Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [30] Exercițiile spirituale pentru preoți

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [30] Exercițiile spirituale pentru preoți
  • 02 Sep 2022
  • 1032

Exercițiile spirituale sau reculegerile sufletești sunt un ansamblu de meditații și rugăciuni într-o atmosferă de reculegere și tăcere, departe de grijile zilnice, conduse de un îndrumător, pe o perioadă de trei sau mai multe zile, în vederea înoirii spirituale și a regăsirii propriei misiuni în cadrul Bisericii.

Conciliul I al Provinciei Mitropolitane Române Unite din 1872 recomandă preoţilor „convenirea la exerciţii spirituale”. Primul Congres al preoţimii greco-catolice române, care s-a ţinut la Cluj în zilele de 14-16 mai 1919, a hotărât, printre altele: „Să se ţină exerciţii spirituale sistematice după modelul celor apusene pe sama întregului cler mitropolitan. La acestea să fie chiemaţi pe rând toţi clericii provinciei noastre bisericeşti”. Normele Bisericii Greco-Catolice din România din perioada interbelică prevăd, de asemenea, exerciţii spirituale pentru preoţi la fiecare trei ani. În toate eparhiile greco-catolice române, vara - când este sezonul acestora, pentru că e mai potrivit a găzdui la un loc un număr mai mare de preoţi în anumite centre - se ţin exerciţii spirituale pentru preoţi. Ele sunt conduse de cei mai destoinici misionari-duhovnici ai Bisericii. Un preot remarca: „Nu poţi da ce nu ai. Şi nu poţi da mult, dacă ai puţin. Iar preotul trebuie să dea însufleţire pentru cele de sus, dragoste pentru cele sfinte. Cunoştinţele bogate şi elanul sfânt din Seminar scad cu vremea. Menirea deprinderilor sufleteşti pentru preoţi tocmai aceasta este: să împiediece opera destructivă a vremii, să dea un avânt nou vieţii sufleteşti”.  

În Arhieparhia de Blaj exercițiile spirituale pentru seminariști au existat cel puțin din anul 1812. Timotei Cipariu, fiind profesor la Seminarul Arhidiecezan din Blaj, a ţinut în primăvara anului 1885 înaintea tinerilor leviţi o serie de opt predici, în cursul exerciţiilor spirituale din postul Sf. Paşti. Un factor care a răspândit cu multă forță practica exerciţiilor spirituale pentru preoţi a fost asociaţia preoţească „Reuniunea de misiuni sfinte a preoţilor din Arhidieceza de Alba Iulia şi Făgăraş”, înființată în 1906, cu scopul sfinţirii membrilor ei.

Cele dintâi exerciţii spirituale pentru preoţi, obligatorii pentru întreg clerul diecezan, au fost cele din eparhia de Lugoj, introduse în 1914 de episcopul Valeriu Traian Frenţiu, practică urmată de episcopii Alexandru Nicolescu și Ioan Bălan.

În Episcopia de Oradea se organizau exerciții spirituale pentru  elevi și seminariști. În schimb, doar în perioada interbelică, cu binecuvântarea Episcopului Valeriu Traian Frenţiu (1922-1948), s-au introdus exerciţiile spirituale sistematice obligatorii pentru întregul cler al eparhiei.

Sinodul diecezan din Gherla din 1882 a impus ca obligatorie pentru fiecare preot participarea la exerciţiile spirituale. Dar aceste dispoziţii nu s-au pus în practică o vreme. Episcopul Gherlei, dr. Vasile Hossu, în 1912, a înfiinţat „Reuniunea diecezană pentru ţinerea Exerciţiilor spirituale pentru preoţi şi de Misiuni sfinte pentru popor”: „Ca om nou venit aici, am voit să vă cunosc pe toţi. V-am chemat la aceste sfinte Exerciţii nu ca să mă dovedesc de ceva renovator, ci pentrucă bine ştiţi: plugul ce e ţinut în şopru, rugineşte. Eu Arhiereul şi plugarul am voit să-mi cunosc plugurile. Nu sunt angajat nimănui cu nimic. Sunt cu totul al vostru, şi numai al vostru. Orice dor ce aveţi, mi-l spuneţi şi după putinţă vi-l voiu împlini… Nu vă cer pentru asta nimic, decât împlinirea acurată a datorinţelor voastre şi pentru mine să vă rugaţi lui Dumnezeu… Şi apoi vă mai cer să duceţi binecuvântarea mea părintească turmei ce o păstoriţi, împărtăşiţi-le această binecuvântare a mea. Şi nu-mi uit nici de ai voştri, soţii şi pruncuţi, duceţi-le şi lor binecuvântarea mea”. În anul 1936 episcopul dr. Iuliu Hossu a introdus şi la Cluj exerciţiile spirituale sistematice pentru preoţi, fiind a patra eparhie care îşi are aranjate exerciţiile spirituale la reşedinţă pentru clerul propriu.

După primele activităţi de organizare a eparhiei Maramureşului în anul 1930, s-au ţinut la Mănăstirea Bixad serii de exerciţii spirituale pentru preoţi. La raportul din 1933 prezentat personal de către episcopul dr. Alexandru Rusu la Congregaţia Orientală, Cardinalul Sincero i-a trimis episcopului un răspuns în care consemnează că Sf. Părinte s-a bucurat mult de secerişul bogat realizat în cursul a trei ani, îndeosebi pe terenul exerciţiilor spirituale pentru cler, al misiunilor pentru popor şi al acţiunii catolice. Apoi continuă: „În adevăr, nimic nu poate fi mai potrivit pentru a trezi sentimentul religios al sufletelor, decât râvna unui cler conştient de înălţimea datoriei sale, râvnă ce se câştigă în mare măsură prin concentrarea periodică de câteva zile a sfintelor exerciţii spirituale”.

Personajele cheie în asumarea practicii exerciţiilor spirituale în Biserica Greco-Catolică au fost ierarhii. Episcopul Lugojului Alexandru Nicolescu se adresează preoților săi în 1927: „Veniţi, deci, iubiţi fraţi, cu sârg, cu grabă mare la exerciţiile spirituale ce anume pe seama voastră s’au pregătit, şi adăpaţi-vă din isvoarele Mântuitorului. Despărţiţi câtăva vreme de zgomotul lumii, veţi scutura tot praful lumesc de pe voi, de pe sufletul vostru, vă veţi îmbăia în apele harului, şi strălucitori de sfinţenie vă veţi depărta la vetrele voastre, noi apostoli ai lui Isus Hristos”, şi afirmă: „re’noirea clerului nostru, schimbarea lui la faţă şi primenirea Bisericii noastre numai prin exerciţii se poate realiza. Laudă şi mulţumită Domnului că acest lucru l’au înţeles mai marii Bisericii noastre şi au introdus exerciţiile spirituale pe toată linia şi cu toată energia necesară. Nu se poate să nu rezulte pentru Biserica noastră un bine imens în toate ramurile de activitate pastorală şi viaţă sufletească”. După ce este ales mitropolit la Blaj, pentru Alexandru Nicolescu adevăratul sacerdoţiu era cel al preotului pururea în harul sfinţilor, în legătură neîntreruptă cu Dumnezeu, fapt pentru care, asemeni antecesorului său în scaun, Vasile Suciu, a promovat, cu tot atâta râvnă, exerciţiile spirituale pentru cler. “Sufletul meu de arhiereu, spune mitropolitul, tresaltă de bucurie împreună cu îngerii Domnului, văzând râvna cu care se ţin aceste exerciţii în Provincia mitropolitană, pentru o renaştere spirituală a acestui cler”.

Trebuie să remarcăm, de asemenea, contribuţia călugărilor bazilieni, mai ales a acelora de la Mănăstirile Bixad şi de la Obreja, la organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor spirituale, atât pentru preoţi cât şi parohiale pentru credincioşi. Din perspectiva impactului pe care l-au avut asupra vieții religioase, redăm aici cuvintele protopopului și canonicului de Cluj, marele scriitor Ion Agârbiceanu care, tratând despre exerciţiile spirituale, afirmă în 1947: „Acest bogat mijloc de redresare a puterilor noastre sufleteşti nu e de prea multă vreme în uz în Biserica noastră. Exerciţiile spirituale noi le-am împrumutat de câteva decenii numai din practica Bisericii catolice, şi toată lumea a trebuit să recunoască faptul că ele au fost – la noi – o inovaţie dintre cele mai fericite şi că rezultatele lor au fost de mare folos preoţimii, bisericii şi credincioşilor noştri” (în „Curierul Creştin”, Cluj, nr. 16, 1947, p. 139).

Exerciţiile spirituale au constituit în același timp mijloace de pregătire şi rezistenţă împotriva persecuţiei Bisericii Greco-Catolice din România, care se apropia. O notă informativă din aprilie 1948 semnala întâlnirea episcopului Ioan Suciu, în cursul lunii februarie 1948, cu preoţii din Arhieparhia Blajului, în cadrul unor exerciţii spirituale, fiind învinuit că „i-a somat să aleagă între Biserică şi între regimul politic din România”, avertizându-i „că îi aşteaptă martirajul”. Exercițiile spirituale pentru  preoți sunt obligatorii și în dreptul canonic actual (CCEO, can. 369 § 2 și can. 292 § 2).

 

pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie, Blaj