7. Iconostasul
Percepția imediată, comună am putea spune, este aceea a unei separări. Iconostasul apare la o primă vedere ca un zid de icoane ce îi separă pe credincioși de spațiul sacru al altarului. Chiar dacă originile îl situează ca o continuare a logicii Templului, ce delimitează diverse momente și categorii în celebrarea cultului divin, funcția spirituală a iconostasului este mai degrabă aceea de a facilita accesul la tainele cerului, decât de a separa. Am putea spune că e un fel de fereastră ce ne ajută să vedem ceea ce nu reușim să percepem cu ochii trupești. Toți sfinții și misticii ne spun, de exemplu, că în timpul celebrării liturgice nu suntem singuri: Isus este cu noi, împreună cu Maica Sa, sfinții și îngerii ne însoțesc, susținând celebrarea noastră. Este exact ceea ce ne prezintă iconostasul: o comuniune a sfinților, un banchet la care suntem invitați împreună cu tot Cerul.
Ne putem simți pe undeva, la fel ca în primele versete din Evanghelia după Matei, ascultând genealogia lui Isus: o serie de neamuri și de persoane ce se succed de-a lungul timpului conducându-ne înspre Fiul lui Dumnezeu. Pe iconostas admirăm chipurile profeților, ale apostolilor, ale sfinților din toate timpurile ce creează o genealogie spirituală din care facem parte și noi. Înțelegem astfel sensul existenței noastre, ca și parte a acestei istorii pătrunsă de prezența vivificantă, continuă, a Fiului lui Dumnezeu, mort și înviat din iubire pentru noi.
Toată această istorie ne conduce înspre partea superioară a iconostasului, dominat de Crucea Mântuitorului, ce zdrobește capul șarpelui din vechime. Aceasta face legătura dintre iconostas și bolta bisericii, simbol al Cerului și al Împărăției lui Dumnezeu. În mod simbolic așadar, iconostasul înglobează istoria personală a fiecăruia dintre noi, inclusiv părțile mai puțin frumoase, adică cele însemnate de căderile noastre în fața celui rău. Întreaga noastră viață este astfel înălțată înspre Crucea dătătoare de viață, unde, eliberată de puterea șarpelui, existența umană se deschide înspre realitatea Cerului, destinația noastră finală.
Celebrând Sfânta Liturghie în fața Iconostasului, ne aducem aminte cu și mai multă tărie de adevărata noastră identitate, aceea de fii ai lui Dumnezeu, păcătoși dar iertați, parte a minunatului plan de mântuire al Tatălui nostru Ceresc!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
