Vizita Preasfinției Sale Claudiu la Borșa-Cluj – 20 de ani de la sfințirea bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci”
Duminică, 24 septembrie 2023, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a vizitat parohia română unită cu Roma Borșa, din protopopiatul Someș, răspunzând invitației pr. Marius Mureșan, păstor încă din 1994 al comunității parohiale de aici. Această zi de mare sărbătoare pentru credincioșii din Borșa, a conturat un arc de timp de 20 de ani. La capătul din anul 2003 al acestui interval de două decenii, un alt Ierarh, Preasfinția Sa Florentin, sfințea noua biserică, conferindu-i hramul Înălțării Sfintei Cruci. Este biserica ridicată prin strădania credincioasei comunități din Borșa, renăscută în 1991, după deceniile de comunism. Această nouă biserică (cea veche, binecuvântată de Episcopul, acum Fericit, Iuliu Hossu neputând fi recuperată) a devenit vis împlinit, izvor de lumină și viață pentru generații ce s-au succedat de atunci, și, va rămâne lumină și viață pentru cele viitoare.
Preasfinția Sa Claudiu a fost întâmpinat în mod tradițional, la intrarea în curtea bisericii, cu pâine și sare și cuvinte de bun venit. A primit salutul pr. Marius Cerghizan, protopop de Someș, care s-a alăturat bucuriei credincioșilor din Borșa, împreună și cu alți preoți din protopopiat. S-a celebrat apoi, în biserică, Sfânta Liturghie Arhierească, fiind de față credincioșii din Borșa, autorități locale, credincioși din împrejurimi: Vultureni, Dăbâca, alte localități. Au ajutat la altar și au oferit răspunsurile liturgice, intonând frumoase cântări la Împărtășanie, un grup de studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învățătură, rostit după lectura Evangheliei duminicii, cea a „Pescuirii minunate” (Lc 5,1-11), Preasfinția Sa Claudiu a vorbit despre credință – credința lui Petru, care, împotriva logicii umane, a ascultat îndemnul Mântuitorului de a ieși în larg la pescuit, deoarece în «Învățătorul» care îi stătea în față, a simțit prezența lui Dumnezeu. Petru a simțit, totodată, și propria sa nevrednicie, expresie a „distanței enorme dintre Creator și creatură”. Este, a spus Ierarhul, ceea ce „ni se întâmplă și nouă”. La Sfânta Liturghie „mărturisim faptul că suntem păcătoși”: „spunem în rugăciunea dinaintea cuminecării, că mărturisim că Isus a venit pentru cei păcătoși, «dintre care, cel dintâi sunt eu». Retrăim experiența lui Petru. Apropierea de Dumnezeu ne face să ne simțim cu totul nevrednici.” Iar această experiență, a arătat, „este foarte importantă”, fiindcă „îi va permite lui Petru să recunoască prezența lui Dumnezeu în mod tainic”, prezentă pe care o va recunoaște „și la începutul misiunii publice, după Înălțarea Domnului”. A continuat: „De aceea, iubiți credincioși, este important să sărbătorim 20 de ani. Nu ca să ne mândrim, ci să mulțumim Domnului în primul rând, și apoi, să vedem ce s-a întâmplat și felul în care Dumnezeu ne-a vorbit atunci și ne vorbește și astăzi.” Sfințirea bisericii în urmă cu 20 de ani, a însemnat de fapt consacrarea ei lui Dumnezeu: „biserica a fost dăruită lui Dumnezeu, în ea, de atât de mult timp se celebrează Sfânta Liturghie”. La fel, a continuat, se întâmplă și cu noi, fiindcă „în momentul Botezului și noi am fost consacrați lui Dumnezeu, nu mai aparținem lumii acesteia, suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu”.
Preasfinția Sa Claudiu a subliniat că acel „moment inițial”, cel al Botezului, definește viața fiecărui creștin, la acel moment „trebuie să ne întoarcem fiecare pentru a ne reaminti că Domnul ne-a chemat la o nouă existență, ne-a făcut creaturi noi și ne-a dat un nume. Iar numele înseamnă identitate. Și, ori de câte ori ne este greu, ori de câte ori simțim greutatea crucii în viața noastră sau a familiei noastre, a celor dragi, trebuie să mergem înapoi, la începutul chemării noastre”. Și, privind la acel moment, de început, „să ne aducem aminte că un Dumnezeu iubitor, îndelung răbdător și milostiv ne-a chemat la existență și că același Dumnezeu este și astăzi prezent în viața noastră, cu aceeași iubire și îndurare”. Iar Dumnezeu ne cheamă și ne primește – a continuat – „nu pentru meritele noastre, ci pentru simplul motiv că ne iubește”. De asemenea, privind la hramul bisericii din Borșa, și la semnificația sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, Preasfinția Sa Claudiu a chemat la a „înălța crucea, a o pune în lumină”, la fel ca Sfânta Elena, la a mărturisi puterea Crucii lui Cristos, la a vedea în cruce „un semn de lumină și de iubire”. Este ceea ce au făcut și Episcopii greco-catolici martiri, care „s-au unit în mod tainic cu suferința lui Isus pe Cruce”, dar „o suferință care i-a dus la mântuire”, de aceea ei sunt „fericiți”.
