Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mângâierea mea în necazuri

 
Mângâierea mea în necazuri
  • 07 Dec 2022
  • 298

Lipsa necazurilor în această viaţă a fost considerată, din cele mai vechi timpuri, un semn al bunăvoinţei divine, în timp ce prezenţa lor era o manifestare a mâniei şi pedepsei venite de sus. Nici conştiinţa biblică nu a rămas imună la această mentalitate, dovadă că în Sfânta Scriptură întâlnim deseori exprimarea ei.

Totuşi, încă din Vechiul Testament, acest mod de gândire a fost puternic zdruncinat, mai ales de către Iob, care, deşi s-a străduit să fie mereu un om drept, nu a fost ocolit de necazuri: „Oare nu am plâns eu pentru cel amărât şi nu mi s-a mâhnit sufletul pentru cel nevoiaş? Am sperat binele, dar a venit răul; am aşteptat lumina, şi a venit bezna. Îmi fierb măruntaiele şi nu se potolesc, îmi vin în întâmpinare zile de necaz” (Iob30,25-27).

Necazurile pot fi de multe feluri, însă majoritatea lor sunt legate de problemele de sănătate, de pierderea celor dragi, de cei alături de care trăim şi care ne pricinuiesc multe suferinţe; mai putem fi victimele unor accidente, nedreptăţi sau răutăţi, precum şi subiectul unor eşecuri şi insuccese.

Necazurile se mai pot datora şi unor slăbiciuni personale, păcate şi defecte, de care nu reuşim să ne eliberăm, sau pe care nu ni le iertăm. Datorită acestora, putem cădea în stări de descurajare şi chiar de deznădejde; ne putem pierde bucuria vieţii şi credinţei, şi exprima îndoieli cu privire la propria mântuire: „Cine ştie dacă mă voi mântui?”

Fiind ameninţări ale vieţii, necazurile duc inevitabil la ceea ce Sfânta Scriptură numeşte „tânguire şi plâns”. În psalmi, dar nu numai, întâlnim frecvent această manifestare: „Sunt istovit de atâta geamăt, în fiecare noapte mă înec în plâns în patul meu şi cu lacrimi scald aşternutul meu” (Ps 6,7); „Până când, Doamne, mă vei uita cu totul? Până când îţi vei întoarce faţa de la mine? Până când vei pune în sufletul meu nelinişti şi mâhnire în inima mea zi de zi? Până când se va înălţa duşmanul meu deasupra mea?” (Ps13,1-3).

Ştim, de asemenea, că Vechiul Testament cuprinde chiar o literatură a tânguirii şi plânsului adunată într-o carte intitulată Cartea Lamentaţiunilor.

Isus nu a spus niciodată că necazurile sunt o pedeapsă a lui Dumnezeu, dimpotrivă i-a avertizat pe ucenicii săi: „În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea” (In 16,33). E adevărat că Mântuitorul se referă aici, în special, la necazurile datorate credinţei în el şi mărturisirii evangheliei în lume, însă nu lipsesc nici indiciile la necazurile despre care am vorbit mai sus. În ciuda unor astfel de încercări, Isus ne-a spus că putem să ne păstrăm „pacea în el” (In 16,33).

Apostolul Paul ne oferă o mărturie grăitoare în acest sens, când le scrie corintenilor: „Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi” (2Cor 4,8). De asemenea: „Noi ne prezentăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu printr-o mare răbdare în necazuri, în nevoi şi strâmtorări” (2Cor 6,4).

E adevărat că necazurile pot lovi puternic încrederea noastră în Dumnezeu, dar cuvântul Domnului, ne învaţă că tocmai atunci când trecem prin ele ne este de mare ajutor rămânerea în prezenţa lui Dumnezeu şi susţinerea credinţei, pe care să o cerem cu umilinţă, celorlalţi. „Fraţilor, suntem mângâiaţi prin voi în orice strâmtorare şi necaz, datorită credinţei voastre” (1Tes 3,7).

În sfârşit, în situaţiile grele ce ne obosesc şi chiar ne epuizează energiile vitale şi spirituale, putem apela cu încredere la rugăciunea psalmilor, pe care să-i repetăm des, mai ales versetele corespunzătoare stării noastre sufleteşti: „Nu-ţi ascunde faţa de la slujitorul tău, căci sunt în necaz; grăbeşte-te să mă asculţi!”(Ps69,18); „Tu m-ai făcut să văd rele şi necazuri multe; dar din nou îmi vei da viaţă şi mă vei scoate din adâncurile pământului” (Ps 71,20); „Aceasta e mângâierea mea în necazuri: căci cuvântul tău îmi dă viaţă” (Ps 119,50).

Pr. Virgil Blaj



Sursa:mesagerulsfantulanton.com