Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a celebrat Sfânta Liturghie, în a II-a zi de Paști, Lunea Luminată – 6 mai 2024 – la mănăstirea Maicii Domnului, Sanctuarul Arhiepiscopal Major din Cluj-Napoca. Au concelebrat pr. Cristian David, rector al Sanctuarului și pr. protopop Marius Cerghizan, capelan CMD, diaconi fiind Lucian-Ovidiu Marișca și Romulus Iușan.
Întreg Sanctuarul în lumina primăverii a vestit, în această zi însorită, de mare sărbătoare, Învierea Domnului. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată în curte, credincioșii care au ales să ia parte la celebrare au petrecut acest timp bucurându-se, nu doar de frumusețea naturii înverzite și înflorite, ci mai ales de frumusețea nevăzută a Domnului Înviat, coborât pe masa Altarului prin mâinile Ierarhului și ale preoților, prezent prin armonia cântărilor vestitoare de Înviere ale Coralei Congregației Surorilor Maicii Domnului, care a oferit răspunsurile liturgice.
Bucuria și lumina Învierii lui Cristos s-a revărsat și prin glasuri ale copiilor: la încheierea celebrării liturgice, au prezentat un „Moment muzical de Paști”, copiii din Corul „Donum Dei” al parohiei „Sf. Nicolae”, Florești, cor coordonat de Sara Marișca.
„Suntem în a II-a zi de Paști, mulțumim Domnului pentru această zi minunată cu soare. Ni se poate părea puțin curios faptul că Evanghelia din această a II-a zi de Paști nu vorbește despre momentul Învierii, sau de perioada de după Înviere, ci suntem întorși în timpul în care Ioan Botezătorul își începe misiunea și îl vestește în mod tainic pe Cristos. Ne putem întreba, care este sensul acestui pasaj în timp: de la Înviere ne întoarcem din nou la Botez. Acesta este ritmul liturgic, fiindcă noi celebrăm în fiecare an Învierea Domnului, dar noi suntem deja botezați. Așadar, noi ne aducem aminte an de an de un mister pe care îl trăim deja. Și, dacă celebrăm Învierea Domnului, de fiecare dată, în fiecare an suntem chemați să medităm asupra Botezului nostru. Cu alte cuvinte, suntem invitați să vedem ce înseamnă Învierea Domnului pentru noi. Fiindcă e simplu să petreci trei zile de sărbătoare, de bucurie și după aceea să ne întoarcem cu toții la viețile noastre. Dar Evanghelia, și Biserica prin Evanghelie, ne invită să vedem, prin exemplul Sfântului Ioan Botezătorul, ce înseamnă Învierea pentru noi, cine suntem noi după Înviere, cine suntem noi cu Taina Botezului primită? Cum dăm noi mărturie despre Înviere în lumea în care trăim?
La aceasta sunt trimiși și apostolii, și noi: să mergem și să vestim Învierea. Și atunci, problema noastră, astăzi, la două mii și ceva de ani după Botezul Domnului, după Înviere, este: cum rămâne lumina Învierii în sufletele noastre și cum o lăsăm să lumineze oamenii, lumea din jurul nostru. Cum suntem creștini, cum suntem urmași ai lui Cristos? Vedem câteva lucruri care ne privesc și pe noi în Evanghelia de astăzi: Ioan trebuie să dea mărturie despre Isus și în primul rând trebuie să știe cine este el. Toți cei care îl văd, văd că ceva se întâmplă în jurul lui, dincolo de Iordan, așa cum ne spune Evanghelia. Dar nimeni nu înțelege ce se întâmplă, și atunci, trimit la el oameni care să îl întrebe cine este și ce face acolo? E o întrebare care ne privește și pe noi. Ne spune Sfântul Pavel că tot timpul trebuie să fim gata să dăm mărturie despre credința noastră. Și mărturia poate fi diferită acum, în anul 2024, față de o mărturie care se dădea în primii ani după Învierea Domnului. Dar noi suntem chemați, tocmai fiindcă misiunea noastră și credința noastră este vie, să îl mărturisim pe Isus astăzi.”
Preasfinția Sa Claudiu a continuat cu o meditație asupra modului în care se prezintă Ioan: «Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie» – folosindu-se de o profeție din Vechiul Testament. A arătat că sunt cuvinte prin care Dumnezeu deschide poporului Israel o cale de întoarcere în Țara Făgăduită lor; ele exprimă un mesaj de speranță, deoarece poporul știa că fusese dus în exil din cauza propriilor păcate. După un prim exil, în Egipt, în care evreii au fost persecutați fără vina lor, a urmat exilul babilonian datorat faptului că poporul s-a îndepărtat de Dumnezeu. Și, prin Prorocul Isaia, „vestește întoarcerea din exil și îndeamnă poporul să pregătească calea, spune: «pregătiți calea Domnului», calea de întoarcere. Și, Ioan Botezătorul folosește această expresie pentru a da speranță poporului: el este acea voce care anunță o întoarcere (…), nu doar în Țara Făgăduită, ci o nouă întoarcere comuniunea cu Dumnezeu, fiindcă aceasta va face Isus, pentru popor și pentru noi: nu ne aduce doar într-un pământ mai bun, ci ne vestește pământul făgăduit cu adevărat, Împărăția Cerurilor.”
