Doi tineri nevăzători din Botoşani impresionează prin ambiţia şi talentul lor. Eusebiu Toma şi Emanuel Dumitraş sunt consideraţi adevărate fenomene: deşi orbi, cântă bine la mai multe instrumente şi au, la nici 20 de ani, un palmares de invidiat la concursurile naţionale de profil.
Eusebiu Toma (18 ani) şi Emanuel Dumitraş (19 ani) sunt doi tineri din Botoşani îndrăgostiţi de muzică. Le place să asculte aproape orice şi mai ales să interpreteze. De multe ori se întâlnesc la profesorul Florin Vecliuc, un instrumentist cunoscut în oraş, şi încep să cânte. Se acompaniază unul pe celălalt, Sebi la orgă, iar Emi la chitară. În spatele notelor care curg fără greşeală se ascunde o poveste despre ambiţie, talent şi dăruire. Şi asta fiindcă cei doi instrumentişti sunt orbi. Cântă perfect după partituri nevăzute, cunosc notele din auzite şi memorează cu o ambiţie fantastică game, armonii şi portative pline. „Nu au văzut niciodată un Si sau un Do, dar cu siguranţă ştiu să-l execute perfect“, spune profesorul Florin Vecliuc.
Nevăzătorul care ştie opt instrumente
Eusebiu Toma are 18 ani şi nu vede. Lumea lui este o lume a simţurilor tactile şi a auzului. S-a născut aşa, dar nu a încetat să se comporte ca un om obişnuit. Din contră, vrea să demonstreze că există talent şi în spatele întunecimii. „Pentru mine este un exemplu. Este mai preocupat şi mai talentat decât un instrumentist care vede. Ambiţia lui nu are margini. El nu se plânge că nu poate, că nu vede. Găseşte soluţii alternative, de multe ori fără să ceară ajutorul. Este propriul lui stăpân. Al lui şi al instrumentelor la care cântă“, spune profesorul Vecliuc.
Într-adevăr, Eusebiu este un om-orchestră: cântă la opt instrumente muzicale. A început cu orga, apoi a continuat cu fluierul în clasa a V-a. Au urmat clarinetul, ocarina, cavalul, fluiere îngemănate, saxofonul şi, mai nou, cimpoiul. Nu a făcut un liceu de arte, frecventează doar câteva ore pe săptămână cursurile de la Palatul Copiilor pentru instrumente de suflat ale profesorului Ioan Enciu sau pentru clape la Şcoala Populară de Arte, cu Florin Vecliuc. „Eu învăţ la şcoala-internat de la Târgu Frumos pentru persoane cu deficienţe de vedere şi nu pot să studiez în timpul săptămânii. Apuc să studiez doar în weekend“, spune Eusebiu.
Premiu după premiu
Eusebiu este un adevărat virtuoz. „Este ceva miraculos. Nu apucă să studieze mult, dar învaţă repede, uluitor de repede, fără prea multe explicaţii. A câştiga o mulţime de premii la diferite concursuri din ţară, naţionale şi internaţionale. De la mai toate concursurile din ţară, nu se întoarce fără trofeu, locul I sau măcar premiul al II-lea. Cred că are aproape 100 de premii“, spune profesorul Veclicu. Eusebiu, nevăzător care uimeşte la majoritatea concursurilor de muzică intrumentală, este însă modest, nici măcar nu contabilizează premiile. „Eu nu cânt pentru premii, cânt de plăcere. Nu le trec la răboj. Nu ştiu câte sunt. Printre cele mai importante sunt locul I la «Dobroge, mândră grădină», un festival internaţional din 2014, şi la «Mugurelul», în 2013. Am luat aceste premii cu instrumente de suflat în special. La toate acestea se adaugă premiile la concursurile de muzică pentru nevăzători, ultimul a fost la Cluj, anul trecut şi s-a numit «Miraje»“, precizează artistul.
Primul instrument la care a cântat Eusebiu este orga. Practic din joacă, părinţii lui au descoperit că are talent la muzică. „Am început la vârsta de 8-9 ani. Mi-a adus un verişor o orgă de jucarie, de ziua meu, şi am început să mă joc cu ea. Părinţii au observat că îmi place să cânt. Am vorbit cu domul profesor Paladi Laurenţiu, care a descoperit că pot să ajung mai departe“, precizează Eusebiu.
La 18 ani, tânărul nevăzător este deja un instrumentist respectat la Botoşani. Marea sa iubire este folk-ul, însă şi îşi doreşte să facă o trupă cu un alt nevăzător din Bacău. „Eu la şcoală am o trupă folk numită «Floare de Colţ». Am făcut planuri cu un coleg din Bacău să facem o trupă. Oricum, muzica este viaţa mea şi vreau să fac tot ce se poate să studiez. Îmi place folk-ul, dar cânt şi muzică populară, valsuri, aproape orice“, spune tânărul. Interesantă este memoria acestuia. Eusebiu cântă pe note, dar nu vede ce scrie pe un portativ. „Eusebiu memorează, notele, partiturile, armoniile, tot. Eu le spun şi el le memorează. Este fantastic. Aici se cântă doar pe note“, mai spune Vecliuc.
„Muzica venea de la sine“
Partenerul de studiu al lui Eusebiu este un al tânăr nevăzător din Botoşani. Se numeşte Emanuel Dumitraş, are 19 ani şi studiază împreună cu Sebi, orga la clasa profesorului Vecliuc. Şi el are o reputaţie de instrumentist extrem de talentat. Ştie să cânte la orgă, chitară, acordeon şi are pe deasupra şi o voce de invidiat. „Cognitiv este foarte bine dotat, parcă are o ureche în plus. Şi o voce foarte bună“, spune profesorul Vecliuc. Emanuel nu studiază muzica în adevăratul sens al cuvântului decât de cinci ani. A fost descoperit cântând la diferite evenimente la voce şi chitară. A învăţat singur. „Nu m-a învăţat nimeni până pe la 14-15 ani. Pur şi simplu muzica venea de la sine. Îmi plăcea foarte mult să cânt cu chitara. Auzeam partiturile, notele, le memoram, după care puteam improviza. Apoi, de la 14 ani am început să primesc lecţii de orgă şi acordeon“, spune Emanuel.
Cântă la nunţi ca să facă rost de bani
Dacă de talent nu duce lipsă, Emanuel Dumitraş stă prost cu banii. Nu a reuşit să aibă un instrument al său decât la 15 ani: „Abia atunci au reuşit părinţii să strângă bani pentru o orgă“. Pentru a se descurca cu banii, de multe ori instrumentistul nevăzător îşi foloseşte talentul la diferite evenimente, contracost. Merge la botez, nunţi sau baluri ale bobocilor. Visul său, ca şi al lui Sebi, este să cânte şi să-şi arate talentul, eventual să întemeieze o trupă.
La fel ca Eusebiu, nu vede notele, doar le aude, le memorează şi apoi „se joacă“ cu ele. Este pasionat de muzica lui Pavel Stratan. „Îmi place foarte mult să cânt la chitară şi cu vocea exact ca Pavel Stratan. Stau de multe ori şi îi cânt melodiile“, spune Emanuel. Totodată, tânărul nevăzător mai spune că cel mai mult îi place să cânte noaptea. „Este multă linişte“, eplică el, adăugând că nu de puţine ori îl prind zorii cu chitara în mână.