Trei cruci au fost înălțate și puse în lumină la această Sfântă Liturghie în parohia greco-catolică Borșa. Realizate și cu sprijinul autorităților – după cum a afirmat pr. paroh Marius Mureșan la încheierea celebrării – cele trei cruci au fost binecuvântate de Preasfinția Sa Claudiu. Ele vor fi așezate pe cupola bisericii (după ce o furtună a afectat crucea existentă) și vor mărturisi tuturor despre credința în Dumnezeu.
Pr. Marius Mureșan a reamintit cum, la sfințirea locului de biserică, Preasfinția Sa Florentin a spus, atunci când a așezat crucea în locul actual al altarului: „Întru acest semn vom învinge!” Și, „într-adevăr, semnul crucii este acela care ne va ajuta să învingem răul, păcatul din această lume și în semnul crucii trebuie să găsim și izvorul iubirii noastre față de Dumnezeu și față de toți cei din jurul nostru”. A mulțumit lui Dumnezeu pentru acest ceas aniversar, pentru rugăciunea-împreună, a mulțumit Preasfinției Sale Claudiu că a venit în comunitatea din Borșa formată „din oameni puțini, dar cu inimi mari, care au, fiecare, cruci de purtat și”, a încredințat, „cu toții împreună dorim să purtăm crucea mai departe”. A mulțumit celor care au susținut parohia, celor care au ajutat la pregătirea sărbătorii și, de asemenea, Ierarhului, preoților, studenților teologi, credincioșilor care au venit să fie împreună în familia Bisericii. A propus intonarea unui „La mulți ani!” pentru întreaga comunitate prezentă și pentru Biserică.
Preasfinția Sa Claudiu a oferit, la încheiere, pr. Marius Mureșan o „diplomă de aleasă cinstire” – „un semn vizibil al binecuvântării Domnului”, ca mulțumire pentru că „a făcut în așa fel încât această biserică să fie înălțată și împodobită”, precum și pentru slujirea sa preoțească prin care „a înălțat biserici în suflete”. Mulțumind Preasfinției Sale Claudiu, pr. Marius Mureșan i-a oferit un dar simbolic: un crucifix de binecuvântare adus din Ierusalim.
La Borșa, veche localitate din Podișul Someșan, parohia greco-catolică s-a înființat la 1700, odată cu Unirea cu Roma. Conform Șematismului Eparhiei de Cluj-Gherla din 1947, în anul 1900 a fost edificată aici o biserică din zid. În urma unei renovări, realizată în anul 1922, biserica, având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, a fost sfințită de Episcopul Iuliu Hossu. Este consemnată și o vizită canonică a Episcopului Iuliu Hossu, la 29 august 1943.
Parohia română unită cu Roma Borșa a fost redeschisă după căderea regimului totalitar, în anul 1991, prin contribuția pr. Tiberiu Marțian și a pr. Vasile Gherman. Biserica parohială nu a putut fi recuperată, și atunci, din 1995, s-a trecut la ridicarea unei noi biserici, odată cu sfințirea pietrei de temelie, la 2 iulie 1995, de către Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, atunci Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. Noua biserică, finalizată, a fost sfințită în 21 septembrie 2003, de către Preasfinția Sa Florentin, devenit Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla. Un moment semnificativ a fost și data de 17 septembrie 2017, zi în care, cu ocazia uneia dintre vizitele pastorale efectuate la Borșa de către Preasfinția Sa Florentin, au fost binecuvântate, o cruce înălțată în curtea bisericii parohiale, precum și o grotă cu statuia Preasfintei Fecioare Maria.
Duminica de 23 septembrie 2023 va rămâne de asemenea memorabilă pentru comunitatea greco-catolică din Borșa, prin vizita pastorală a Preasfinției Sale Claudiu la 20 de ani de la sfințirea bisericii parohiale.