Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

PS Claudiu: Adormirea Maicii Domnului, „o sărbătoare a sufletului nostru”

 
PS Claudiu: Adormirea Maicii Domnului, „o sărbătoare a sufletului nostru”
  • 16 Aug 2022
  • 1508

Sfânta Liturghie Arhierească solemnă, la Sanctuarul Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj, cu ocazia Pelerinajului eparhial la Adormirea Maicii Domnului – „Sărbătoare a sufletului nostru” (PS Claudiu)

Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, în ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2022, a conferit strălucire și amploare Pelerinajului eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar arhiepiscopal Major.

O mare mulțime de credincioși, în jur de trei mii de suflete cinstitoare ale Maicii Domnului, au sosit, la orele dimineții, în curtea Mănăstirii Surorilor Congregației Maicii Domnului (CMD), din întreaga Eparhie de Cluj-Gherla și nu numai. Cu toții, copii, tineri, vârstnici au găsit locuri în corturile special amenajate, la adăpost de razele prea fierbinți ale soarelui. Gazde primitoare au fost surorile CMD, împreună cu tineri voluntari coordonați prin Biroul pentru pastorația tinerilor și a copiilor din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla și nelipsiții Cercetași ai munților, gata oricând să dea o mână de ajutor. Pelerinii au fost întâmpinați și de liniștea lăcașului mănăstiresc în care rugăciunea surorilor este neîntreruptă, care s-a păstrat, deși, din 2003 – anul sfințirii acestei mănăstiri aflată atunci la marginea orașului -, zona urbană s-a extins, s-a dezvoltat de jur împrejur.

În curte răsuna blând Rozariul recitat de surori, continuare a serii și a nopții de rugăciune din prima parte a Pelerinajului. În jurul Altarului amplasat în fața capelei mănăstirii se aflau în jur de 50 de preoți, în partea stângă, iar, la dreapta, surorile CMD, cu Maica Teodorina Birtoc, Superioara generală a Congregației. Preasfinția Sa Claudiu și preoții concelebranți au ieși în procesiune, din capelă. Mai înainte de începerea Sfintei Liturghii, pr. Cristian David, rector al Sanctuarului, a anunțat primul moment din program, pentru „a pune în fața Domnului memoria și apoi vom continua cu Euharistia – mulțumirea”. L-a invitat pe pr. prof. dr. Fabian Doboș, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași să prezinte lucrarea monumentală recent apărută la Editura Viața Creștină, pe care o semnează, împreună cu sr. Letiția Crihălmeanu, vicara generală CMD: monografia istorică Surorile Congregației Maicii Domnului: un veac de mărturie catolică (1921-2021).

Pr. Fabian Doboș a spus: „strâng la pieptul meu o carte de identitate cu fotografii”, monografia care se bucură de cuvântul și binecuvântarea Preafericitului Cardinal Lucian Mureșan, pe care l-a citat, spunând că „lecturarea acestei monografii ne cheamă să ne înălțăm inimile pline de recunoștință pentru dăruirea cu care surorile au slujit Biserica mai ales în timpurile de opreliște și de persecuție” și, a subliniat Preafericitul Părinte Lucian, ce frumos rezultat este faptul că, după 100 de ani de istorie a CMD, „o soră să fie numită Slujitoare a lui Dumnezeu” și, să fie celebrată, chiar în anul centenar al CMD, începerea Cauzei de beatificare și canonizare a sorei Sofia, fostă superioară generală. A vorbit despre etapele de lucru și structura cărții, subliniind că, deși sunt trecuți doi autori, este o carte „scrisă de mulți, pentru toți”, cuprinzând date istorice despre evoluția Congregației, de la fondare, până în prezent, dar și mărturii, unele ale unor preoți și Episcopi greco-catolici – a citat din mărturia Preasfințitului de vie amintire Florentin – și romano-catolici. A menționat că sunt cuprinse, în cele peste 1000 de file ale cărții, și istorii de viață, portrete spirituale ale surorilor CMD. A încheiat cu o invitație: „priviți, citiți, admirați și învățați de la aceste surori ce înseamnă a-l urma pe Cristos”.

