În ultima cateheză dedicată Constituției conciliare Sacrosanctum Concilium, din cadrul audienței generale de miercuri, 26 august a.c., din Bazilica San Pietro, Papa Leon al XIV-lea s-a oprit asupra "motivelor pentru care Părinții conciliari au dorit să promoveze o reformă a liturghiei". "În acest sens" – a precizat – "este revelatoare cea de-a treia Scrisoare de la Conciliu pe care cardinalul Giovanni Battista Montini, pe atunci arhiepiscop de Milano, a trimis-o, la 28 octombrie 1962, credincioșilor din Biserica sa locală. Liturghia – scria el – este o expresie sinceră atât a divinului, cât și a umanului. Este limbaj. Este, pe de o parte, un mijloc de învățătură divină, pe de altă parte, vocea dialogului cu Dumnezeu. Este clar că ea nu poate renunța la funcția sa didactică și nu poate să nu ofere credinței și pietății posibilitatea de a se exprima cu o inteligibilitate spontană.
"Însuflețit de aceste convingeri" – a continuat pontiful – "viitorul Papă Sfântul Paul al VI-lea afirma că credincioșii nu pot și nu trebuie să mai rămână tăcuți și pasivi. Prezența lor fizică nu se poate împăca cu absența lor spirituală."
Observând evidenta concordanța a acestor declarații cu cele care vor apărea la nr. 48 din Constituția conciliară Sacrosanctum Concilium, Papa Paul scria credincioșilor din Arhidieceza de Milano: "Biserica se preocupă profund ca credincioșii să nu asiste ca niște străini sau spectatori tăcuți la acest mister al credinței, ci ca, înțelegându-l bine prin rituri și rugăciuni, să participe la acțiunea sacră în mod conștient, pios și activ; să fie formați prin Cuvântul lui Dumnezeu; să se hrănească la masa Trupului Domnului; să-I aducă mulțumiri lui Dumnezeu; oferind jertfa fără pată, nu doar prin mâinile preotului, ci împreună cu el, să învețe să se ofere pe ei înșiși și, zi de zi, prin mijlocirea lui Cristos, să fie desăvârșiți în uniunea cu Dumnezeu și între ei". "În aceste cuvinte" – a explicat pontiful – "se percepe o conștientizare reînnoită a valorii liturghiei. Prin acțiunile rituale ale Bisericii, în timp ce se realizează comemorarea operei de mântuire, se oferă posibilitatea de a trăi adevărata relație cu Dumnezeu, intrând în contact cu evenimentul mântuitor. Deoarece gesturile și cuvintele liturghiei sacre sunt decisive pentru realizarea acestei experiențe, participarea credincioșilor nu poate fi pasivă."
Evidențiind că reforma conciliară a pus în centrul atenției ceea ce constituie esența experienței ecleziale, dorind să pună în valoare liturgia ca "sursa principală a acelui schimb divin prin care ni se comunică viața lui Dumnezeu", pontiful a precizat: "Din această convingere a luat naștere necesitatea de a face ca bogăția textelor biblice și a rugăciunilor să fie mai accesibilă tuturor credincioșilor și de a simplifica ordinea celebrării în comparație cu cea prevăzută în cărțile liturgice în vigoare la acea vreme.
Liturghia, fiind o realitate vie, a fost întotdeauna supusă, de-a lungul secolelor, unor evoluții și schimbări. Magisteriul a adaptat formele acesteia la nevoile diferitelor epoci. Nu este deci surprinzător că și Conciliul Vatican II, cu cel mai mare respect pentru patrimoniul tradiției și tocmai pentru a-l face mai accesibil, a considerat necesară o revizuire a cărților liturgice".
Vorbind despre obiectivul "care le stătea la inimă Părinților conciliari, Papa Leon a observat că acesta "este exprimat în mod explicit la nr. 21 din Constituția Sacrosanctum Concilium" în care se spune: "Pentru ca poporul creștin să obțină cu mai multă siguranță harurile abundente pe care le cuprinde Sfânta Liturghie, sfânta Maică Biserică dorește să realizeze o reformă generală și minuțioasă a liturghiei. Aceasta, într-adevăr, constă dintr-o parte imuabilă, deoarece este de instituție divină, și din părți susceptibile schimbării care, de-a lungul timpului, pot sau chiar trebuie să varieze, în cazul în care s-au introdus în ele elemente care nu corespund pe deplin naturii intime a liturghiei însăși, sau dacă aceste părți au devenit nepotrivite. În cadrul acestei reforme, ordinea textelor și a riturilor trebuie organizată astfel încât realitățile sfinte pe care acestea le semnifică să fie exprimate mai clar, iar poporul creștin să poată înțelege mai ușor sensul lor și să poată participa la ele printr-o celebrare deplină, activă și comunitară". Pontiful a notat că, în liturghie, "distincția între elementele divine, imuabile, și elementele umane, care, dimpotrivă, pot suferi diverse modificări, aprobate de Sfânta Ierarhie asistată de Spiritul Sfânt, în funcție de nevoile vremurilor, ale lucrurilor și ale sufletelor, datează din enciclica Mediator Dei a Papei Pius al XII-lea (Acta Apostolicae Sedis 39, 1947, 541-542).
Observând că dorința unei "reforme generale" nu a apărut din senin, "ci s-a manifestat în acțiunea papilor care s-au succedat încă de la începutul secolului al XX-lea, în concordanță cu cerințele Mișcării liturgice", Sfântul Părinte a reliefat: "Afirmația privind necesitatea ca credincioșii să nu asiste la celebrări ca niște străini sau spectatori muți fusese deja preluată din Constituția apostolică Divini Cultus a Papei Pius al XI-lea. În plus, pot fi menționate intervențiile lui Pius al XII-lea privind ordinea riturilor din Săptămâna Mare, pe care le-a repoziționat în orele corespunzătoare evenimentelor pascale, după ce timp de secole fuseseră anticipate în orele dimineții. Nu trebuie uitat nici faptul că Sfântul Ioan al XXIII-lea a considerat necesară o simplificare a rubricilor din Breviar și din Misal, aprobând-o prin documentul sub formă de Motu proprio Rubricarum instructum, din 25 iulie 1960, în care exprima către Conciliul Ecumenic anunțat propunerea principiilor fundamentale pentru o reformă a liturghiei".
Spunând că reforma liturgică promovată de Conciliul Vatican al II-lea se înscrie "în tradiția vie a Bisericii", pontiful nu a ezitat să amintească unele abuzuri care trebuie respinse. "Înțelegerea corectă a reformei liturgice" – a reliefat – "permite, de asemenea, respingerea abuzurilor care au avut loc în anumite sectoare ale Bisericii în perioada postconciliară și care, din păcate, se mai întâmplă uneori și astăzi, prin absolutizarea sau înțelegerea greșită a unora dintre principiile care stăteau chiar la baza reformei".
"În acest sens" – a evidențiat Papa Leon în încheierea catehezei – "merită să reamintim că Constituția conciliară afirmă că acțiunile liturgice nu sunt acțiuni private, ci celebrări ale Bisericii..."
"Prin urmare" – a spus în concluzie – "este responsabilitatea primordială a păstorilor, a episcopilor, dar și a fiecărui preot în parte, să păstreze și să promoveze o liturghie care, respectând normele liturgice, să strălucească prin simplitate nobilă (cf. nr. 34) și să manifeste astfel Biserica una, sfântă, catolică și apostolică. O astfel de liturghie va fi, de asemenea, un mijloc fundamental de evanghelizare, instrumentul harului prin care, așa cum ne învață Conciliul, vom putea învăța să ne oferim pe noi înșine și, prin mijlocirea lui Cristos, vom fi desăvârșiți în unitatea cu Dumnezeu și între noi (cf. nr. 48)."
