(Duminica Sfintei Cruci)
Contextul evangheliei de astăzi este esențial pentru înțelegerea corectă a textului pe care l-am ascultat. Suntem în Cezareea lui Filip, în momentul în care Petru îl recunoaște în fața tuturor pe Isus ca și Mesia, pronunțând faimoasele cuvinte: “Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Sfântul evanghelist Matei ne relatează o similară recunoaștere din partea Mântuitorului: “tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Dacă ar fi să judecăm după standardele acestei lumi, am putea crede că suntem în fața unui clasic “happy end”. Căile Domnului fiind însă diferite de căile noastre, descoperim doar câteva versete mai incolo o completă răsturnare de situație. Isus încearcă să explice ucenicilor misiunea lui și felul în care împlinirea acesteia trece prin suferință și moarte. Același Petru care părea că a înțeles totul, își permite să îl ia deoparte și să-l mustre: patima și crucea nu au ce să caute în viața Fiului lui Dumnezeu! La fel ca în primul moment, chiar dacă în cu totul alt sens, reacția lui Petru declanșează o intervenție severă a lui Isus: “Înapoia mea Satano”! Versetele imediat următoare reprezintă exact textul evangheliei de astăzi. Înțelegem astfel că discursul despre urmarea lui Cristos și despre cruce sunt un răspuns și o explicație adresată lui Petru, ucenicilor și nouă tuturor. Un fel de GPS spiritual apropo de calea noastră.
Felul în care Mântuitorul ne adresează invitația de a-L urma: “Dacă vrea cineva…” sau “Oricine voiește”, rămâne cu adevărat misterios: Dumnezeu respectă libertatea noastră chiar și atunci când o întoarcem împotriva Lui. În unele imagini mai vechi ce-l reprezintă pe Isus bătând la ușa sufletului nostru, descoperim o ușă fără clanță. Este un mod ingenios de a spune că ușa se poate deschide doar pe dinăuntru. Rămâne la latitudinea noastră să îi deschidem sau să îl lăsăm să aștepte.
Dacă decidem să mergem pe urmele Fiului lui Dumnezeu și ne întrebăm ce înseamnă să ne lepădăm de noi înșine și să ne luăm crucea, putem să ne întoarcem la momentul mustrării lui Petru. Isus nu ne cere să ne anulăm ca persoane, ci să ne lepădăm de acel “sine” care se opune planului salvific. Să renunțăm la acel "sine" care ar vrea să meargă nu în urma Mântuitorului, ci în fața lui. La acel "sine" care e un fel de virus sădit de cel rău în viețile noastre, menit să altereze percepția reală asupra lumii. Eroii din basmele noastre trebuie să meargă pe calea lor fără a se lăsa atrași de fructele frumoase, dar otrăvite ce i-ar lăsa într-o mortiferă amorțeală pe marginea drumului. Se feresc deasemenea de armoniile melodioase ale sirenelor ce i-ar lăsa într-o aparent dulce amnezie. Nici noi nu trebuie să ne lăsăm păcăliți. Isus vrea să ne indice calea sigură înspre casă. Cuvintele dure adresate lui Petru: “Înapoia mea Satano”, dezvăluie originea falselor idei, planuri și viziuni ce luciferic încearcă să ne împingă înspre vechiul și atât de actualul mit al autonomiei față de Cer.
O cale presărată cu nenumarate obstacole se deschide așadar în fața fiecăruia dintre noi. De toate acestea putem scăpa printr-o umilă lepădare de sine, pe urmele Fiului lui Dumnezeu. Cu o singură condiție: să vrem!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 8,34-9,1
Chemând Isus la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
