Cu titlul "Biserica, pelerină în istorie spre patria cerească", cea de-a opta cateheză a Papei Leon al XIV-lea dedicată Constituției Conciliului Vatican al II-lea despre Biserică – Lumen Gentium – a avut în centru dimensiunea escatologică a Bisericii. "Este vorba de o dimensiune esențială", a spus pontiful, atrăgând atenția asupra faptului că adesea o neglijăm sau o minimalizăm, fiind "prea concentrați pe ceea ce este imediat vizibil".
"Într-adevăr, Biserica își continuă drumul în această istorie pământească, orientându-se mereu spre țelul final, care este patria cerească" – a spus Papa Leon al XIV-lea în cateheza inspirată din capitolul 7 al Cărții Faptele Apostolilor. Adresându-se credincioșilor romani și pelerinilor din toată lumea, reuniți miercuri, 6 mai, în Piața San Pietro, pentru a participa la audiența generală, pontiful a reliefat importanța de a nu pierde din vedere obiectivul final, Împărăția lui Dumnezeu, din cauza concentrării excesive asupra aspectelor mai concrete ale vieții comunității creștine.
Evidențiind că "Biserica trăiește în istorie în slujba venirii Împărăției lui Dumnezeu în lume", pontiful a spus: "Ea vestește tuturor și mereu cuvintele acestei promisiuni, primește un semn al acesteia în celebrarea sacramentelor, în special a Euharistie, și îi pune în practică și experimentează logica în relațiile de iubire și de slujire. Mai mult, ea știe că este locul și mijlocul în care unirea cu Cristos se realizează 'mai strâns' (LG, 48), recunoscând în același timp că mântuirea poate fi dăruită de Dumnezeu în Spiritul Sfânt și în afara hotarelor sale vizibile."
Amintind afirmația Constituției "Lumen gentium" potrivit căreia Biserica este "sacramentul universal al mântuirii" (LG, 48), "adică semn și instrument al acelei plinătăți de viață și de pace promise de Dumnezeu", pontiful a spus: "Aceasta înseamnă că ea nu se identifică perfect cu Împărăția lui Dumnezeu, ci este sămânța și începutul acesteia, deoarece împlinirea va fi dăruită umanității și cosmosului abia la sfârșit. Prin urmare, credincioșii în Cristos pășesc în această istorie pământească, marcată de maturizarea binelui, dar și de nedreptăți și suferințe, fără a fi nici amăgiți, nici disperați; ei trăiesc orientați de promisiunea primită de la Cel care face toate lucrurile noi (cf. Faptele Apostolilor 21,5). De aceea, Biserica își îndeplinește misiunea între acel deja al începutului Împărăției lui Dumnezeu în Isus și acel încă nu al împlinirii promise și așteptate. Păstrătoare a unei speranțe care luminează calea, ea este, de asemenea, învestită cu misiunea de a rosti cuvinte clare pentru a respinge tot ceea ce umilește viața și îi împiedică dezvoltarea și de a lua poziție în favoarea celor săraci, a celor exploatați, a victimelor violenței și războiului și a tuturor celor care suferă, în trup și în spirit (cf. Compendiu de doctrină socială a Bisericii, nr. 159).
Sfântul Părinte a reliefat și o altă trăsătură esențială a Bisericii: cea de păstrătoare "a unei speranțe care luminează calea", ea având de asemenea "misiunea de a rosti cuvinte clare pentru a respinge tot ceea ce înfrânge viața și îi împiedică dezvoltarea". Totodată, pontiful a scos în evidență îndatorirea Bisericii "de a lua poziție în favoarea celor săraci, a celor exploatați, a victimelor violenței și războiului și a tuturor celor care suferă, trupește și sufletește" (cf. Compendiu de doctrină socială a Bisericii, nr. 159).
"Semn și sacrament al Împărăției, Biserica este poporul lui Dumnezeu în pelerinaj pe pământ care, pornind tocmai de la promisiunea finală, citește și interpretează din Evanghelie dinamicile istoriei, denunțând răul în toate formele sale și vestind, prin cuvinte și fapte, mântuirea pe care Cristos dorește să o realizeze pentru întreaga umanitate și Împărăția sa de dreptate, iubire și pace" – a mai spus pontiful, explicând că "Biserica nu se vestește pe sine; dimpotrivă, în ea totul trebuie să trimită spre mântuirea în Cristos".
"În această perspectivă" – a mai spus pontiful – "Biserica este chemată să recunoască cu umilință fragilitatea umană și caracterul trecător al propriilor instituții, care, deși sunt în slujba Împărăției lui Dumnezeu, poartă chipul trecător al acestei lumi (cf. LG, 48). Nicio instituție eclezială nu poate fi absolutizată; dimpotrivă, întrucât ele trăiesc în istorie și în timp, sunt chemate la o convertire continuă, la reînnoirea formelor și la reforma structurilor, la regenerarea continuă a relațiilor, astfel încât să poată corespunde cu adevărat misiunii lor.
Salutându-i pe pelerinii vorbitori ai limbii italiene, pontiful și-a îndreptat gândul către tineri și către cuplurile care s-au căsătorit de curând, amintindu-i totodată pe bolnavi. De asemenea, Sfântul Părinte a evidențiat comemorarea liturgică, în data de 6 mai, a sfântului Dominic Savio, "unul dintre primele roade ale sfințeniei, modelat de harul divin al școlii lui Don Bosco", spunând: "Exemplul său de aderare la Domnul în orice circumstanță să vă ajute, pe fiecare dintre voi, să răspundeți cu generozitate dorințelor de bine pe care Spiritul Sfânt vi le inspiră".