A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, cu răspunsurile liturgice oferite de Corul „Angeli”, dirijat de prof. Angela David, și de surori CMD. Preasfinția Sa Claudiu a invocat, la predică, modelul de credință și de totală dăruire al Maicii Domnului, arătând că, de fapt, la această sărbătoare, Dumnezeu dorește să facă fiecărui om ce a făcut Maicii Sale la momentul Adormirii sale și a înălțării la Cer: „Dumnezeu vrea să ne aducă pe toți la ceea ce sărbătorim astăzi, vrea să ne ajute pe toți să mergem din această viață, înspre viața veșnică. Vrea să facă în așa fel încât pentru fiecare dintre noi moartea să nu fie decât o trecere înspre adevărata lume.” A spus: „Astăzi suntem aici pentru a învăța de la Maica Sfântă ce înseamnă să ne abandonăm”, „să nu ne ascundem de Dumnezeu”, să putem spune, la fel ca Preasfânta Fecioară Maria: „Iată roaba Domnului”(Lc 1,38). A amintit că „Isus respectă libertatea noastră” și ne permite să spunem „nu” lui Dumnezeu, dar acest „nu” aduce doar suferință. Pe de altă parte, „bucuria pe care Dumnezeu o dă durează o veșnicie. Iată la ce ne cheamă Maica Sfântă astăzi, și, cred că, într-un fel sau altul, de aceea suntem cu toții prezenți aici, ca să percepem ceva, să primim ceva din armonia Cerului, măcar o sclipire, o fărâmă din armonia pe care o simțim în Împărăția Cerurilor”.

Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit tuturor „pentru efortul făcut efortul de a fi astăzi împreună la sărbătoarea Maicii Sfinte” și a dorit, din nou, la fel ca în seara precedentă, să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru ziua însorită, mai presus de prognoze de furtuni și vreme rea. Aceasta pentru că, „nu căutăm neapărat miracole, nu avem nevoie de miracole și de gesturi excepționale pentru a crede în Dumnezeu. Noi credem în Dumnezeu și când lucrurile nu merg așa cum am dorit noi. Însă ne aducem aminte că totul este un dar și un miracol în viața noastră: faptul că am putut veni la acest pelerinaj, că respirăm, că ne mișcăm, sunt lucruri aparent banale, pentru care nu știm să mulțumim.” A subliniat: „este un dar că suntem aici, împreună! De aceea, aș vrea ca sărbătoarea de astăzi să devină cu adevărat o sărbătoare a sufletului nostru!”

A încheiat prin cuvintele: „În această vale de lacrimi, să ne încredințăm ocrotirii Maicii Domnului, să mergem pe urmele ei. O numim «Maica noastră». Știm că plânge pentru noi, știm că suferă împreună cu noi. Dacă o numim «Mama noastră», să o și urmăm, ca și copii ai ei.”

Momente importante din program au avut loc și la încheierea Sfintei Liturghii. Mai întâi, s-au făcut rugăciunile necesare și Ierarhul a dat binecuvântarea pentru dobândirea Indulgenței plenare, darul special al Sanctuarului în sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria. Apoi, Preasfinția Sa Claudiu a sfințit Icoana patronală a Sanctuarului CMD, pe care a numit-o: „Maica sfântă, mângâierea celor ce plâng”, pentru că, a explicat, „cu toții lăcrimăm, într-un fel sau altul, pe față sau în sufletul nostru”. De aceea, „îi cerem Maicii Sfinte astăzi să aline suferința, să șteargă lacrimile, și să ne dea acea speranță care este chezășie de viață veșnică!” Înainte de a se întoarce la casele lor, din acest loc special de întâlnire cu Dumnezeu și cu Maica Sfântă, toți pelerinii au fost invitați, pe rând, să se închine Icoanei binecuvântate, și să primească, de la Preasfinția Sa Claudiu, ungerea cu sf. mir. Pe acordurile cântărilor mariane interpretate de Cor, și apoi, de pr. Daniel Avram, în armonia cântării celei mai îndrăgite a măritei sărbători, „O, Măicuță Sfântă”, toți cei prezenți au mers la închinare, la ungere spre sufletească alinare și pentru a primi, fiecare, arhiereasca binecuvântare, pentru a-și răcori sufletele la izvorul mângâietor al iubirii Maicii Sfinte.

 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro