În a zecea meditaţie de la exerciţiile spirituale din Aula "Paul al VI-lea" a cărei sinteză o publicăm, predicatorul Casei Pontificale reflectă asupra "transformării continue" a vieţii, comparând-o cu o sămânţă care creşte prin bucurii, dureri, cuceriri şi eşecuri. În faţa "greutăţii realităţii", care poate să strivească sau să ne facă cinici, reiese lumina unui "destin mai mare", împlinire naturală a unei existenţe "chemate la plinătate".
Viaţa, cu frumuseţea sa şi dificultăţile sale, ne pune în faţă o întrebare crucială: Ce sens are peregrinarea noastră în această lume când totul este destinat să se termine? Fără speranţa în veşnicie, greutatea realităţii poate să ne strivească sau să ne facă cinici, împingându-ne spre resemnare. Sfântul Paul propune să ne îndreptăm privirea spre lucrurile invizibile, care sunt veşnice.
Umanitatea este marcată de declinul fizic, dar există o reînnoire interioară care are loc zi după zi. Tot ceea ce pare să se dizolve are în realitate un destin mai mare: Dumnezeu ne-a creat pentru înviere, şi acesta nu este un vis utopic, ci logica naturală a unei existenţe chemate la plinătate.
În misterul crucii şi al învierii lui Cristos, Dumnezeu a dus la împlinire planul său de iubire. Aparenta înfrângere a Răstignitului este în realitate revelaţia unui Tată care nu renunţă la fiii săi. Asta înseamnă că viaţa noastră nu este lăsată la întâmplare, ci este parte a unui proiect de adopţie şi răscumpărare care ne face fii iubiţi şi destinaţi la veşnicie. Tot ceea ce trăim - bucurii, dureri, cuceriri şi eşecuri - este parte a unei transformări continue, asemănătoare transformării unei seminţe care, murind, generează viaţă nouă. Tot aşa şi noi, deşi străbatem limita morţii, suntem destinaţi la o viaţă nouă şi glorioasă.
Această transformare nu este numai viitoare, ci începe deja acum. De fapt, în Euharistie are loc un schimb misterios: îi oferim lui Dumnezeu viaţa noastră şi îl primim în schimb pe Cristos însuşi, care ne transformă în iubirea sa. În fiecare Liturghie pe care o celebrăm tot ceea ce suntem este asumat în viaţa lui Cristos, care îl duce cu sine în faţa Tatălui. Nu este un rit simbolic, ci un proces real de transformare a persoanei noastre, care ne face părtaşi ai vieţii veşnice deja în prezent.
Nu ştim exact cum se vor termina lucrurile, dar ştim că ceea ce vom fi este deja în germen înăuntrul nostru. Nu suntem destinaţi la nimic, ci la un viitor bogat în speranţă. Această certitudine schimbă totul: viaţa noastră nu este un film fără sens, ci o lucrare scrisă şi condusă de un Regizor extraordinar, care ne invită să ne îndreptăm privirea spre veşnicie şi să mergem spre el cu încredere. Este un fapt real: Dumnezeu a generat fii, şi între aceşti fii suntem şi noi. Viitorul rămâne în faţa noastră ca un plan de iubire dezvăluit numai parţial. Totuşi, ceea ce vedem astăzi este deja minunat: suntem fii iubiţi, cetăţeni ai cerului, vii pentru Dumnezeu şi pentru totdeauna.
(După Vatican News, 14 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
