Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Ce sunt exerciţiile spirituale?

 
Ce sunt exerciţiile spirituale?
  • 22 Feb 2024
  • 850

de Alessandro Di Medio

Astăzi [miercuri, 21 februarie 2024], papa nu ţine obişnuita audienţă de miercuri, pentru că face, ca în fiecare an în Postul Mare, exerciţiile spirituale.

Dar ce sunt exerciţiile spirituale? Şi ce înseamnă "a le face"?

Întrebăm o voce autoritară în această privinţă, de altfel îndrăgită fără îndoială de Papa Francisc: "Cu termenul de exerciţii spirituale se înţelege orice formă de examinare a conştiinţei, de meditaţie, de contemplaţie, de rugăciune vocală şi mentală, şi de alte activităţi spirituale, cum se va spune mai departe. De fapt, aşa cum plimbarea, mersul şi alergarea sunt exerciţii corporale, tot aşa se numesc exerciţii spirituale diferitele moduri de a pregăti şi a dispune sufletul să se elibereze de toate afecţiunile dezordonate şi, după ce le-a eliminat, a căuta şi a găsi voinţa lui Dumnezeu în organizarea propriei vieţi în vederea mântuirii sufletului" (Sfântul Ignaţiu de Loyola, prima adnotare în Exerciţii Spirituale).

Aşadar, sub termenul "exerciţii spirituale" se adună diferite metode de rugăciune, al căror scop este să activeze sau să reactiveze facultăţile noastre interioare la ascultarea cuvântului, aşa încât să se ajungă, treptat, la cele trei finalităţi care în succesiune se prezintă celui care vrea să înainteze în viaţa spirituală, adică în experienţa propriei filiaţii divine: înainte de toate, scopul purificator al contestării şi al depăşirii propriei mentalităţi carnale şi a strategiilor sale înrădăcinate; a gusta experienţa iertării lui Dumnezeu şi a trecerii la o perspectivă nouă posibilă cu el, aşadar a descoperi o alternativă la propria mentalitate din totdeauna, înseamnă a începe să se înveţe lexicul discernământului, care permite să se urmărească scopul iluminator al adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu, şi a cine suntem noi pentru el, aşa încât să înaintăm tot mai mult spre scopul de unire, care nu este altceva decât intimitatea cu Domnul şi păzirea raportului cu el.

Dacă este abil conducătorul exerciţiilor, va fi stabilit în prealabil care dintre cele trei finalităţi s-o dea exerciţiilor pe care le predică, pe baza destinatarilor săi: dacă aceea purificatoare, necesară desigur începătorilor, sau aceea iluminatoare, adaptată celui care, deja familiarizat cu metoda exerciţiilor, trebuie să discearnă despre ceva din propria viaţă, sau încă aceea de unire, care se adresează persoanelor înrădăcinate în viaţa spirituală şi este de folos pentru "a se întoarce la izvor" şi a-şi lua timp senin cu Domnul.

Ce se face în exerciţiile spirituale?

Ne rugăm.

În exerciţiile spirituale suntem însoţiţi şi introduşi la o metodologie de rugăciune foarte disciplinată şi ritmată după puncte de traversat unul după altul, aşa încât să implice în mod integral şi armonios toate facultăţile interioare: memoria care aminteşte textele biblice propuse, imaginaţia care evocă scena descrisă acolo şi îi aplică senzorialitatea, intelectul care se opreşte şi aprofundează, afectivitatea care degustă, voinţa care decide etc. Rodul acestei activităţi spirituale este apoi împărtăşit şi monitorizat zilnic în colocviile cu conducătorul care îl însoţeşte pe cel care face exerciţiile.

Toate acestea "trezesc" sufletul nostru şi îi permite să se vadă din punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la el, făcându-l să respire din nou cu adevărat, cel puţin pentru puţin timp, înainte ca praful rutinei zilnice să-l acopere din nou - şi iată pentru ce este important, după ce s-au terminat exerciţiile spirituale, să reuşim să păstrăm flacăra mică a lor în cotidianitate. De fapt, exerciţiile nu prea folosesc dacă nu ne induc să vedem necesitatea lor în cotidian: Isus a fost patruzeci de zile în pustiu, dar apoi în fiecare dimineaţă se retrăgea înainte de zori într-un alt loc pustiu ca să se roage (cf. Mc 1,35).

Aşadar, provocarea adevărată a exerciţiilor, exerciţiul cel mai dificil este cel care se pune în faţa noastră când ne întoarcem acasă: cum să nu pierdem scânteile de mângâiere adunate?

Tot Sfântul Ignaţiu ne vine în ajutor, propunând exerciţiul zilnic al examinării conştiinţei. Nouă ni se poate părea banal, dar acest lucru se datorează faptului că de multe ori facem rău examinarea conştiinţei, ca o contabilitate a sentimentelor de vină.

În realitate în fiecare seară ne este dată posibilitatea, în circa zece minute, să retrăim tot procesul exerciţiilor, ba chiar, al întregii istorii a mântuirii, însă declinată în concreteţea zilei noastre: pornind de la amintirea recunoscătoare a darurilor primite, mici sau mari, materiale sau spirituale, amintindu-le unul câte unul şi mulţumind pentru ele, pot să văd cu mai multă claritate care a fost astăzi, nu în general, răspunsul meu la această iubire, şi apoi examinarea eventualelor căderi şi rezistenţe ale mele capătă consistenţa unei relaţii care a lipsit. Cerând iertare pentru asta Donatorului şi angajându-mă să veghez ziua următoare asupra unuia din punctele reieşite, mă predispun la o mai mare conştiinţă trează asupra a ceea ce în mod obişnuit mă acţionează în mod automat. Apoi închei cu un Tatăl nostru, sau cu rugăciunea liturgică a Completoriului: în ambele cazuri îmi amintesc că ultimul cuvânt asupra vieţii mele îl are filiaţia mea divină, adică paternitatea sa, care îmbrăţişează fragilitatea mea şi îmi dăruieşte fiecare zi.

O, de am ajunge la acest nivel obişnuit de conştiinţă! De câte poveri necuvenite am fi eliberaţi... din fericire în fiecare an vine Postul Mare, pentru a ne aminti de necesitatea de a găsi spaţii şi timpuri de deşert pentru o profundă revizuire a vieţii şi o întoarcere la izvorul sensului şi al iubirii care să curgă generos pentru cei care vor să meargă în profunzime.

(După Agenţia SIR, 21 februarie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu



Sursa:ercis.ro