Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Violență împotriva manifestanților pro-famile: guvernul francez va trebui să dea explicații în fața Europei

 
Violență împotriva manifestanților pro-famile: guvernul francez va trebui să dea explicații în fața Europei
  • 30 Apr 2013
  • 4636


De Grégor Puppinck, Directorul European Centre for Law and Justice :

 

Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei a fost sesizat joi, 25 aprilie 2013, printr-o scrisoare care denunță felul în care guvernul francez a gestionat manifestațiile în favoarea familiei, precum și impunitatea de care beneficiază mișcarea feministă ”Femen”.

Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei regrupează  ambasadori din 47 de State membre ale Cosiliului Europei.  Rolul Consiliului este de supraveghere a respectării democrației, a drepturilor omului și a Statului de drept.

Autorul sesizării este  Luca Volontè, deputat Italian, Președinte al grupului PPE din Parlamentul Europei.

Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei va trebui să dea un răspuns detaliat în scris referitor la această chestiune, în cursul săptămânilor următoare. În acest scop, se vor cere explicații Guvernului Francez. Documentul Comitetului are autoritate politică: poate exprima o preocupare, formula recomandări, etc. Interesul acestei proceduri este de a evoca la nivel European situațiile problematice care nu găsesc soluții la nivel național din motive de politică internă, și dacă-i nevoie, se fac presiuni asupra guvernului în cauză.

Această sesizare a fost depusă imediat după seminarul prezidat de deputatul Luca Volontè, despre noile încălcări ale libertății de conștiință, cauzate în Europa de legile căsătoriei, adopțiilor  de către cuplurile homosexuale și a non-discriminării. Intervențiile din cadrul seminarului au denunțat climatul de ostilitate și intoleranță față de creștini, în general și  față de persoane ce apără valorile familiei și morala natural în particular, în Europa.

În cele ce urmează vă facem cunoscut textul sesizării:

”Mișcarea socială care apără familia și drepturile copiilor, prezentă în Franța, mai ales cu ocazia marilor manifestații, este obiectul  unei represiuni crescânde și îngrijorătoare, inadmisibilă din partea unui Stat membru al Consiliului Europei. Această represiune este atestată prin numeroase fotografii, filmări video și mărturii.

Astfel, de exemplu, în timpul manifestațiilor din 24 martie 2013, foarte multe persoane printre care copii mici, femei și persoane în vârstă au fost agresate și împotriva lor s-au folosit gaze și gel lacrimogen, de către forțele de ordine. În mod regulat, trecătorii sunt opriți pe stradă și amendați doar pentru că poartă o insignă cu simbolul mișcării. Există nenumărate mărturii ale persoanelor lovite de poliție. În 19 aprilie, un preot ce încerca să protejeze un tânăr a fost aruncat la pământ, lovit, și dus în arest. În 14 aprilie, 67 de tineri care participau la o veghe pașnică au fost opriți și duși în arest.

În același timp, mișcări violente, precum ”Femen”, își înmulțesc agresiunile împotriva manifestanților și contra lăcașurilor de cult creștine, într-o totală impunitate.

L. Volontè cere Comitetului de Miniștrii să ia măsuri concrete pentru ca Guvernul Francez  să se angajeze să pună capăt acestor violențe, să ancheteze agresiunile realizate de catre ”Femen” și pentru a împiedeca ca astfel de evenimente să  se mai reproducă.”

Sursa: lesalonbeige.blogs.com