Lansarea, la Cluj, a volumului Aventura dez-amăgirilor: Despre risipa lui Dumnezeu, autor: Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei „Sf. Vasile cel Mare” din București
Marți, 13 iunie 2023, Librăria Humanitas a găzduit lansarea, la Cluj-Napoca, a cărții Aventura dez-amăgirilor: Despre risipa lui Dumnezeu, autor: Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei „Sf. Vasile cel Mare” din București. Au vorbit despre acest volum, cea de-a 11-a apariție editorială și a 4-a la Editura Humanitas, sub semnătura Preasfinției Sale Mihai, împreună cu autorul, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, conf. univ. Alin Tat, de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai și scriitorul Adrian Popescu, poet, critic literar, fost redactor la revista Steaua a Uniunii Scriitorilor.
La evenimentul lansării, moderat de filosoful Alin Tat, au participat, în număr mare, iubitori de cultură, mare parte dintre cei prezenți fiind și credincioși greco-catolici. Prezentăm în cele ce urmează spicuiri din ideile rostite pe baza volumului dăruit și publicului clujean de către Ierarhul bucureștean, precum o poartă deschisă nu doar spre propriile cugetări, meditații, căutări, dar și invitație la a călători împreună cu autorul, dezrădăcinând pe cale amăgiri, fantasme ale acestei lumi ce insuflă tristețe, pentru a descoperi, dincolo de cele văzute, trăite, experimentate, bucuria prezenței lui Dumnezeu.
Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit Preasfinției Sale Mihai că a ales să vină la Cluj pentru a-și prezenta cartea, și, pentru că Biserica Catolică în această zi era pomenit Sfântul Anton de Padova, într-o perspectivă în care „întâmplarea” este doar parte a limbajului simbolic al lui Dumnezeu, a evidențiat: „Prin cartea pe care ne-o propune astăzi, ca un fiu spiritual al Sfântului Anton de Padova, ne ajută să regăsim sensul pierdut al cuvintelor. Și, chiar titlul, Aventura dez-amăgirilor, ne introduce deja într-un astfel de demers. De exemplu, plecând tocmai de la titlu, dezamăgirea este o trăire care ne lasă un gust amar, în general, ne lasă o tristețe în suflet. Suntem dezamăgiți de oameni, de sisteme, de lucruri… Dar, Preasfințitul Mihai alege să ne propună adevăratul sens și în felul acesta să regăsim sensul dez-amăgirii, un sens în cheie pozitivă. […] Vedem că, de fapt, dezamăgirea este o eliberare, fiindcă pleacă de la amăgire. Amăgirea este un fel de falsă profeție. Din acest punct de vedere, atunci când suntem dezamăgiți, este de fapt un dar al lui Dumnezeu care ne revelează cum stau lucrurile cu adevărat. […] Preasfințitul Mihai decide să ne prezinte o serie de meditații, apropo de situații, de concepte spirituale, de lucruri trăite din perspectiva proprie, momente și pasaje din Sfânta Scriptură, și toate acestea cumva ne ajută să redescoperim sensul pierdut al lucrurilor.”
Preasfinția Sa Claudiu a apreciat „felul în care Preasfințitul Mihai decide să se destăinuie pentru noi, cu simplitate, în mod spiritual, și, așa cum Isus vorbește despre realități atât de cunoscute, atât de simple în Evanghelie, Preasfințitul Mihai alege să vorbească despre realități spirituale pornind de la o experiență a dânsului”. Și explică modul în care autorul, „redescoperind sensul cuvintelor, ale propriilor trăiri spirituale”, „ne dă sensul dragostei lui Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi, fiindcă nu putem regăsi sensul pierdut al cuvintelor dacă nu îl primim de la Cel care a creat cuvântul”. Și, „din această perspectivă înțelegem că fiecare cuvânt este o putere pe care o avem la dispoziție, de aceea este extrem de important să regăsim adevăratul sens al cuvintelor. De exemplu, fratele Mihai din Prilog vorbea despre cuvinte care nu trebuie folosite, despre cuvinte care au o putere, și trebuie să fim atenți, fiindcă vom da socoteală de fiecare cuvânt pe care îl vom folosi. Și despre felul în care cuvintele noastre trebuie să intre logica creației lui Dumnezeu. […] Și autorul ne invită prin din perspectiva acestei cărți, să regăsim acest sens al cuvintelor.”
Conf. univ. Alin Tat, identifică termenul „amăgire” folosit de autor, sinonim cu termenul „ispită”, „deci dezamăgirea înseamnă de fapt lupta cu ispitele”. A căutat un gen care să definească lucrarea, numind-o, „în primă instanță, o carte de eseuri”, dar, revenind, a numit-o „aproape o carte de lectio divina”, „o meditație a Scripturii”. A încercat o analiză pornind de la „o abordare cantitativă”, constatând faptul că în carte sunt „62 de trimiteri la Scriptură, și nu doar la Noul Testament, ci și la Vechiul Testament” și „sunt 28 de autori citați”, „foarte bine aleși”, „care apoi vor trimite la 12-14 modele pe care Preasfințitul Mihai le propune în carte”. Și, privind cartea ca pe „o casă”, „și aici suntem într-o casă a cărților, dar și cartea însăși cred că este o casă: dacă este o carte bună, ea este primitoare, creează un spațiu interior în care îi invită pe cititori. Dar, înainte de a-i invita pe cititori în carte, Preasfințitul Mihai a invitat câțiva autori, să zicem, prieteni”.
