de Sora Theresa Noble
Isus a pus o prostituată înaintea unui fariseu, un hoț care s-a căit înaintea unui preot și un fiu risipitor înaintea fratelui său exemplar. Pe toți falșii care pretind că nu se pot uni cu Biserica, pentru că Biserica Sa nu este suficient de sfântă, i-ar fi întrebat: „Cât de sfântă trebuie să fie Biserica pentru ca tu să poți intra?” - Fulton J. Sheen.
Mi se pare frustrant atunci când oamenii vorbesc despre farisei ca și cum ar fi un exemplu istoric a ceea ce nu trebuie făcut. Ceva în afara noastră. De multe ori, atunci când oamenii vorbesc despre farisei, o fac într-un mod fariseic: „Mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca acele persoane!”.
Este evident faptul că Isus nu îi considera pe acești oameni exemple de ceea ce nu trebuie făcut. Petrecea timp cu ei, mergea în casa lor, mânca cu ei și le răspundea întrebărilor. Isus iubea fariseii. Nu cred că ar fi vorbit atât de mult cu ei, dacă nu i-ar fi iubit.
Sfântul Pavel era un fariseu, dovada faptului că zelul și scrupulozitatea greșit direcționate, le-a redirecționat într-un zel extraordinar pentru evanghelizare și sfințenie. De aceea cred că este important ca și creștinii să acorde o atenție fariseilor și criticii comportamentului lor din partea lui Isus. Dacă mergem la Biserică, să ne cunoaștem credința și să Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, altfel suntem în pericol să ne comportăm asemenea fariseilor. Cu siguranță, mai devreme sau mai târziu vom acționa ca și ei. Dacă încercăm să recunoaștem momentul în care comportamentul nostru este similar cu al lor, în sens negativ, vom putea lupta să devenim persoane care observă credința creștină cu intensitatea și echilibrul pe care Pavel le-a exemplificat și Isus le-a încurajat.
Iată cele 5 semne ale unui fariseu al zilelor noastre, bazate pe Scriptură:
1. Un aluat dospit
Isus ne spune: „Păziți-vă de aluatul fariseilor” (Mc 8, 15).
În panificație, este important să se ia în considerare rolul aluatului care dospește. La început este mic, iar apoi crește. Atunci când ne comportăm ca și fariseii, provocăm probleme în rândul credincioșilor. De multe ori intențiile noastre sunt bune, dar acțiunile noastre provoacă o mare agitație, o „dospire” nesănătoasă și profană. Putem discerne dacă dospirea nu este sănătoasă, analizându-ne roadele.
În cazul în care roadele aluatului dospit al unei persoane sunt teama, ura sau agitația, în loc de pace, iubire, bucurie și alte roade ale Spiritului, trebuie să fim atenți. Domnul nu operează atunci când roadele Spiritului nu sunt prezente. În mod particular, nu operează atunci când roadele acțiunii unei persoane sunt rezultatul fricii: „În iubire nu este frică” (1 In 4, 18). Atunci când comportamentul nostru este un aluat sfânt, îi împinge și pe alții să dorească sfințenia, să se apropie de Dumnezeu și să acționeze cu iubire.
Isuse, ajută ca acțiunile și cuvintele mele să-i conducă pe alții la sfințenie, la o experiență de Dumnezeu și a roadelor Spiritului Sfânt!
2. Gardieni speciali
Există un pasaj în Evanghelie care mă amuză de fiecare dată când îl citesc. Isus mergea într-o sâmbătă prin semănături cu ucenicii Lui, iar aceștia au început să smulgă spice, pentru că erau flămânzi. Fariseii (care ar fi trebuit să fie ascunși în câmp) îl provoacă imediat pe Isus, deoarece ucenicii Săi au rupt Sabatul. (cf. Mc 2, 23-24).
Eforturile pe care fariseii le depuneau pentru a găsi ceva greșit în Isus și în ucenicii săi erau cu adevărat absurde. Anumite variante ale expresiei „îl priveau” pot fi găsite oriunde în Evanghelii. În timp ce Isus era implicat în vindecări, miracole și predicarea Împărăției lui Dumnezeu, ochii fariseilor erau întotdeuna îndreptați spre El, nu pentru a învăța, ci pentru a găsi ceva în neregulă în comportamentul Său.
Ne place să investigăm toate lucrurile pozitive doar în singura parte care nu pare a fi corectă. Devenim farisei atunci când ne concentrăm mereu asupra a ceea ce ne înconjoară cu un ochi critic. Nimic nu este niciodată suficient de bun pentru farisei, nimic nu-i bucură, decât căderea altora.
Isuse, ajută-mă să mă concentrez asupra Ta, nu asemenea fariseilor, ci ca un copil care nu vrea nimic altceva decât să-și imite Tatăl. Ajută-mă să văd demnitatea altor persoane așa cum o vezi Tu și să-i tratez pe alții cu respect și iubire.
3. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ... (se inserează eticheta)
Ne amintim cu toții de fariseul din Scriptură care stătea în picioare în templu și se ruga: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca... (Lc 18,11).
Acest fariseu credea cu adevărat că rugăciunea dreaptă implică faptul de a-și lua meritele pentru tot ceea ce se face cu dreptate. Acesta este pericolul inerent în care cădem atunci când suntem aproape de lucrurile bune: începem să ne asumăm meritele. Îi privim pe alții care fac lucruri mai rele decât ale noastre și ne gândim la faptul că am scăpat de acea cale, deoarece ceva ne face mai buni.
Credem că: „Păcatele mele pot să fie negative, dar mulțumită lui Dumnezeu nu sunt negative ca și păcatele acelei persoane!”. Acest pasaj se mai poate citi și astfel: „Mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt un fariseu!”.
Prin acest mod de gândire, evident și în comportamentul sfinților, adevărata sfințenie se concentrează asupra a ceea ce cere o îmbunătățire în sine. Și dacă sfinții au fost capabili să găsească multe lucruri care aveau nevoie de o îmbunătățire, probabil, aceeași atitudine trebuie să o avem și noi!
Isuse, ajută-mă să-Ți mulțumesc pentru toate harurile pe care mi le-ai dat în viață! Ajută-mă să fiu un izvor de lumină pentru alții și să fiu deschis la ceea ce alții mă pot învăța!
4. Raport nesănătos cu autoritatea
Este interesant de notat faptul că Isus le spune oamenilor să se supună autorității fariseilor. El le spune: „Toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și păziți-le; dar după faptele lor nu faceți, că ei zic, dar nu fac” (Mt 23, 3). Iată-L pe Fiul lui Dumnezeu care se supune autorității fariseilor, deoarece autoritatea lor terenă reprezenta autoritatea Tatălui Său.
Pe de altă parte, fariseii se iritau atunci când îl vedeau pe Isus că acționează cu autoritate. Isus își demonstra puterea arătând care practici erau dispensabile și care erau fundamentale pentru înțelesul legii. Ca răspuns la această demonstrație a lui Isus, a autorității Sale divine, fariseii îi planificau moartea. Mântuitorul recunoaște autoritatea legitimă, dar fariseii, deși conștienți de un aspect al acesteia, sunt orbi în fața izvorului aceleiași autorități.
Ca și oameni păcătoși, avem un raport ambiguu cu autoritatea încă de la început. Ne este dificil să recunoaștem autoritatea lui Dumnezeu, cu excepția aceleia a mediatorilor Săi pe pământ. Este adevărat că rebeliunea sănătoasă și interogarea pot fi pozitive, dar abuzăm de acest adevăr atunci când nu ne supunem, deoarece credem că știm mai bine lucrurile decât Dumnezeu. De asemenea, și critica altora poate deveni o obsesie care să ne conducă la un stil de viață în neascultare.
Isuse, ajută-mă să-mi cultiv virtutea ascultării în sufletul meu, pentru a putea recunoaște aici pe pământ autoritatea Ta și să devin mai blând, mai docil și plin de iubire!
5. Acuratețe fără îndurare
În parabola vameșului și a fariseului, în timp ce fariseul se felicită, vameșul imploră îndurarea lui Dumnezeu. Este o dinamică interesantă. Fariseul se consideră drept și nu are nevoie de îndurare, în timp ce vameșul știe că a greșit și are nevoie de Dumnezeu.
De multe ori dinamica interioară a unei persoane se răspândește și la alții. Dacă considerăm că nu avem nevoie de multă îndurare, nu suntem îndurători cu alții. Dacă considerăm că avem nevoie de multă îndurare din partea lui Dumnezeu, vom răspândi această îndurare și altora. De ce? Pentru că atunci când știm că avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu, ne îndreptăm spre El, iar brațele Lui ne cuprind. Atunci când experimentăm această iubire absolută și necondiționată a Tatălui, ezităm mai puțin în a da aceeași iubire și altora. O cunoaștem, am experimentat-o și s-a revărsat peste noi.
Uneori, sufletul oricărei persoane, devine rece ca al fariseului. Tuturor ne este dificil să înțelegem anumite persoane. Când acest lucru se întâmplă, ne ajută să-i cerem Domnului să ne ajute să ne vedem cu mai multă claritate păcatele, nu pentru a ne pierde în simțul vinovăției, ci pentru a ne putea vedea nevoia de a accepta îndurarea lui Dumnezeu, pe care mai apoi să o extindem și la alte persoane.
Isuse, primește-mă în inima Ta îndurătoare. Vreau să fiu un far de îndurare și de iubire pentru alții! Ajută-mă să mă asemăn cu Tine mai mult!
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:aleteia.org
