Vinerea a 6-a din post. Săptămână Floriilor,
Vineri seara (sâmbătă), 22 (23) aprilie 2016.
Sfântul mare mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (+303).
Indicații tipiconale:
Atunci când sărbătoarea Sfântului mare mucenic Gheorghe cade în Sâmbăta Floriilor, sau Sâmbăta lui Lazăr, Vineri seara se celebrează Liturghia Înaintesfințitelor, undindu-se Stihirile Triodului cu cele ale Mineiului, după cum urmează:
Se pune Stihirile la Doamne, strigat-am… pe 10, Stihira din Triod de 2 ori, apoi 5 ale lui Lazăr, și 3 ale Sfântului Gheorghe. Mărire… a Sfântului, Și acum…, din Triod.
Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 8, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
Stihira zilei, din Triod, pe vers 8 (de două ori).
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Săvârşind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfântă Săptămâna Patimii Tale, Iubitorule de oameni, ca să preamărim în ea măririle Tale, şi nespusă orânduirea Ta cea pentru noi, cu un cuget cântând: Doamne, mărire Ţie (de două ori).
Apoi se cântă cinci stihiri ale Sfântului Lazăr, versul 6, propriu-zis.
Stih: Din adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Doamne, vrând să vezi mormântul lui Lazăr, Cel ce aveai a Te sălăşlui în mormânt de bunăvoie, ai întrebat: Unde l-aţi pus pe el? Şi aflând ceea ce nu era să nu ştii, ai strigat pe cel ce-1 iubeai: Lazăre, vino afară! Şi a ascultat cel fără suflare, pe Cel ce i-a dat suflare, pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Doamne, venit-ai la mormântul lui Lazăr cel mort de patru zile, şi, vărsând lacrimi peste prietenul Tău, l-ai sculat, Spicule al vieţii. Pentru că moartea fiind legată cu glasul Tău, înfăşurăturile lui s-au dezlegat ca şi cu mâinile. Atunci s-a umplut de bucurie mulţimea ucenicilor, şi s-a săvârşit de către toţi o cântare: Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Doamne, glasul Tău a stricat împărăţiile iadului, şi cuvântul puterii Tale a ridicat din mormânt pe cel mort de patru zile; şi s-a făcut Lazăr început al mântuitoarei învieri celei de a doua. Toate sunt cu putinţă Ţie, Stăpâne, Împăratului tuturor; dăruieşte robilor Tăi curăţire şi mare milă.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Doamne, vrând să încredinţezi pe ucenicii Tăi de învierea Ta cea din morţi, ai venit la mormântul lui Lazăr, şi strigându-1 Tu, iadul s-a prădat şi a slobozit pe mortul cel de patru zile, care a strigat Ţie: Bine eşti cuvântat, Doamne, mărire Ţie.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Doamne, luând pe ucenicii Tăi, ai venit în Betania, să scoli pe Lazăr; şi, lăcrimând pentru dânsul după legea firii omeneşti, ca un Dumnezeu l-ai ridicat, fiind mort de patru zile, şi el a strigat Ţie, Mântuitorule: Binecuvântate Doamne, mărire Ţie.
Apoi, 3 stihiri din Minei, ale Sfântului Gheorghe, vers 4.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Ca pe un viteaz între mucenici, purtătorule de chinuri Gheorghe, adunându-ne astăzi te lăudăm pe tine. Căci călătoria ai săvârșit, credința ai păzit și ai luat de la Dumnezeu cununa biruinței tale. Pe Care roagă-L să mântuiască din stricăciune și din primejdii pe cei ce săvârșesc cu credință pururi cinstită pomenirea ta.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Împreună cu Mântuitorul ai pătimit, și cu moartea urmând de bună voie morții Lui, mărite, împreună cu El împărățești preastrălucit cu porfiră de sânge luminat fiind îmbrăcat, și cu sceptrul chinurilor tale înfrumusețat, și cu cunună de biruință împodobit, în veci nesfârșiți, mare mucenice Gheorghe.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Ca pe o stea mult luminoasă, ca pe un soare strălucitor în văzduh te știm pe tine. Ca pe un mărgăritar de mult preț, ca pe o piatră strălucitoare, ca pe un fiu al zilei, ca pe un viteaz între mucenici, și ca pe un apărător credincioșilor în primejdii te lăudăm, săvârșind pomenirea ta, purtătorule de biruință Gheorghe.
Mărire…, vers 6.
După vrednicia numelui ai viețuit, ostașule Gheorghe, că luând pe umeri Crucea lui Hristos, bine ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelăciunea cea diavolească; și credința idolilor cea spinoasă dezrădăcinând-o, ai sădit vița dreptei credințe. Drept aceea izvorăști vindecări credincioșilor din toată lumea, și te-ai arătat drept lucrător al Treimii. Ne rugăm ție, roagă-te pentru pacea lumii și pentru mântuirea sufletelor noastre.
