Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Vizita PS Cristian în Țara Făgărașului

 
FOTO: Vizita PS Cristian în Țara Făgărașului
  • 10 Oct 2022
  • 1116

În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), 9 octombrie 2022, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, a efectuat o vizită pastorală în Protopopiatul Făgăraș. Ierarhul a celebrat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Făgăraș.

Prezența Preasfinției Sale la Făgăraș a marcat împlinirea a 300 de ani, în 2021, de la înființarea Episcopiei de Făgăraș. Cu această ocazie, Pr. Prof. Dr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Lect. Dr. Ciprian Ghișa, din cadrul aceleiași Instituții, au susținut două prelegeri pe tema acestui eveniment istoric. Inițial, vizita Episcopului auxiliar ar fi trebuit să se desfășoare în anul 2021, însă a fost amânată din cauza crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus.

Alături de Preasfinția Sa Cristian, au concelebrat Părintele Vicar Flavius Florea, Protopop de Brașov, Părintele Protopop Liviu Negrea și un sobor de preoți. Răspunsurile au fost oferite de un grup de studenți seminariști din Blaj.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian și-a exprimat întreaga sa apreciere pentru comunitatea credincioșilor greco-catolici din Făgăraș și i-a oferit ca exemple pe Episcopii Ioan Giurgiu-Patachi și Inochentie Micu-Klein, ierarhi vizionari care, pornind din Țara Făgărașului, s-au lăsat conduși de Providența divină pentru consolidarea unirii Bisericii românilor ardeleni cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei.

Prelegerile expuse cu acest prilej au introdus auditoriul în problematica înființării Episcopiei de Făgăraș, oferind o dimensiune istorică evenimentului care a urmat celor două diplome leopoldine din perioada 1699-1701. Cei doi conferențiari au pus accentul pe rolul Episcopilor Giurgiu-Patachi și Micu-Klein, în organizarea instituțională a Bisericii Unite, cu impact direct asupra românilor din Transilvania. Pornind de la Mitropolitul Atanasie Anghel, care a deschis drumul spre Unirea cu Biserica Romei, a fost evocată personalitatea luminoasă a Episcopului Ioan Giurgiu-Patachi, numit de împăratul Austriei. Ierarhul român a reușit, cu sprijinul Împăratului, să mute sediul Bisericii Greco-Catolice de la Alba Iulia la Făgăraș, cu toate provocările aferente, obținând și confirmarea, absolut necesară, din partea autorităților pontificale pentru înființarea noii Episcopii, prin Bula Rationi Congruit, emisă de Papa Inocențiu al XIII-lea în 18 mai 1721.

În încheiere, Părintele protopop Liviu Negrea a înmânat Preasfinției Sale Cristian o cruce, simbol al aprecierii Făgărașului pentru vizita în sânul comunității de credincioși. La rândul său, Episcopul auxiliar a oferit reprezentanților autorităților centrale și locale, prezenți la eveniment, cartea „Scriitori teologi blăjeni”. De asemenea, Preasfinția Sa i-a oferit prim-curatorului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Făgăraș, Ioan Mareș, o diplomă de aleasă cinstire din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian.

Au participat numeroși credincioși din Țara Făgărașului, precum și membri ai autorităților centrale și locale, care susțin sfintele lăcașuri de cult greco-catolice din zonă.

Vizita Episcopului Cristian în Țara Făgărașului a continuat în parohiile Copăcel și Drăguș.

La Copăcel, în prezența Părintelui paroh Mircea-Bogdan Receanu și a surorilor din Congregația Maicii Domnului, de la Cluj, Preasfinția Sa a celebrat Paraclisul Maicii Domnului, iar Sora Letiția Crihălmeanu CMD a prezentat figura Mitropolitului fondator al Congregației Maicii Domnului, Dr. Vasile Suciu, născut la Copăcel, în contextul celebrării centenarului Congregației.

Vizita s-a încheiat în parohia Drăguș, unde au fost evaluate lucrările de renovare ale lăcașului de cult, în vederea sfințirii bisericii. Biserica parohială a fost construită de Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, comunitatea din Drăguș fiind păstorită, în prezent, de Părintele Andrei-Toma Aldea. Preasfinția Sa a transmis salutul și binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, tuturor celor prezenți.

 

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 

 


Sursa:aegc.ro