La începutul anilor optzeci ai secolului al XIX-lea, un preot din Paris, Abbe Gouyet, a descifrat revelațiile Annei Katharina Emmerick, o călugăriță cu origine germană aparținând ordinului Augustinian, soră ce a purtat stigmatele. Sceptic la început, în cele din urmă preotul a decis să plece în Orientul Mijlociu, având cartea lui Clemens în mână, pentru a vedea locurile unde au avut loc aceste viziuni misterioase. Călătoria sa a început în anul 1881 în Egipt, unde a avut și prima surpriză: locurile pe unde Sfânta Familie ar fi trecut nu doar au existat, ci erau în perfectă concordanță cu cele mărturisite de fericita Anna Emmerick. Coincidențele cele mai izbitoare au fost descoperite la Efes, unul dintre cele mai importante orașe ale lumii antice, unde existau o sumedenie de ruine, unele dintre acestea găsindu-se îngropate aproape în totalitate. Urcat pe muntele denumit Alagad aflat la 17 km distanță de oraș, urmând mărturia fericitei Emmerick, abatele Gouyet a găsit o casă veche complet izolată și o mulțime de pelerini creștini dar și musulmani care venerau acest loc. Fără a mai dispune de mijloace necesare pentru a continua cercetarea, preotul s-a reîntors mai apoi la Paris.
Cercetările în acest caz au fost reluate zece ani mai târziu. Pentru a afla în rezumat evenimentele petrecute putem face referire la un document aparținând autorităților ecleziastice ale locului și anume la un raport scris în anul 1951 dupa încheierea săpăturilor. Conform acestui raport pus la dispoziție de Arhiepiscopul Izmir din Turcia la acea vreme Arhiepiscopul Iosif Descuffi, care avea sub jurisdicție acest teritoriu scrie că în anul 1891, Părintele Poulin, superior al lazaristilor francezi din Turcia, după ce a citit viața Maicii Domnului, după relatările călugăriței Emmerick, încercat de un sentiment de scepticism a decis să verifice aceste locuri. În acesta expediție a fost însoțit de un mic ofițer francez foarte învățat și pios pe nume Francois Young, arheolog, care a preluat conducerea expediției. După mai multe zile de cercetări laborioase în munții din Efes, cu ajutorul instrucțiunilor date de către localnici, au fost surprinși să descopere o mica casă ruinată care a fost deja identificată de către abatele Gouyet în urmă cu zece ani. Acel loc a fost numit de către localnici ,,Panaya Kapuli”, care în limba turcă înseamna ,,Capela Maicii Domnului dar și ,,Meryem Ana Evi” care înseamnă ,,Casa Maicii Domnului nostru”. Membrii expediției știau că întotdeauna în data de 15 august a fiecarui an, credincioșii ortodocși împreună cu ierarhul lor veneau aici pentru a celebra Adormirea Maicii Domnului, ei fiind convinși că aceasta este locul sacru unde a avut loc Adormirea Maicii Domnului.
S-a dovedit faptul că un număr mare de creștini, mai mult de 4000, care au trăit în satele din zonă, au fost descendenți ai vechiului Efes și care la momentul invaziei musulmane s-au refugiat în munte, și și-au păstrat cu fidelitate tradiția. Săpăturile ulterioare au arătat că această clădire ruinată a fost ulterior transformată în capelă cu foarte multe elemente specifice influenței romane, iar noua structură formată din două camere coincid întru totul cu descrierea fericitei Emmerick. Deosebit de interesantă a fost descoperirea unei vetre despre care Fericita vorbea ca fiind în centrul celor două camere. Această vatră a fost demolată, dar din respect, pietrele ce o compuneau au fost depozitate într-o groapă sub altar. Emmerick a subliniat de asemenea că: “Ferestrele casei au fost plasate la o înălțime considerabilă, iar a doua cameră este mai întunecată decât prima.” În fapt, deschiderile casei se situau la o înălțime neobișnuită, aproape trei metri deasupra solului. Trebuie de asemenea menționat faptul că, conform declarațiilor Fericitei, Fecioara Maria ar fi fost stabilită în acest loc de către apostolii care au venit la Efes. Mormântul nu a fost găsit, dar arheologii speră în continuare ca îl vor descoperi și asta pentru că încă nu au epuizat toate posibilitățile. Este remarcabil faptul că la sfârșitul anului 1892, noul Arhiepiscop de Izmir n-a dorit să realizeze numai un loc unde se poate celebra Sfânta Liturghie dar a și redactat un document oficial care să ateste acest loc ca fiind unul recunoscut de Biserică.
Un alt prelat, Episcopul Andrea Policarp Helms, după ce a enumerat cele descoperite, a încheiat lucrarea sa în felul următor: ”Având în vedere omagiul adus cu bună credință cu privire la virtuțile Annei Catherine Emmeric, este important ca acestor revelații să li se ofere credit. Luând act de cele întâmplate și având cartea în mână putem observa ce conformitate există între ruinele găsite și cele spuse de Fericită. Acestea fiind spuse și luate în considerare, înclinăm să credem cu tărie că aceste ruine sunt întradevăr rămășitele casei locuite de Fecioara Maria și astfel este important să ne rugam Acesteia să ne ajute și să facă lumină asupra acestei dileme care afectează nu numai biserica locală cât și lumea creștină.”
De remarcat mai este și faptul că tradiția, spre exemplu Tertulian în scrierile sale, plasează moartea lui Ioan la Efes, dar în acest context Fecioara Maria să nu fi fost alături de acesta? Pentru a îndepărta orice nesiguranță în ceea ce privește acest caz, un mare cercetător islamist, pe nume Louis Massignon, afirmă că Maria nu putea sta la Ierusalim și asta pentru că era considerată mama unui ,,blestemat” în conformitate cu legea, și în același timp nu s-ar fi putut întoarce la Nazaret pentru că ar fi fost afectată de atitudinea celor din sinagoga locală. Prin urmare, exilul la Efes pare a fi cel mai probabil loc unde aceasta ar fi locuit.
Traducere: Orian Remus Anghel
Sursa:www.iltimone.org
