În fiecare an, celebrarea zilei naționale a României ne transpune într-o stare de sărbătoare. Bucuria care ne cuprinde, indiferent că ne aflăm în țară sau în străinătate, este expresia frumuseții a ceea ce ne unește, dincolo de orice diferențe. Este sentimentul nobil al prețuirii unei moșteniri pe care o primim cu recunoștință, pe care trebuie să o îngrijim cu responsabilitate și să o încredințăm cu speranță generațiilor viitoare.
Se cuvine așadar să onorăm figurile înaintașilor, care, de-a lungul secolelor, s-au jertfit pentru înfăptuirea idealului unității patriei noastre. Între aceștia, Fericitul Cardinal Iuliu Hossu strălucește cu aura sfințeniei, cu aleasă noblețe și demnitate. La Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, înainte de a citi Rezoluția Adunării Naționale, tânărul episcop greco-catolic de Gherla, înfiorat de măreția evenimentului în care vedea împlinirea lucrării lui Dumnezeu, a rostit câteva cuvinte memorabile: „Acesta-i ceasul dreptății lui Dumnezeu […] acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor purtate […] cu credință în Dumnezeu și cu nădejde în dreptatea lui!”.
De ce oare un tânăr episcop a fost chemat să dea citire documentului Unirii? De ce acest moment unic, imortalizat de Samoilă Mârza, ne rămâne peste veac o mărturie prețioasă? Sunt întrebări care își găsesc răspunsul doar în planul pe care Dumnezeu îl are cu unii oameni, aleși, pregătiți și formați pentru a fi la momentul potrivit lumină poporului și lumii.
Faptul de a ne afla în anul dedicat la nivel național Fericitului Cardinal Iuliu Hossu ne oferă prilejul de a da câteva răspunsuri, care, fără a epuiza planul Providenței, încearcă să ridice puțin cortina tainei. Iar pentru că Domnul își dezvăluie planul în împrejurările concrete ale vieții noastre, aș aminti trei episoade recente.
Mai întâi, ne amintim momentul votării proiectului de lege în Camera Deputaților, când toți membrii Camerei s-au ridicat în picioare și au început să aplaude, semn că, dincolo de orice frontieră politică, etnică sau religioasă, Iuliu Hossu este perceput nu doar ca un ilustru personaj al istoriei Bisericii Greco-Catolice, ci și al poporului român. Mesajul vieții sale transcende timpul, își păstrează actualitatea și puterea de a inspira valorile credinței, iubirii și solidarității, în prezentul atât de zbuciumat. Prin exemplul lui personal, el străbate timpurile pentru a ajunge și la inimile noastre, vorbindu-ne despre unitatea atât de necesară astăzi. Dar tot Iuliu Hossu ne spune că România va fi așa, în măsura în care noi, cei de astăzi, ne asumăm responsabilitatea de a trăi toate aceste calități în propria noastră viață.
Un alt eveniment deosebit de sugestiv, care a pus în lumină planul Domnului, a fost omagierea Fericitului Iuliu Hossu în splendida Capelă Sixtină din Vatican. Cu acea ocazie, Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea a reamintit faimoasele cuvinte ale ierarhului român, „credința noastră este viața noastră”, scoțându-le din realitatea strict națională sau confesională și afirmând că acestea ar trebui să fie deviza fiecărui om. Iată cum Dumnezeu a lucrat și continuă să lucreze prin Fericitul Iuliu Hossu, arătând că viața de credință, verticalitatea morală și iubirea dăruită nu rămân uitate în istorie, ci se multiplică și aduc roade care depășesc granițele Bisericii Greco-Catolice și ale României, spre binele întregii lumi.
Cardinalul Claudio Gugerotti, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, spunea, la Sfântă Liturghie celebrată în Bazilica Sfântul Petru, că va duce moaștele fericitului român la mormântul Sfântului Petru, fiindcă acolo merită să stea. Într-adevăr, așa cum locul Cardinalului Iuliu Hossu este în inimile românilor și în altarele bisericilor greco-catolice din România, tot așa locul lui este și în inima catolicității, deoarece dragostea față de România și fidelitatea față de comuniunea cu Episcopul Romei i-au definit întreaga viață. Prezența moaștelor sale lângă mormântul Sfântului Petru exprimă, de asemenea, spiritul latinității poporului român, care, odată redescoperit în Cetatea Eternă de Corifeii Școlii Ardelene și cultivat în școlile Blajului, Mica Romă, va însufleți conștiința noastră națională.
Acum, când celebrăm ziua de 1 Decembrie, ne aducem aminte de evenimente, dar mai ales de oamenii care au făcut ca aceste evenimente să fie posibile. De astfel de oameni, țara și Biserica, au nevoie și azi. De oameni care nu doar vorbesc despre credința și dragostea de țară, ci le trăiesc și sunt dispuși să se jertfească pentru ele.
Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, să cerem Bunului Dumnezeu să ridice oameni care să ducă înainte idealul de unitate. Oameni care să împlinească și legământul de pe Câmpul lui Horia, când Fericitul Cardinal Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând: „Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămâneți îmbrățișați, pe veci, toți frații Români”.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !
La mulți ani, români! La mulți ani, România!
† Claudiu Lucian Pop
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
