalentul ajutoarelor alocate Bisericilor din Europa Centrală și de Est de Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite ale Americii. Într-o notă de presă a Sub-comisiei episcopale americane pentru ajutorarea Bisericii europene se subliniază că inițiativa urmărește să susțină programe sociale de promovare a tinerilor și proiectele de evanghelizare, acordând o atenție specială celor destinate pastorației familiei în țările din regiunea de influență a fostei Uniuni Sovietice.
”Încă de la prăbușirea fostei Uniuni Sovietice”, a explicat arhiepiscopul de Chicago, mons. Blase Cupich, președintele Sub-comisiei amintite, ”țările membre au trebuit să lupte pentru a-și crea fiecare un spațiu de rugăciune și creștere spirituală”. De aceea, a continuat prelatul american, ”sprijinirea necesităților pastorale din aceste țări reprezintă o adevărată provocare”, cu toate că proiectele susținute de episcopatul american nu vor reuși să rezolve decât ”probleme mai mari”.
Printre proiectele care urmează să primească finanțare se numără și cel prezentat de asociația ungară ”Te-Te”. Ancorată în dieceza de Szombathely, aceasta se ocupă de reglementarea natură a natalității în familie și de sănătatea ginecologică a mamelor, oferind soluții naturale problemelor de infertilitate.
Un alt proiect care va primi sprijinul Bisericii Catolice din Statele Unite ale Americii este cel înaintat de călugărițele albertine din Irkutsk, în orientul extrem al Rusiei. Proiectul vizează construirea unei creșe de copii pentru a veni în întâmpinarea necesităților prin care trec familiile afectate de probleme economice și sociale. Acest proiect se adaugă la efortul depus până acum la cantina socială a călugărițelor, care oferă deja 50 de mese calde în fiecare zi pentru minorii din oraș, contribuind la creșterea lor nu doar pe plan fizic dar și spiritual.
De obicei fondurile alocate de Sub-comisia episcopatului american sunt colectate cu ocazia Postului Mare. Pentru 2016, prin urmare, campania de strângere de fonduri începe la 10 februarie, Miercurea Cenușii, zi de post și abstinență în care Biserica Catolică pășește pragul Postului Mare.