”Frații mei, eu merg la Domnul, care mă cheamă ca să primesc răsplata pentru viața alături de El, trăită pentru El și jertfită pentru El și Biserica Română Unită.”
Fiu al lui Vasile (preot greco-catolic) și al Rozaliei Sabo, s-a născut la 22.11.1884 la Șăulia de Câmpie (azi în jud. Mureș), într-o familie cu 12 copii; a primit botezul și mirul două zile mai târziu, la 24 noiembrie. A urmat școala elementară și secundară la Bistrița, apoi la Târgu Mureș și în cele din urmă la Blaj, unde și-a luat examenul de maturitate în 1903; a fost apoi trimis ca seminarist al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia și Făgăraș la Seminarul Central din Budapesta, unde a luat doctoratul în teologie în 1910.
Hirotonit preot în același an la Blaj, a fost numit profesor de teologie și director al ziarului Unirea din Blaj, în paginile căruia a apărat drepturile Bisericii; în 1923, a fost numit canonic al Capitlului metropolitan din Blaj. Între 1925 și 1930, a fost rectorul Academiei Teologice din Blaj.
La 30.01.1931 a fost consacrat episcop al noii Eparhii greco-catolice de Maramureș. În 1946, a fost ales de Sinodul electoral din Blaj ca prim candidat pentru funcția de mitropolit. Papa Pius al XII-lea și-a dat acordul pentru numire, dar regimul comunist s-a opus, în intenția evidentă de a dezorganiza Biserica Greco-Catolică Română.
A fost arestat în dimineața zilei de 29.10.1948, odată cu ceilalți episcopi români uniți (greco-catolici), în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. Între 1950 și 1954, a fost încarcerat la închisoarea din Sighet, la fel ca și ceilalți episcopi greco-catolici.
După așa-zisa eliberare din închisoare, la 4.01.1955, în timpul unei scurte „destalinizări”, a fost plasat în Domiciliu Obligatoriu (D.O.), împreună cu ceilalți doi episcopi supraviețuitori ai Sighetului, la mănăstirea ortodoxă Curtea de Argeș, apoi la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, iar la 13.08.1956 a fost transferat singur în D.O. la mănăstirea ortodoxă Cocoș.
A fost rearestat la 30.12.1956. După o parodie de proces stalinist la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare din Cluj, a fost condamnat la închisoare pe viață, sub acuzația de înaltă trădare.
Cei trei episcopi susținuseră împreună reorganizarea în clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice și încurajaseră pe credincioșii greco-catolici să se manifeste pentru a convinge autoritățile de existența lor. În acest context, decizia de condamnarea pe viață episcopului Rusu a fost luată pentru a teroriza populația greco-catolică și pe ceilalți doi episcopi rămași în D.O. (PS Ioan Bălan și PS Iuliu Hossu). Timp de șase ani și jumătate PS Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Pitești, Dej). În urma condițiilor de acolo (lipsă de apă, de aer, miros, alimentație monotonă, statul în picioare, pedepse, frig, lipsă totală de igienă), a murit de septicemie la 9.05.1963, în „spitalul” închisorii de la Gherla.
Cu puțin înainte de a-și da sufletul „episcopul s-a ridicat în coate și a binecuvântat colegii de suferință: Frații mei -le-a spus- eu merg la Domnul, care mă cheamă ca să primesc răsplata pentru viața alături de El, trăită pentru El și jertfită pentru El și Biserica Română Unită. După aceste cuvinte, rostite cu mare liniște, s-a întins pe pat, a închis ochii și a încredințat sufletul său Bunului Dumnezeu. Deținuții din celulă, în frunte cu doctorul Gordan Victor, au rămas adânc mișcați și au început imediat Rugăciunea Rozarului. Prin pereți, au anunțat toată suflarea închisorii despre mersul la cele veșnice al marelui Arhiereu, Dr. Alexandru Rusu, un adevărat slujitor al altarului, un apostol al credinței strămoșești și un suveran în lupta Neamului și a Tării Românești”. A fost înmormântat în cimitirul din Gherla, fără vreo ceremonie funerară, iar locul exact în care se află nu este nici acum cunoscut.
Mai mult, aici: Argumentarea martiriului episcopului Alexandru Rusu
Emanuel COSMOVICI, în colaborare cu Pr. Cristian LANGA