Și acum..., vers 8.
Săvârşind patruzeci de zile cele de suflet folositoare, să strigăm: Bucură-te cetate Betanie, patria lui Lazăr; bucuraţi-vă Marta şi Maria, surorile lui, că mâine vine Cristos să învieze cu cuvântul pe fratele vostru cel mort; al cărui glas, auzindu-L amarnicul şi nesăţiosul iad, cutremurându-se de frică şi suspinând foarte tare, va slobozi pe Lazăr legat cu înfăşurăturile. De a cărui minune mirându-se mulţimea iudeilor va întâmpina pe Domnul cu ramuri şi cu stâlpări, şi se vor arăta lăudând pruncii pe Acesta, pe Care îl pizmuiesc părinţii: Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel.
Terminându-se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luăm aminte.
Se cântă prohimenul zilei, vers 4:
C.: Ajutorul nostru este în numele Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pământul (Ps. 123,8).
Stih: De n-ar fi fost Domnul cu noi, să spună Israel (Ps. 123,1).
Ajutorul nostru este în numele Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pământul.
D.: Înţelepciune.
C.: De la Facere (49,33 şi 50,1-26), citire.
D.: Să luăm aminte.
Sfârşind Iacov poruncile sale, pe care le-a dat feciorilor săi, şi întinzându-şi picioarele sale în pat, şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la poporul său. Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. După ce s-au împlinit patruzeci de zile, că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare, l-au plâns egiptenii şaptezeci de zile. Iar dacă au trecut zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: «De am aflat bunăvoinţă în ochii voştri, ziceţi lui Faraon aşa: Tatăl meu m-a jurat şi a zis: iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe tatăl meu şi să mă întorc». Şi i s-au spus lui Faraon cuvintele Iui Iosif, iar Faraon a răspuns: «Du-te şi îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el!». Deci, s-a dus Iosif să îngroape pe tatăl său şi au mers împreună cu el toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui şi toţi bătrânii din ţara Egiptului şi toată casa lui Iosif şi fraţii lui şi toată casa tatălui său şi neamul lui. Numai copiii lor şi oile şi vitele lor le-au lăsat în ţara Goşen. Au plecat de asemenea cu el căruţe şi călăreţi, şi s-a făcut tabăra mare foarte. Şi ajungând ei la Aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile. Văzând cananeenii, locuitorii ţinutului aceluia, plângerea de la Aria Atad, au zis: «Mare e plângerea aceasta la egipteni». De aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan. Aşa au făcut fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el: l-au dus fiii lui în pământul Cannaan şi l-au îngropat în peştera din ţarină Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu ţarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare. Apoi Iosif, după îngroparea tatălui, s-a întors în Egipt şi el, şi fraţii lui şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea tatălui său. Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis: «Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut?». Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună: «Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis: «Aşa să spuneţi lui Iosif: iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău». Şi a plâns Iosif când i s-au spus acestea. Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: «Iată, noi suntem robii tăi». Iar Iosif le-a zis: Nu vă temeţi! Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros. Deci nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri». Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit de la inimă. Apoi a locuit Iosif în Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani. Şi a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Maehir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui Iosif. În cele din urmă a zis Iosif către fraţii săi: «Iată, am să mor. Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul părinţilor noştri S-a jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov». La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israel, zicând: «Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici». Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pământul Egiptului.
Se cântă al doilea prohimen, vers 4:
C.: Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se vor clătina în veac (Ps. 124,1ab).
Stih: Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor (Ps. 124,3a).
Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se vor clătina în veac
În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas înalt, făcând cruce cu lumânarea:
Înţelepciune. Drepţi!
Şi întorcându-se spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:
Lumina lui Cristos luminează tuturor!
Apoi, spune:
Înţelepciune.
Citeţul: De la Pilde (31,8-31), citire:
Preotul: Să luăm aminte.
Fiul meu, deschide gura ta pentru cel mut, şi pentru pricina tuturor părăsiţilor. Deschide gura ta, judecă drept, şi fă dreptate celui sărac şi năpăstuit. Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voioasă cu mâna sa. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător, care de departe aduce hrana ei. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit. N-are teamă de cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii. Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vison şi de porfiră. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrâni ţării. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor. Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze, ea nu mănâncă. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă: «Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!». Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată! Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.
Dacă ne se celebrează Liturghia Înaintesfințetelor, atunci, seara, se celebrează doar Vecernia, unindu-se cântările indicate în triod (ale Dreptului Lazăr), cu cele din Minei (ale Sfântului Gheorghe).
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș
