(Duminica Vindecării celor doi orbi)
Ca și în evanghelia de duminica trecută, vindecările de astăzi au loc în casă. Loc prin excelență al relațiilor de familie, spațiu în care ne regăsim fii și frați între noi, casa simbolizează Biserica. În ea intrăm și noi de atâtea ori pentru a-l căuta pe Isus, pentru a ne reînnoi identitatea de fii ai lui Dumnezeu, terfelită pe căile întortocheate ale acestei lumi, pentru a cere iertare și vindecare. Dinamica spirituală a urmării lui Cristos, descoperită nouă pas cu pas în evangheliile duminicilor de după Rusalii, este astfel îmbogățită astăzi cu această dimensiune a comuniunii, esențială ucenicilor lui Isus. Iubirea de Dumnezeu și cea de aproapele ni se arată încă o dată ca făcând parte din esențiala și cea mai mare dintre porunci. Intrând în Biserică suntem eliberați de orbirea ce ne facea să îi percepem ca dușmani și concurenți pe cei din jur. Fiul lui Dumnezeu ne vindecă și ne dăruiește lumina sa în care ne descoperim astfel fii și fiice la fel ca Fiul, împreună frați și surori în Cristos.
Dacă am contemplat în ultimele trei dumineci puterea și autoritatea cuvântului Mântuitorului în momentul vindecării slugii sutașului sau în porunca adresată demonilor din ținutul Gherghesenilor ori cu ocazia vindecării paraliticului, astăzi vedem puterea atingerii lui Cristos. Isus atinge ochii celor doi orbi și aceștia își recapătă vederea. Puterea atingerii o simțim și noi în darurile fără de preț lăsate nouă de Fiul lui Dumnezeu, sacramentele. În ele suntem atinși și vindecați și iertați ori de câte ori avem nevoie. Și chiar dacă avem nevoie de ochii credinței pentru a percepe realitatea atingerii, este aceeași mână a Nazarineanului care ne atinge atunci când ne apropiem de un preot, dincolo de orice nevrednicie a slujitorului, pentru care el va avea de dat socoteală lui Cristos. Mărturia unui preot care celebra un exorcism într-una din parohiile din Roma, este relevantă în acest sens. Întinzând mâna înspre cel posedat, a întrebat: “ce vezi?”. Cel rau i-a răspuns cutremurat : “mâna Nazarineanului!”.
Să intrăm întotdeauna cu încredere în casa Tatălui nostru, recunoscându-ne orbi și muți, săraci și slăbănogi în suflet, bogați însă de atingerea Nazarineanului, Maestrul, prietenul și fratele nostru.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 9,27-35
În vremea aceea doi orbi se ţineau după Isus strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Isus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.
