Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fericirea lui Cristos și fericirea lumii

 
Fericirea lui Cristos și fericirea lumii
  • 29 Dec 2021
  • 1602

Cei care sunt fericiți știu ce este fericirea, iar creștinii știu că aceasta vine întotdeauna în moduri misterioase și surprinzătoare

Cu mult timp în urmă, într-o dezbatere academică, am fost provocat să demonstrez că există un adevăr nerelativ, care nu depindea de poziţia fiecăruia. Am cerut ca oamenii din cameră care nu doreau să fie fericiți să ridice mâna. Nimeni nu a făcut-o. I-am răspuns interlocutorului meu că afirmația că toate ființele umane vor să fie fericite este un adevăr absolut. Un profesor mi-a obiectat, spunând că depinde de ceea ce fiecare înțelegea prin „a fi fericit”.

Am fost de acord cu ea și am reformulat propoziția: „Toată lumea vrea să fie fericită, chiar dacă fiecare încearcă să fie fericit în felul lui”. Am adăugat că, începând de acolo, se deschide posibilitatea unui dialog real. Aveam un punct de vedere în comun și puteam vorbi pentru a ne compara ideile și a învăța împreună ce este adevărata fericire și cum să o atingem.

Fericirea pe care toată lumea și-o dorește

Așa cum se întâmplă cu speranța, și fericirea este o dorință a tuturor ființelor umane și un dar pe care ni-l dă Dumnezeu, dar pe care de multe ori nu-l înțelegem și nici nu îl primim, pentru că îl vedem cu ochii lumii și nu cu cei ai credinței.

Dar aceasta este marea dispută referitoare la sens în societatea contemporană. În Istoria morții în Occident, Philippe Ariès a scris că în societatea de astăzi există „nevoia de fericire, datoria morală și obligația socială de a contribui la fericirea colectivă, evitând orice cauză de tristețe sau disconfort, păstrând aparența că suntem mereu fericiți, chiar dacă suntem în adâncul depresiei”.

Papa Francisc vede foarte clar această caracteristică a epocii noastre. Nu din întâmplare, documentul prezentat ca propunerea Papei pentru Biserică, exortația apostolică Evangelii Gaudium (EG), începe cu aceste cuvinte: „Bucuria Evangheliei umple inima și întreaga viață a celor care se întâlnesc cu Isus. […] Cu Isus Cristos bucuria se naște și renaște mereu” (EG 1). Această „bucurie a Evangheliei” nu este altceva decât adevărata fericire creștină.

Adesea credem că lupta creștinismului în lume este o confruntare între valori, coerența noastră morală diferențiind creștinii buni de ceilalți. Ne amăgim că oamenii vor crede mai mult în Cristos, pentru că suntem noi coerenți. Coerența este întotdeauna foarte importantă, dar nu este elementul real care diferențiază totul. Dacă problema ar fi fost coerența, în momentul decisiv Isus s-ar fi înconjurat de farisei buni și nu de pescari necredincioși, precum Petru, sau de vameși, precum Matei. Oamenii Îl urmează pe Cristos pentru că se simt iubiți și/sau pentru că percep fericirea creștinilor...

Când un grup de tineri din dieceza lui era pe punctul de a pleca în Brazilia ca misionari, un bătrân episcop italian le-a spus: „Nu pot decât să vă doresc ca atunci când veți ajunge la vârsta mea să fiți la fel de fericiți ca mine!”. O persoană atât de fericită, atât de plină de ceea ce dă aromă vieții, încât nu poate dori celorlalți altceva decât ceea ce are ea deja, încât nu își poate imagina că alți oameni ar putea fi mai fericiți, atât de mare era fericirea acestui om. Nu a fost o frază arogantă, nu a fost „datoria de a fi fericit” la care a făcut aluzie Aries, ci simpla recunoaștere a unui har primit.

Riscul de a te oferi lui Dumnezeu

Când un postulant vrea să devină călugăr benedictin, la ceremonia intrării sale în mănăstire starețul trebuie să întrebe: „Există un om care dorește viața și dorește zile fericite?”, iar postulantul va trebui să răspundă „eu”. Este un pasaj din Regula Sfântului Benedict, în care se spune că Dumnezeu își caută lucrătorul în mulțime. Comentând acest pasaj, starețul Mauro Lepori spune că Dumnezeu își caută „lucătorul Său” ca pe cineva pentru care a stabilit deja o sarcină, dar condiția necesară pentru a răspunde chemării Sale nu sunt atitudinile, aptitudinile sau calitățile, ci pur și simplu dorința de viață și fericirea, dorința de plinătate. Sună atât de simplu! De ce sunt atât de dificile fericirea și convertirea?

Prima problemă cu care ne confruntăm este că pentru noi fericirea pare să corespundă realizării proiectului nostru. Vom fi fericiți când vom face aceasta sau aceea, când vom avea aceste sau acele lucruri. Cei mai prozaici înțeleg fericirea ca fiind faptul de a avea bogății; cei mai sofisticați, ca fiind faptul de a te bucura de multe plăceri; dar este întotdeauna un proiect uman care definește ce bunuri sau care plăceri sunt necesare și cum trebuie cucerite. Orice persoană care este sinceră cu sine a constatat deja că își dorește lucruri care, odată obținute, nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Și mai rău, când ne uităm atent vedem că acele lucruri și acele plăceri nici măcar nu sunt ceea ce ne-am dori, ci ceea ce ne impune mentalitatea hegemonică și la care aderăm fără ca măcar să ne dăm seama.

Dar asta nu este tot! Practic, ne temem că adevărata fericire nu poate fi atinsă. Există atât de multă durere și suferință în lume... Cum poate exista un Dumnezeu bun dacă se întâmplă toate aceste lucruri rele? Unii oameni excepționali, prin abilități sau prin noroc, obțin poate ceea ce își doresc, dar noi - care suntem asemănători lor, poate suntem doar puțin mai buni, sau poate chiar deloc - nu putem obține o astfel de fericire. Între riscul de a nu ajunge la satisfacția deplină și siguranța unor satisfacții mici, certe chiar dacă frustrante, preferăm siguranța deplinătății. Nu ne punem în mâinile lui Dumnezeu și numim frica noastră prudență.

Este greu de definit ce este fericirea. De fapt, se manifestă în moduri diferite pentru fiecare dintre noi. Cei fericiți știu însă ce este fericirea, iar creștinii știu că ea vine întotdeauna într-un mod misterios și surprinzător, aproape că ne acuză că nu suntem vrednici de atâta har. Fericirea este cea mai decisivă mărturie pe care o putem oferi lumii, cea care îi poate ajuta pe cei mai sceptici, dacă sunt sinceri cu ei înșiși, să-l întâlnească pe Cristos.

 

Sursa: it.aleteia.org

Traducerea: Ana – Eugenia Dumitraș