Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Adunarea eparhială a preoților înaintea sărbătorii Nașterii Domnului

 
FOTO: Adunarea eparhială a preoților înaintea sărbătorii Nașterii Domnului
  • 16 Dec 2023
  • 877

Conform tradiției, înaintea celor mai mari două sărbători ale anului liturgic, Învierea, respectiv Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, se organizează Adunarea eparhială a preoților. Anul acesta a fost organizată joi, 14 decembrie, în aceeași capelă Sf. Iosif din Catedrala în construcție închinată martirilor și mărturisitorilor secolului XX. Alături de preoți, au fost prezenți la întâlnire Episcopul Claudiu; Vicarul general, pr. Vasile Tofană; și Vicarul judecătoresc, pr. Traian Coste Deak. Moderator a fost pr. Daniel Avram, care conduce sectorul media în Episcopia de Cluj-Gherla.

ALBUM FOTO

Adunarea eparhială a început cu rugăciunea Orei a III-a, condusă de Episcopul Claudiu, încheiată cu consacrarea Eparhiei la Maica Domnului, Sfântul Iosif și Arhanghelul Mihail. După acest moment, pr. Marius Taloș SJ, recent revenit în Cluj, la Centrul Manresa, a oferit câteva puncte de meditație sub tema: „Preoția lui Zaharia și a noastră”. Preotul iezuit s-a folosit de figura tatălui Sfântului Ioan Botezătorul pentru a atinge trei teme cheie: minunarea, muțenia și ascultarea. Mai întâi a subliniat cum Zaharia a rămas uimit de vestea primită de la Arhanghelul Gabriel, provocându-i pe preoți să nu își piardă capacitatea uimirii, a minunării în fața lucrării lui Dumnezeu. Apoi a amintit că Zaharia pierde puterea de a vorbi – de fapt de a binecuvânta, a explicat pr. Taloș, subliniind cât de dureros este așa ceva pentru un preot. În fine, a subliniat că Zaharia a ascultat de soția sa, la alegerea numelui pentru fiul lor, invitând – într-un ecou al Sinodului despre sinodalitate – ca preoții să caute să îi asculte pe ceilalți, în special pe cei care nu sunt ascultați de nimeni.

Vicarul general a avut apoi o intervenție în care a anunțat anumite aspecte ce privesc aspectul organizațional al Eparhiei, după care pr. Daniel Avram, ca director al Editurii Viața Creștină, a prezentat câteva noutăți editoriale, care de altfel au și ajuns la toți preoții din Eparhie. Astfel, a anunțat apariția unui alt comentariu evanghelic al pr. Silvano Fausti, acum la Evanghelia după Luca, precum și o carte tradusă din limba franceză despre cartea Apocalipsei, din care se citește pe perioada Postului Mare – titlul noii cărți este „Cerul este foarte aproape. 15 chei pentru înțelegerea cărții Apocalipsei”. În fine, a prezentat și o carte despre rugăciune propusă de Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză, ce va fi difuzată tuturor familiilor din Eparhie, respectiv, pe aceeași temă, una a Asociației Preoțești „Sf. Iosif”. Ultima prezentare i-a aparținut pr. Mircea Marțian, care a vorbit despre oferta educațională a Liceului Greco-Catolic Inochentie Micu. Adunarea eparhială de la final de 2023 s-a încheiat cu un colind.



Sursa:eparhiaclujgherla.ro