Alin Tat a căutat să identifice „prietenii” Preasfințitului Mihai. A dat nume precum: Hans Urs von Balthasar, Fericitul Vladimir Ghika, apoi, „câțiva istorici, Ionel Pop, secretar al Unirii care ne trimite la rugăciunea lui Iuliu Maniu, Preasfințitul Ioan Ploscaru, care ne trimite spre portretele Episcopilor Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu”, apoi, „personaje mai puțin cunoscute din zona persecuției”, a dat ca exemplu pe Augustin Vișa, „un deținut politic care a stat 10 – 11 ani în pușcărie, 8 ani în Siberia”. „Apar doi scriitori Andreï Makine și Ivo Andric, și un poet basarabean, Grigore Vieru, apar câteva personaje să zicem inclasabile, André Girard, Gabriel Liiceanu, apare pr. Ioan Florin Florescu, și, aș zice că el apare într-un loc cheie al cărții, pentru că Preasfințitul Mihai citează traducerea pe care acest preot misionar în Scoția o dă unei cereri din rugăciunea Tatăl Nostru, mult discutată: «Nu ne pune pe noi la încercare»”; „apare Nicolae Steinhardt, Denis de Rougemont, pictorul Constantin Flondor, apar câțiva autori din tradiția, să zicem, a moraliștilor, apar și autori la care poate nu ne-am aștepta: un autor Humanitas, tradus recent, călugărul franciscan Richard Rohr, cu cartea sa «Căderea întru înălțare» și apare Etty Hillesum, cu Jurnalul său, dar, sunt menționate și aparițiile de la Fatima, La Salette și Lourdes și sunt menționate ca modele, pe lângă celelalte deja amintite, figurile a doi Papi: Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea. Mai apar Padre Pio, Marthe Robin și Sfânta Tereza de Lisieux.” A identificat aceste nume, pentru că, a spus, „repet, îmi place să cred că aceste apariții nu sunt întâmplătoare și ne spun ceva despre profilul spiritual al autorului”.
A concluzionat: „Pentru mine cartea este o carte de spiritualitate creștină. Probabil genul acesta al scrierilor spirituale, în cultura română nu este foarte încetățenit, dar eu cred că astfel de cărți, cum este cartea Preasfințitului Mihai, și celelalte anterioare, sunt cărți în genul scrierilor spirituale pe care vă invit să le frecventați cât mai mult. Așadar, nu e o carte de teologie, nu e o carte de filosofie, e mult mai bună, este o carte de spiritualitate. Și îi mulțumesc Preasfințitului Mihai pentru onoarea de a mă fi invitat și pe mine în acest spațiu interior al ultimei sale cărți”.
Scriitorul Adrian Popescu: „Vreau să spun de la început că este o mare plăcere, cred că pentru toată lumea, această desfășurare de inteligență și spiritualitate. Parcă una crește din cealaltă și este exact atmosfera care i se potrivește, după părerea mea, cărții lui Mihai Frățilă, Episcopului. Am spus Mihai Frățilă, pentru că era mai înainte tânărul născut la Alba Iulia, a fost, după aceea, Episcop în 2007, din 2014 preia Episcopia Greco-Catolică Sfântul Vasile de pe strada Polonă din București, o episcopie, așa cum reiese și cum ne putem imagina, dificilă, și este prima dificultate, sau prima dezamăgire, pentru a se reîncărca pozitiv, după aceea, cu speranță și cu încredere în providență.”
A evidențiat în cartea Preasfinției Sale Mihai, o bază, pe care o pune, nu pe eul propriu, ci pe Cristos – fiindcă, „dezamăgirea îi vine omului mai puțin experimentat din faptul că se centrează în sine și nu în Cristos”, împărtășind și „o altă idee directoare, aceea că Isus Cristos nu este contabil ci e boier, deci: ai făcut ceva, te iartă, nu îți amintește, nu te bate la cap, «uite ce ai făcut acolo, uite ce ai de plătit»; este un Om Dumnezeu care înțelege omul, îl iartă, dacă, bineînțeles, există credință. Toate dezamăgirile vin, o spune Părintele Episcop, din faptul că ne închipuim noi că suntem altceva decât suntem, și atunci, realitatea are grijă să ne pună la un loc mai modest, ne dă un indice, sau un cifru al realității. În fond toate aceste eseuri de ce sunt atrăgătoare la citit și plăcute, pentru că dau exemple concrete, deci nu este neapărat o teorie, ci este o trăire, o trăire vie, cu simpatie, din punctul de vedere a persoanei a II-a.” În concluzie, cartea „reușește printr-o anumită simplitate, sinceritate, aș zice, autenticitate, să te cucerească”.
Mulțumind antevorbitorilor, Preasfinția Sa Mihai, nu a dorit să vorbească despre volum, fiindcă, a spus, „scriind această carte mi-am câștigat dreptul la tăcere”. A vorbit în schimb despre legătura pe care o are cu scrisul, și-a exprimat recunoștința față de editura Humanitas și față de cititorii care vor parcurge filele cărții. A încheiat cu un moment de lectură. După ce a răspuns la câteva întrebări, Preasfinția Sa Mihai a oferit, celor ce au dorit, autografe, semne de amintire, împreună cu „doze” de suflet și spiritualitate creștină, nu doar dez-amăgitoare, ci, mai mult, dătătoare de speranță, luminătoare, frumos învelite între coperțile cărții.