„Și atunci”, a spus Preasfinția Sa Claudiu, „aici este sensul Evangheliei de astăzi, și a zilei liturgice: noi am sărbătorit deja Învierea și acum suntem chemați să dăm mărturie despre învierea din sufletul nostru. Trebuie să fim voci de speranță în lumea în care trăim.” Pentru că „adevărata mărturie a creștinilor, a noastră, este aceea de a spune că Dumnezeu nu îl abandonează niciodată pe om, nu abandonează niciodată Biserica. Suntem chemați să sperăm împotriva oricărei speranțe, chiar dacă nu vedem în fața noastră decât întuneric, suntem chemați să fim acea voce care spune: «Pregătiți calea Domnului». Întotdeauna există o cale de întoarcere. Aceasta este mărturia noastră și în felul acesta vom da mărturie despre Înviere și despre Botezul nostru. Trăim cu seninătate, cu pace în suflete, chiar momentele de dificultate, de criză.”
Preasfinția Sa a amintit de perioada de persecuție a Bisericii: „au fost momente extrem de dificile, dar, cu toate astea Episcopii, preoții, surorile au pregătit calea Domnului. Niciodată nu și-au pierdut speranța”. A citat cuvintele Episcopului Iuliu Hossu, care, în fața lipsei de speranță, după logica umană, din acel timp pentru Biserică, a spus: „«Perspectiva o dă tot timpul Dumnezeu, nu oamenii». Și folosește tocmai momentul Învierii și spune și femeile, când au mers la mormânt, credeau că mormântul este încuiat și o piatră de neclintit acoperă intrarea în mormânt. Dar, când au ajuns acolo, cu credință în Dumnezeu, piatra era dată la o parte și Isus înviase. Și îi spune: «Așa va fi și pentru Biserica noastră». Și, priviți, astăzi, noi celebrăm astăzi în libertate, într-o grădină a Maicii Domnului, într-o oază a Maicii Domnului.” A arătat că tot ce au de făcut creștinii și astăzi, nu este să rezolve marile crize ale omenirii, ci, „adevărata noastră misiune este aceea de a sta aici, în bisericile noastre, alături de sfintele femei și de Maica Sfântă, în rugăciune. Totul se rezolvă în rugăciune, fiindcă, în rugăciune Îi dăm spațiu lui Dumnezeu în viața noastră.” Iar planul lui Dumnezeu pentru noi și pentru lume este întotdeauna unul „de pace, de iubire, de bucurie.”
A încheiat cu îndemnul: „În a II-a zi de Paști, să ne aducem aminte că dacă am primit lumina, și am aprins o lumânare în noaptea de Paști, acea lumină este doar un simbol, bineînțeles, al luminii care este în sufletul nostru. Și nu contează de unde a venit acea lumină a lumânării, contează dacă avem, sau nu, lumina în sufletele noastre. Că a avea o lumânare aprinsă e ușor, și putem avea multe, le putem aprinde una după alta, și putem să ne mândrim că avem o lumânare din noaptea de Paști. Dar, contează dacă acea lumină a lumânării are o legătură cu lumina din sufletele noastre. Fiindcă nu ne folosește la nimic să avem o lumânare aprinsă, indiferent cât de sfântă ar fi ea, dacă nu avem lumină în suflete. Cum vom lumina întunericul din această lume, cu lumânarea din mâna noastră? Da, dacă acea lumânare simbolizează lumina din sufletele noastre. Și pentru a avea acea lumânare aprinsă în suflete, nu doar în mâini, trebuie să stăruim în rugăciune împreună cu sfintele femei și cu Maica Sfântă.”
„Aici este un loc binecuvântat, aici este un Sanctuar care dă mărturie despre puterea Învierii. Fiindcă, așa cum știți, probabil, aici era o grădină înainte de a fi mănăstire. Și aici surorile se refugiau și se rugau Rozariul, pentru a nu fi văzute de Securitate, pentru a fi doar împreună cu Maica Sfântă, cu Isus. Și, din acea rugăciune priviți ce s-a născut. Și atunci, venind aici ne aducem aminte de lumina Învierii, ne aducem aminte de lumina din sufletele noastre. Aceasta să fie taina sărbătorilor pe care le trăim. Dacă facem așa, Învierea nu va dura trei zile, Învierea nu va fi o perioadă în care mâncăm bine, ne simțim bine, suntem împreună cu familia. Și aceasta e important, sunt momente de comuniune, în care ne întâlnim între noi. Dar adevăratul sens este acela de a aprinde lumina din sufletele noastre, și din sufletele noastre lumina să aprindă lumina stinsă, sau fumegândă poate, din sufletele celor de lângă noi. Nu așa facem în noaptea de Înviere? Nu dăm lumină unul de la altul, nu aprindem lumânări unii de alții? Așa să fie și în viața de zi cu zi și atunci vom fi cu adevărat fii ai Învierii. Cristos a Înviat!”
